Linkuri accesibilitate

Miliband la Moscova - reluarea dialogului după modelul american?


Miniştrii de externe David Miliband şi Serghei Lavrov

Miniştrii de externe David Miliband şi Serghei Lavrov

Un dialog dictat de preţul petrolului?

David Miliband se află la Moscova. Este prima vizită a unui ministru de externe britanic în Rusia în ultimii cinci ani. În acest răstimp, relaţiile ruso-britanice au fost tensionate, mai ales în urma morţii la Londra a fostului agent rus de securitate Alexandr Litvinenko, în urmă cu trei ani. Acum însă, oficialii ruşi şi britanici au afişat în public un ton prietenesc, făcînd presa să vorbească despre o posibilă „relansare” a relaţiilor, după modelul lansat de Casa Albă.

După ani de tensiuni, Marea Britanie şi Rusia încearcă să-şi relanseze relaţiile, prin întâlnirea de la Moscova dintre miniştrii de externe David Miliband şi Serghei Lavrov. Miliband, primul şef al diplomaţiei britanice care vizitează Moscova în ultimii cinci ani, a abordat de la bun început un ton optimist: „În urma convorbirilor – a spus Miliband – cred că am ajuns nu doar să ne înţelegem mai bine, dar şi să cooperăm mai bine”. Convorbirile dintre cei doi diplomaţi s-au concentrat asupra Iranului, Orientului Mijlociu şi Afganistanului.

Lavrov, care s-a întâlnit cu Miliband şi duminică, şi astăzi, a spus că discuţiile au fost utile. Lavrov şi-a exprimat speranţa că în urma discuţiilor se vor face progrese în chestiuni în care poziţiile celor două ţări sunt asemănătoare, dar şi în cele unde poziţiile încă se deosebesc.

Corespondentul Europei Libere la Moscova Kevin O’Flynn crede că până şi aceste declaraţii destul de prudente înseamnă un pas înainte. În urmă cu trei ani, relaţiile ruso-britanice erau practic îngheţate după moartea prin otrăvire a fostului spion rus Alexandr Litvinenko, într-un spital din Londra. Investigaţiile britanice au condus la Andrei Lugovoi, despre care poliţiştii cred că ar purta răspunderea otrăvirii agentului. Numai că Rusia refuză constant să-l extrădeze britanicilor, iar între timp Lugovoi a ajuns deputat în Duma de Stat.

La Moscova, Miliband a spus că Marea Britanie va face în continuare eforturi să aplice justiţia în cazul Litvinenko, dar Serghei Lavrov a repetat că în baza constituţiei ţării sale, nici un cetăţean rus nu poate fi extrădat.

Moscova este la rândul ei nemulţumită că Londra nu-i extrădează pe fostul oligarh Boris Berezovski şi pe exilatul cecen Ahmed Zakayev. Ambii au primit azil în Marea Britanie în temeiul îndoielii că vor avea parte de un proces corect în Rusia. Tensiunile ruso-britanice au continuat cu campania lansată de Kremlin împotriva Consiliului Britanic şi a unor diplomaţi de la ambasada britanică, acuzaţi de spionaj. În replică, Londra a înăsprit regimul vizelor pentru oficialii ruşi şi a suspendat cooperarea cu serviciile de securitate ale Rusiei.

Vladislav Belov, de la Institutul pentru Europa, cu sediul la Moscova, crede că reluarea dialogului ruso-britanic îşi are rădăcinile, cel puţin în parte, peste ocean. Belov a spus Europei Libere că noua preşedinţie americană, a lui Barack Obama, a pornit procesul relansării relaţiilor cu Moscova, iar acest proces cuprinde în mod natural şi progresul relaţiilor ruseşti cu cel mai apropiat aliat european al Statelor Unite, Marea Britanie.

Vladimir Pribilovski, analist al Centrului Panorama, de la Moscova, spune că dialogul dintre Rusia şi Occident depinde de doi factori. În opinia lui Pribilovski, în dialogul ruso-occidental este important în ce măsură vesticii sunt gata să închidă ochii la unele probleme interne ale Rusiei, dar şi care este preţul petrolului. Când ţiţeiul e scump, Moscova se simte mai sigură pe ea şi îşi permite să ignore Occidentul.

Înaintea vizitei lui Miliband la Moscova, un grup de parlamentari britanici i-au cerut într-o scrisoare să nu ignore chestiuni ca drepturile omului, apărarea proprietăţii şi domnia legii, nici obiceiul Rusiei de a-şi atinge scopurile politice în ţările vecine prin şantajul energetic. Iar văduva lui Litvinenko, Marina, a criticat decizia lui Miliband de a vizita Rusia tocmai la a treia aniversare a morţii soţului ei.
XS
SM
MD
LG