Linkuri accesibilitate

La dispariția savantului francez.

Știrea zilei în lumea culturii este trecerea în neființă a celebrului antropolog francez Claude Lévi-Strauss. Împlinise o sută de ani și o sută de ani par să fi trecut de cînd cartea sa „Tropicele triste” a iluminat o întreagă generație de tineri și în România asupra spectacolului vieții societăților arhaice și a miturilor. Intr-un timp cînd scrierile lui Mircea Eliade circulau doar pe ascuns printre intelectualii bucureșteni, cînd cercetările multidisciplinare ale școlii lui Dimitrie Gusti erau departe de a fi obiect de studiu, publicarea tîrzie a „Tropicelor triste” în 1968, (apăruse în Franța deja în 1955), aducea o dîră de aer proaspăt într-o lume îndoctrinată și închisă.

Claude Lévi-Strauss în 1939
Intr-un elogiu funebru pe care il aduce omul de cultură Roger-Pol Droit, activitatea lui Lévi-Strauss e definită simplu, pe înțelesul tuturor: „pe căi diverse și convergente, s-a străduit să înțeleagă această mare mașină simbolică reunind toate planurile vieții umane, de la familie la credințele religioase, de la operele de artă la felul de a sta la masă. ... S-ar putea spune că a descifrat solfegiul spiritului”.

La ce servește etnologia, la ce servește Claude Lévi-Strauss? - îl întreba Bernard Pivot, într-o emisiune televizată în 1984, astăzi document păstrat în arhivele Institutului național al audiovizualului de la Paris. Savantul răspundea: „este una din multele maniere de a încerca să se înțeleagă omul; se poate proceda fie pe o cale filozofică sau istorică, sau se poate încerca de a lărgi cunoașterea omului, incluzînd chiar și societățile cele mai îndepărtate, care ni se par cele mai modeste și mai mizerabile, de o așa manieră încît nimic din ceea ce îi este propriu omului să nu ne rămînă necunoscut. ... Ceea ce oamenii Renașterii au întreprins, să încerce să se cunoască ei înșiși prin prisma societăților Greciei și Romei, societăți pe care le-aș numi exotice, a fost o manieră de a pune propria lor societate în perspectivă, de a se pune ei în perspectivă.” Același demers, spunea Lévi-Strauss s-a încercat ulterior prin marile explorări geografice, prin integrarea lumii arabe, pentru a ajunge, „prin etnologie într-o a treia etapă, a explorării umaniste care constă în încercarea de a înțelege omul prin totalitatea experiențelor și realizărilor sale.”

Primele cercetări ce aveau să-l facă celebru le-a început în 1935, cînd pleca la Sao Paolo, în Brazilia, profesor și participa la trei misiuni etnologice, studiind între altele triburile Bororo și Nambicawara. Intors în Franța în 1939, avea să cunoască fața cealaltă a istoriei, eliminat din învățămînt urmare a legilor rasiale ale regimului de la Vichy. Emigrat asemenea altor multe personalități, în Statele Unite, avea să frecventeze la New York cercurile suprarealiste și să lege o prietenie apropiată cu părintele lingvisticii structurale, Roman Jakobson, ce avea să-i influențeze profund studiile. Atașat cultural la New York, în misiune în India și Pakistan sub auspicii Unesco, avea să revină în Franța, în 1950, profesor la Ecole pratique des hautes etudes.

Incepea atunci o carieră universitară exemplară ce avea să-l transforme cu anii într-un patriarh al cercetărilor etnologice și antropologice, cu lucrări ce țin astăzi de patrimoniul gîndirii secolului XX, de la „Antropologia structurală” (Anthropologie structurale, 1958), la „Gîndirea sălbatică” (La pensée sauvage, 1962) și cele patru volume de studii consacrate mitologiilor (Mythologiques, 1964-1971).

Elogiile ce i se aduc în aceste zile lui Claude Lévi-Strauss, îl califică drept un cercetător angajat, preocupat, cum îl arată jurnalul ce formează substanța „Tropicelor triste”, de dezastrele planetare, de distrugerea diversității umane, de ecologie, înainte ca ea să devină la modă, înclinat spre budism și extrem de reticent față de islam. Altfel spus, un om al timpului său și, prin extensie, al timpurilor noastre.
XS
SM
MD
LG