Linkuri accesibilitate

Mihail Gorbaciov: în 1989 „istoria și-a ieșit din țîțîni”.

Cum era de așteptat s-a scris și s-a publicat mult anul acesta despre anul 1989 și estul Europei, un an în care, după expresia fostului lider sovietic Mihail Gorbaciov, „istoria și-a ieșit din țîțîni”. E ușor și scump în același timp să-ți faci în aceste zile o bibliotecă istorică despre revoluțiile din 1989, pe care un alt protagonist al evenimentelor, polonezul Adam Michnik, le definea, exceptînd-o pe cea din România, drept revoluții „fără violență, fără utopie, dar victorioase”.

Cuiva care ar vrea să capete o imagine sintetică și accesibilă, fără a citi sute de pagini, i-aș recomanda numărul special, hors-série, dedicat evenimentelor din 1989 de „Le Monde” și intitulat „Libertate în Est”. Incadrate între cronologii, hărți și imagini, se pot citi interviuri explicative, pline de miez, acordate de Mihail Gorbaciov și Adam Michnik, alături de expuneri sintetice ale unor experți politici și istorici care au studiat în detaliu epoca, fie în arhivele sovietice, fie în cele occidentale.

Dacă toată lumea este de acord că Mihail Gorbaciov a fost una din personalitățile determinante pentru cursul pozitiv al evenimentelor din 1989 în estul Europei, puțini sînt astăzi cei ce își amintesc de personajele, consilieri și experți, ce îl înconjurau pe liderul reformator în epocă, furnizîndu-i sprijinul logistic necesar și, nu odată, transformîndu-se în purtătorii lui de cuvînt. George Mink, director de cercetare la CNRS, la Paris, care a studiat ceea ce se petrecea în spatele ușilor închise la Kremlin, relevă cîteva din detaliile uitate. El amintește de cercul de expertiză format în 1986-87, în jurul lui Gorbaciov și alcătuit în esență din două categorii de personalități, pe de o parte ideologi ai partidului (ca Alexandr Iakovlev, Oleg Bogomolov sau Georghi Șahnazarov), pe de alta experți științifici din institutele de cercetare (ca Tatiana Zaslavskaya, Andranik Migranian, Igor Kliamkin, Viaceslav Dașicev, Marina Silvanskaia Pavlovna). Impreună ei au desenat scenariile ce urmau să de-satelizeze statele din est, dar să mențină la putere conduceri comuniste reformate.

Semnalele au început să fie transmise încă din 1987 cînd, de exemplu, la o întâlnire la Moscova cu liderii de partid din Cehoslovacia, Georghi Șahnazarov le citea scrisoarea adresată de proscrisul inițiator al Primăverii pragheze, Alexandr Dubcek lui Gorbaciov. Aparent șocat, liderul ceh Gustav Husak părăsea atunci în grabă Moscova. In februarie 1988, Leonid Iagodovski, director adjunct al Institutului de cercetare a economiilor din țările socialiste, declara la Tokyo, comentînd evenimentele din 1968 de la Praga, că „nici un partid nu poate să-și aroge dreptul de a chema în ajutor pe cineva pentru a se opune unei decizii luate de o altă țară”.

Scenariul ceh imaginat la Kremlin de experta Marina Silvanskaia Pavlovna, includea pînă și o familiarizare a publicului sovietic cu ideea readucerii la putere a lui Dubcek. Sovieticii au filmat discret un interviu cu Alexandr Dubcek, aflat în libertate supravegheată la Bratislava, pentru o emisiune populară a televiziunii din Leningrad, „A cincea roată”. Gorbaciov însuși, împins de consilierii săi să dea lumină verde schimbării, răspundea la întrebarea unui ziarist occidental: „Diferența între perestroika și primăvara de la Praga? Doar 20 de ani.”

Scenariile imaginate la Moscova vizau instalarea pretutindeni în estul Europei a unui președinte comunist dotat cu puteri semnificative și aducerea la guvernare a celor din opoziție. In acord cu occidentalii, scenariile urmăreau o „finlandizare” a Europei centrale și răsăritene, în schimbul promisiunii ca statele foste satelit ale sovieticilor să nu fie atrase pe orbita americană.

Pragmatismul experților reformatori sovietici, amintește George Mink, era vădit, cum o atestă un raport intern al Ministerului de externe de la Moscova, în care, în februarie 1989 se scria: „orice tentativă de a contra evoluția actuală se aseamnă unei lupte cu morile de vînt [...] Intervenția militară directă a Uniunii Sovietice ar semnifica sfîrșitul perestroikăi; [...] ea nu ar opri protestele să ia amploare și ar putea conduce la confruntări armate”. Liderii ruși și-au însușit opinia și, peste ani, în 2005, puțin înainte de a muri, consilierul apropiat al lui Gorbaciov, Alexandr Iakovlev povestea cu mîndrie despre momentul căderii Zidului Berlinului că: „le-am dat ordin ofițerilor și soldaților noștri staționați în Germania de est să nu facă nimic, să nu iasă din cazarme, nici măcar pentru a merge la cumpărături... ”

O pagină a istoriei se întorcea ireversibil, chiar dacă astăzi, 20 de ani mai tîrziu, destinul lumii estice pare să fie încă departe de a fi decis, așa cum o amintește Adam Michnik într-un interviu spunînd: „problema este de a ști cum va evolua o țară ... spre un stat laic, al cetățenilor, sau spre un stat închis, dominat de gîndirea unică, un stat putinist de modă poloneză, dominat de o dreaptă etatistă, autoritară și eurosceptică? ” Și tot Michnik, un cap limpede, adaugă: „Forțele populiste și xenofobe se consolidează, prezente în toate țările post-comuniste. Sînt ele ariergarda vechii epoci sau avangarda uneia noi? ” Greu de știut.
XS
SM
MD
LG