Linkuri accesibilitate

Noul titular promite ca centrul să redevină un organ de ocrotire a normelor de drept

Guvernul Filat a făcut schimbări de personal din rândul miniştrilor adjuncţi, dar şi al şefilor unor instituţii centrale, dintre care, unele influente.

Guvernul l-a destituit din funcţia de director al Centrului pentru Combaterea Corupţiei şi Crimelor Economice, pe Sergiu Burduja, desemnat de către fostul guvern comunist în toamna anului trecut. În locul lui Burduja a fost numit Viorel Chetraru, care a promis că se va ghida de priorităţile guvernului, pentru a crea un mediu favorabil pentru activităţile antreprenoriale şi economice: „Prioritar consider că activitatea care va fi desfăşurată în continuare de către CCCEC, trebuie să fie desfăşurată într-un cadru absolut legal, pentru a exclude transformarea acestei instituţii dintr-un organ de ocrotire a normelor de drept într-un mecanism de represiune aflat în slujba intereselor de tip criminal sau mafiot.”

Tot azi, Guvernul l-a eliberat din funcţie pe ministru-adjunct al afacerilor externe şi integrării europene, Valeriu Ostalep, precum şi pe omologii săi de la Ministerul Construcţiilor şi Ministerul Protecţiei Sociale. Au fost numiţi în schimb patru noi miniştri-adjuncţi, Natalia Gherman fiind reconfirmată în funcţia de ministru-adjunct de externe.

De asemenea, Guvernul a rechemat şase ambasadori, printre aceştia - Sergiu Stati, ambasador în Turcia şi Valentin Mejinschi, ambasador în Polonia, ambii numiţi recent în funcţii de fostul guvern comunist.

Pe aceeași temă

XS
SM
MD
LG