Linkuri accesibilitate

O săptămînă începută sub semnul căderii Zidului berlinez musai să se încheie tot cu Germania. Printre notele mele de călătorie am găsit acest text, pe care mă bucur să-l „aduc la zi”, pour la bonne bouche...

* * * * * * *

Trei oraşe în trei secvenţe memorabile, ce nedreptate! Cînd doar despre Regensburg lesne-i a încropi un mic jurnal de călătorie, nu atît în spaţiu (cum stă întins pe malul Dunării, împlătoşat pe de-a-ntregul în caldarîmul de secole, cu creasta Domului Sf. Petru în schele, burgul aduce cu un dragon din legendele cavalereşti ale Sfîntului Graal ce s-a înclinat să bea apă, pe care-l poţi străbate cap-coadă în mai puţin de-o oră), cît în timp (2000 de ani de istorie, aşezată straturi-straturi, într-o succesiune complementară de epoci şi stiluri, ca un tort de sărbătoare cu 2000 de lumînări aprinse). Cum însă regula jocului trebuie respectată, mă conformez...

Stop-cadru 1. Mă aflu pe podul de piatră din secolul al XII-lea, în faţa celei mai frumoase porţi a oraşului Regensburg (cîndva Ratisbona), cu turn şi orologiu, căutînd o... pietricică promisă cuiva din Ch-ău pentru colecţia-i de pietre din “locurile care ar merita văzute”. Reperez un frumos exemplar cît un ou de potîrniche, alb-cenuşiu, între două dale de caldarîm. Mă fac că scap o monedă de 5 cenţi şi, aplecîndu-mă s-o ridic, caut să pun mîna pe pietricica ochită. Ţintă ratată! Ea a devenit una cu podul, chiar dacă se cunoaşte după cum arată că s-a rostogolit între dalele pavajului în timpurile noastre. Prins în torentul de turişti, fac alţi cîţiva paşi, mai mult cu ochii în pămînt. Cea de a două pietricică reperată nu vrea în ruptul capului să se desprindă de ansamblu. La fel, cea de a treia, a patra, a cincea etc. Şi atunci în minte-mi vine versul clasicului nostru (de formaţie germană, totuşi!): “Ci noi locului ne ţinem...” Dar, dumnezeule! cum să nu ţii la asemenea locuri?!!

Stop-cadru 2. În faţa Domului Frauenkirche, din Munchen, într-o companie selectă de gură-cască (se aud mai multe limbi de-odată, latine şi anglo-saxone, dar şi asiate — fiecare lieu touristique al Bătrînului Continent este desormais un Babilon regăsit, în miniatură). Între cele două turnuri ameţitor de înalte ale Frauenkirche, încît instinctiv îţi dai capul pe spate, un braţ de fier, la capătul căruia abia de se vede o cabină deschisă cu muncitori, urcă la cer, propulsat de un mecanism pneumatic ce se sprijină pe o duzină de piloni metalici. Seamănă cu un lujer de garoafă, pe care un cavaler nevăzut vrea să îl prindă doamnei inimii sale în decolteul dintre cele două turnuri gemene (ierte-mi-se comparaţia mai puţin ortodoxă, dar sîntem în plin tărîm catolic, Bavaria, unde cultul Fecioarei se simte pînă şi-n văzduh, ce să mai vorbim de arhitectura sacră!...), în timp ce aceasta (Frau...) e undeva cu capul în nori. Hotărît lucru, conceptul de Das Ewig-Weibliche nu putea să se nască decît în Germania. Vorba poetului: “Das Ewig-Weibliche zieht uns hinan” (“Eternul feminin ne-nalţă-n tării”).

Stop-cadru 3. Ori de cîte ori aterizez la Berlin, plouă. Timpul urît însoţeşte Berlinul meu la fel cum istoria recentă, a noastră a tuturor, se ţine scai de el. Oraşul a fost ras de Armata Roşie în ‘45, puţinele clădiri istorice (altminteri reconstruite, mai puţin Kaiser-Wilhelm-Gedächtniskirche, de pe Kurfürstenstrasse, întru aducere-aminte) ce s-au mai păstrat nu ar fi suficiente pentru a forma un orăşel medieval nici cît Regensburgul. De unde senzaţia de “goluri” imense ce populează oraşul, atunci cînd te deplasezi de la un monument istoric la altul. Ca şi cum timpul s-a retras discret, făcînd loc spaţiului, din belşug. Distanţele imense doar accentuează la manque d’histoire a capitalei germane, cel puţin în comparaţie cu burgurile din Bavaria. Ideea îmi vine pe podul din imediata apropiere a Reichstagului, de unde culeg o a treia pietricică (la Munchen mi-am făcut rost de una din chiar buricul tîrgului, pe Marienplatz), cînd de-odată desluşesc o melodie cunoscută la acordeon, ei da, nişte “ceastuşte” ruseşti, “cu prostii”, cîntate în gura mare de o femeie îmbrăcată şleampăt într-un fel de manta de împrumut, spre deliciul numeroşilor turişti (nu şi al nemţilor, impecabili la capitolul memorie) veniţi să sărbătorească aniversarea a cincisprezecea de la căderea zidului berlinez. Mi-am imaginat pentru o clipă cum s-ar simţi ruşii dacă cineva — un neamţ sau o nemţoaică — ar intona de 9 Mai “Deutschland über alles“ pe Piaţa Roşie, sub geamurile lui Putin; din fericire însă istoria nu se conjugă la condiţional.
...şi-n timp ce o mînă implacabilă tocmai se pregăteşte să răstoarne clepsidra periplului nostru german, exclam aproape faustian: “Opreşte-te, clipă!...” Pre limba lui Goethe: “Verweile doch, du bist so schön!”
XS
SM
MD
LG