Linkuri accesibilitate

Cum a fost posibil să avem timp de 8 ani la guvernare, în Moldova, un regim care a vrut să dea înapoi mersul istoriei?

Luni, 9 noiembrie, s-au împlinit 20 de ani de la căderea Zidului de la Berlin. Revedeam imagini video cu oameni entuziaşti care desprind cu lovituri de cazma cărămizi din acel monument „megalitic” – simbol funebru al Războiului Rece. Revedeam secvenţe cu demonstraţiile paşnice anticomuniste din Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, dar şi luptele sângeroase de pe străzile Bucureştiului în decembrie 89, şi mă încerca un irepresibil sentiment de melancolie. Moldova, pe atunci „republică” în componenta Uniunii Sovietice, era zguduită şi ea de convulsii revoluţionare. Încât chiar a doua zi, pe 10 noiembrie, la Chişinău avuseseră loc ciocniri violente dintre protestatari şi miliţia în faţa Ministerului de Interne, unde stăpân era în acel moment generalul Voronin. Unii dintre noi nu vor uita niciodată gustul gazului lacrimogen pe care l-au inhalat în acea noapte, loviturile de baston şi fumul înecăcios al petardelor.

După 20 de ani, iată, ne asaltează întrebări neliniştitoare. Cum a fost posibil să avem timp de 8 ani la guvernare, în Moldova, un regim care a vrut să dea înapoi mersul istoriei? De ce au „defectat” moldovenii? Să aduci la putere prin alegeri libere un regim cu reflexe totalitare nu înseamnă oare o gravă deficienţă a sistemului democratic? Una pe care mulţi comentatori, în analizele lor consacrate perioadelor de dictatură din secolul XX, o compară cu permisivitatea ideologică şi procedurală a Occidentului în faţa infiltrărilor teroriste din lumea islamică. Cine ne va reda 8 ani pierduţi din viaţă? Când şi cum va recupera Moldova handicapul în faţa celorlalte state din Europa Centrală, care şi-au obţinut libertatea în 1989?... După 20 de ani, a mai rămas o „zdreanţă” din fosta Cortină de Fier şi anume: peretele de sârmă ghimpată de la Prut, ce continuă să despartă oameni care vorbesc aceeaşi limbă, dar asta se întâmplă exclusiv din cauza sechelelor comuniste de la Chişinău. Dacă în scrutinul din 29 iulie nu ar fi învins partidele democratice, vorbeau mulţi tineri basarabeni, eram hotărâţi să pornim în masă spre România şi să dărâmăm frontiera, exact cum au făcut est-germanii în septembrie 1989, refugiindu-se cu zecile de mii în Germania federală.

Marţi, 10 noiembrie, în parlament, comuniştii au sabotat alegerea preşedintelui. „Participarea în această farsă politică înseamnă aprofundarea crizei în țară și instaurarea unui regim anti-național, dictatorial și radicalist”, a declarat Maria Postoico, președintele fracțiunii comuniste din Parlament. Curios este faptul că PCRM foloseşte, aproape textual, limbajul fostei Opoziţii, numai că protestele partidelor democratice de la acea vreme erau confirmate de represaliile operate de poliţia lui Papuc, de interminabilele hărţuieli în justiţie, de cenzura de la televiziunea publică – o cenzură care continuă şi azi, netulburată. În gura comuniştilor acest limbaj victimizant sună ca o caricatură. Mai direct de felul său, Voronin a declarat presei în timp ce părăsea sala de şedinţe a parlamentului, împreună cu întreaga fracţiune pe care avea să o ţină „sub lacăt” pe durata procedurii de vot, că PCRM nu va susţine nici o candidatură propusă de Alianţa pentru Integrare Europeană. De ce, ne întrebăm noi? Nu se sprijină actuala coaliţie de guvernământ pe votul legitim al majorităţii cetăţenilor moldoveni?... În realitate, nu există motive plauzibile, justificate, pentru această obstrucţie, este doar dorinţa de revanşă a comuniştilor şi teama pentru interesele lor pecuniare.

De altfel, comuniştii nu au ratat „trendul aniversar” al acestor zile şi şi-au organizat propriul miting, pe 7 noiembrie. Dar nu a fost o manifestaţie în memoria căderii Zidului de la Berlin, ci pentru a celebra revoluţia bolşevică, acea lovitură de stat teroristă care a declanşat oribile măceluri în secolul XX şi a divizat Europa vreme de 50 de ani. Mitingul comuniştilor a fost o demonstraţie elocventă a „valorilor” lor: ex-preşedintele Voronin şi alţi vorbitori au deplâns pe întrecute dispariţia Uniunii Sovietice, fără să realizeze că firul acestei logici îi conduce la însăşi contestarea independenţei Republicii Moldova. Asemenea declaraţii şi opţiuni ideologice reprezintă un avertisment simbolic, extrem de limpede, pentru noua putere cu privire la limitele compromisului pe care îl poate accepta în discuţiile cu Partidul comuniştilor.
XS
SM
MD
LG