Linkuri accesibilitate

Berlinul celebrează 20 de ani de la căderea Zidului


Germany -- US musician Jon Bon Jovi performs in front of the Brandenburg Gate in Berlin, 09Nov2009

Germany -- US musician Jon Bon Jovi performs in front of the Brandenburg Gate in Berlin, 09Nov2009

Angela Merkel: „Fără curajul vecinilor noştri din centrul si estul Europei, reunificarea Germaniei nu era posibilă”.

Mii de germani au participat la ceremonia de la Berlin, marcând luni, 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului, care a produs un efect de domino in toată Europa de est; rând pe rând au căzut toate regimurile comuniste iar 2 ani mai târziu s-a destrămat şi Uniunea sovietică. Despre ceremoniile de ieri de la Berlin relatează Ileana Giurchescu:

Ieri seara, Zidul a mai căzut odata: pe o lungime de 2 kilometri şi jumătate, urmărind linia istorică a Zidului, a fost creat un imens joc de domino. Piesele reproduceau exact dimensiunile Zidului si fuseseră pictate, timp de 9 luni si mai bine, de artisti cunoscuti sau scolari anonimi. Şi tot simbolic, respectând insă adevărul istoric, prima piesa care a căzut, producând faimosul efect al dominoului, a fost piesa simbolizând primul sindicat independent din lagărul comunist, sindicatul Solidaritatea.

Pe lângă miile de germani adunaţi la Berlin, la ceremonie au participat 27 de lideri europeni si liderii celor 4 aliaţi din timpul celui de al doilea război mondial. Gazda ceremoniilor, cancelara Angela Merkel, este ea însăşi originară din RDG. Şi din nou, simbolic, ceremoniile de ieri au fost deschise de d-na Merkel, care împreună cu fostul lider sovietic Mikhail Gorbaciov, a trecut iarăși – exact ca acum 20 de ani – podul din dreptul străzii Bornholm, primul punct de graniţa din frontiera germano-germană, deschis cu 20 de ani in urma.

Se spune că memoria colectivă își are regulile ei şi că în general, figurile emblematice ale unei perioada pălesc, chiar dispar din această memorie, în 20 de ani.

Aplauze pentru Mihail Gorbaciov, care a rămas şi astăzi, ca şi acum 20 de ani, una din cele mai populare figuri politice în Germania. Iar cancelara Merkel a explicat şi de ce: pentru că a avut curajul să lase lucrurile să se întâmple, aşa cum s-au întâmplat. Pentru că Uniunea Sovietică nu a intervenit.

Angela Merkel nu i-a uitat insă nici pe vecinii mai apropiaţi, fără de care marile schimbări de acum 20 de ani nu ar fi avut loc: Polonia, Ungaria si Cehoslovacia: „Fără curajul vecinilor noştri din centrul si estul Europei, reunificarea Germaniei nu era posibilă”.

„Nu ar fi fost posibila nici fara curajul germanilor de ambele părţi ale Zidului”, a ţinut să precizeze Hillary Clinton, secretar de stat al Statelor Unite, prezentă la ceremoniile de la Berlin.

Cu 20 de ani în urmă, mii de berlinezi cereau liberatatea, scandînd „Deschide-ţi porţile !”
XS
SM
MD
LG