Linkuri accesibilitate

01 noiembrie 1999

Extras din emisiunea „Actualitatea românească” (Moderator: R.C. Cristea; reporter: Sabina Fati).

Scrisoarea comisarului UE G. Verheugen către premierul Radu Vasile.

S-a aflat, după plecarea comisarului european pentru extindere, Gunther Verheugen de la Bucureşti, că i-ar fi adresat o scrisoare premierului român Radu Vasile în care schiţează o strategie pe termen mediu de redresare economică a României.

Verheugen a propus crearea unui grup format din reprezentanţi ai FMI, Băncii Mondiale şi Comisiei europene care împreună cu guvernul român să analizeze rădăcinile problemelor economice ale României. Abordarea „ezitantă” a reformele este, în opinia lui Verheugen un mare obstacol în calea redresării economice. Este necesara impunerea unei adevărate ordini fiscale şi privatizarea marilor întreprinderi care lucrează în pierdere.

Reacţiile partidelor politice la propunerea lui Verheugen au fost foarte diferite, relatează Sabina Fati.

Partidul naţional ţărănesc creştin-democrat este interesat în orice formă de colaborare cu instituţiile europene. Partidul national liberal, pe de altă parte, a respins propunerea lui Verheugen, drept neproductivă.

Partidul democrat pe de altă parte cere o reuniune de urgenţă a liderilor coaliţiei de guvernământ pentru stabilirea priorităţilor legislative şi a obiectivelor economice legate de integrarea europeană.

Scrisoarea nu a fost dată publicităţi iar guvernul şi reprezentanţii Comisiei europene au fost foarte discreţi, afirmând că este vorba de un document privat.

Opoziţia PDSR, prin Ion Iliescu, respinge si ea propunerea afirmând că este „nedemnă” pentru statul român.

Pe aceeași temă

XS
SM
MD
LG