Linkuri accesibilitate

„la noi, oamenilor nu le pasă de cei din jurul lor. Ba chiar, atunci cînd sînt bolnavi, unii ţin cu tot dinadinsul să-i molipsească şi pe alţii…”

Miercuri am văzut şi eu prima oară doi oameni care purtau măşti de protecţie. În supermarketul Nr. 1 mi-a sărit în ochi masca albă a unei doamne între două vîrste care cumpăra salam. Unii cumpărători se uitau la ea lung, ca şi cum doamna cu mască ar fi fost o cioară albă.

Curiozitatea de sorginte ziaristică m-a făcut să mă apropii de această doamnă care părea proiectată dintr-o altă realitate. M-am prezentat şi am întrebat-o cum de a luat decizia să poarte mască. Femeia a ezitat cîteva clipe, apoi mi-a spus următoarele: “Păi, m-am codit multă vreme. Să-mi cumpăr mască? Să nu mi-o cumpăr? Căci la noi, chiar şi pe vremea asta, mulţi te consideră ţicnit dacă umbli cu mască de protecţie. Dar în cele din urmă frica m-a făcut să mă duc la farmacie. Pentru că, la noi, oamenilor nu le pasă de cei din jurul lor. Ba chiar, atunci cînd sînt bolnavi, unii ţin cu tot dinadinsul să-i molipsească şi pe alţii…”

Aşa mi-a vorbit doamna cu mască. Mărturisesc că apariţia ei în viermuiala supermarketului mi s-a părut şi mie insolită. Căci şi acum, cînd chipurile panica ia proporţii, oamenii cu măşti pot fi număraţi pe degete în Chişinău. În raport cu masele, ei formează o minoritate oarecum ciudată. Or, pe alte meridiane, oamenii de multă vreme poartă măşti.

În epoca gripei aviare, am văzut la televizor multă lume purtînd măşti în străinătate. La noi cine a purtat atunci măşti? E bine că cel puţin acum se trezeşte lumea. Dar pînă la o protejare colectivă e o cale foarte lungă. Şi apoi nici nu e sigur că masca e un antidot eficient. Un doctor habilitat în medicină zicea deunăzi, la un post de televiziune, că numărul mic de bolnavi în Moldova e o dovadă a faptului că ne-am pregătit bine de lupta cu virusul ucigaş. Tare mă tem ca în săptămînile următoare această încredere să nu fie spulberată. Să fim sănătoşi şi să vedem.

XS
SM
MD
LG