Linkuri accesibilitate

Că se poate scrie spumos despre politică, şi încă într-un stil colocvial, o demonstrează cu brio spaniolul Manuel Vazquez Montalban în Pianistul, Rao, 2006, roman în care autorul „pune în scenă douăzeci şi cinci de ani de istorie a rezistenţei estetice”, cu ghilimelele de rigoare, aşa cum se înfăţişează „generaţia aflată la putere”, alias „cei care au ştiut la timp să renunţe la a mai fi franchişti şi cei care au ştiut să fie antifranchişti în măsura potrivită sau la momentul potrivit”. Cum ar fi, „rezistenţa prin cultură” s-a purtat şi pe alte meleaguri...

Dincolo de intriga politică, omniprezentă, nu şi omnipotentă, destinele a doi artişti – dezabuzatul Luis Doria şi respectuosul Alberto Rossell, altminteri prieteni din copilărie – se întretaie în varii împrejurări, fie că este vorba de boema pariziană a anului 1936, fie de un club de noapte pentru homosexuali, imediat după victoria socialiştilor în alegerile din 1984. Cine-i învingătorul, cine-i perdantul – greu de spus, dacă e să nu te iei după aparenţe (cumplite, paginile finale ale capitolului I, în care bătrînul Rossell se întoarce acasă, spre dimineaţă, la nevoile lui).

Deloc întîmplător, revine în discuţie această istorie – apocrifă? adevărată? cine ştie: „Era prin anul 1930. Stravinski s-a purtat foarte urît cu el... în sfîrşit, povestea clasică a celui consacrat, care-l tratează cu dispreţ pe tînărul venit să-i atingă moaştele. Şi Doria îi întoarce spatele şi-i spune: "Între muzica dumneavoastră şi a mea e o mare diferenţă. A dumneavoastră e scrisă deja, iar a mea aparţine viitorului”. Ei bine, (încă) tinerii de la 1984 par să-şi fi jucat deja cărţile, iar tema centrală – învinşi/învingători – capătă accente dramatice:

„După ani şi ani de pregătire pentru a deveni noul tineret plin de strălucire al culturii catalane, se vedeau siliţi să supravieţuiască în subteranele propriei ţări... Toţi militau pentru comuniunea sfinţilor învinşi, pentru comuniunea a ceea ce ar fi putut fi şi nu a fost”.

Nu în ultimul rînd, mîna de fier a franchismului pare să fi mototolit personajele ca pe nişte ciorne; or, Pianistul le interpretează ca pe nişte partituri...
XS
SM
MD
LG