Linkuri accesibilitate

Moldova trebuie să înceapă să îşi ia în serios independenţa

Două vizite la Moscova, săptămâna trecută, au acaparat atenţia opiniei publice. Voronin şi Lupu – doi foşti tovarăşi de drum, azi rivali şi oponenţi politici, au făcut ambii acelaşi traseu, s-au întâlnit aproximativ cu aceleaşi persoane. Şi unul şi altul au plecat după sprijin la ruşi. Dar dacă pelerinajele lui Voronin la Kremlin au devenit deja folclor popular, deplasarea la Moscova a dlui Lupu – candidatul la preşedinţie al unei alianţe pro-occidentale – a provocat destule suspiciuni şi discuţii acasă. E drept că Marian Lupu nu şi-a ascuns opţiunile pro-CSI şi dorinţa de a promova un parteneriat strâns cu Rusia. Într-un fel, îşi rămâne consecvent. Mai ales că în situaţia concretă a blocajului cu alegerea preşedintelui, s-ar părea că mai degrabă Moscova deţine nişte pârghii de influenţă asupra comuniştilor, care rămân recalcitranţi, decât Occidentul.

Există însă o problemă ce depăşeşte calculele provizorii. Schimbarea politică, votată la 29 iulie, nu înseamnă doar înlocuirea unei garnituri guvernamentale cu alta. Ci şi o reorientare a coordonatelor generale ale statului, desprinderea de vechile reflexe de servitute faţă de „Sublima Poartă” de la Răsărit. Moldova trebuie să înceapă să îşi ia în serios independenţa. Nu Moscova conferă legitimitate unei guvernări de la Chişinău, ci poporul acestei ţări. Una este chestiunea de oportunitate politică şi altceva sunt valorile de bază, pe care nici un fel de consideraţii de conjunctură nu le pot abroga sau suspenda pe un timp, „până trecem puntea”, cum se spune. Pe de altă parte, credem că Alianţa pentru Integrare Europeană, în întregul ei, se cuvine să demonstreze mai multă coeziune şi solidaritate, să nu dea senzaţia că alegerea preşedintelui rămâne exclusiv problema Partidului Democrat, încurajând astfel speculaţiile privind existenţa unor disensiuni interne în coaliţie.

Să aruncăm o privire şi în tabăra Opoziţiei. Întoarcerea dlui Voronin de la Moscova, aparent, nu a zdruncinat atitudinea intransigenţilor acestui partid. Doar că chipul încruntat, căutat hirsut al lui Mark Tkaciuk, de schimnic al rezistenţei anti-liberale, nu mai are nici un haz. „Nu vedem premise pentru a ne schimba opţiunea, spune acest politician considerat eminenţa cenuşie a PCRM. „Poziţia noastră rămâne consecventă!” – îi ţin isonul şi ceilalţi purtători de cuvânt ai PCRM, precum odinioară eroii marţiali ai propagandei sovietice, atunci când strigau în gura mare: „Vom rezista până la ultimul cartuş!” Desigur, jocul comuniştilor e de înţeles într-un fel: opoziţia trebuie să-şi vândă scump pielea, numai că PCRM nu la interesul naţional se gândeşte, forţând alegerile anticipate. Interesul naţional cere stabilitate politică şi valorificarea marilor oportunităţi ce se deschid în faţa Moldovei, oportunităţi pe care intrarea într-un nou ciclu electoral le poate compromite.

Comuniştii nu avansează o candidatură proprie la preşedinţie şi nu au argumente pentru obstrucţionarea lui Marian Lupu. Ei sunt pur şi simplu ofuscaţi, nu se pot împăca cu gândul că au pierdut puterea, sunt animaţi de un „duh” al revanşei şi al geloziei, pentru că văd că Alianţa funcţionează, guvernul Filat a înregistrat succese importante, şi-a asigurat sprijinul Occidentului, iar Moscova, la rândul ei, a adoptat o atitudine pragmatică şi a decis să coopereze cu noile autorităţi de la Chişinău. Frustrările şi supărările sunt fireşti, însă PCRM nu ar mai trebui să vorbească de principii şi de consecvenţă, după ce şeful său, Vladimir Voronin, a luat cu el, la predarea funcţiei de preşedinte – aşa cum a relatat pe larg presa, aflată la faţa locului – până şi vesela, găinile, ba chiar şi peştii din havuzul de la Condriţa!... Viaţa continuă, ar trebui să continue şi după ce pierzi în alegeri, şi după ce piezi mandatul…

În mod sigur, simţul măsurii şi-al responsabilităţii nu strică nimănui pe scena politică moldoveană: nici Puterii, nici Opoziţiei.
XS
SM
MD
LG