Linkuri accesibilitate

Tîrîş-grăpiş spre prosperitate


Chișinău 2009
Chișinău 2009

Pe marginea poziționării Moldovei în Indexul Prosperității 2009.

Institutul Legatum a mai făcut recent un clasament mondial al prosperităţii compus din 104 state. Vasăzică, cele mai prospere ţări sînt Finlanda, Elveţia şi Suedia, codaşa clasamentului e Zimbabwe, iar Republica Moldova ocupă locul 78.

O agenţie de presă a constatat că Moldova a urcat în ultimul an cinci trepte în acest top, că a sărit de pe locul 83 pe locul 78! Nu-i vorbă, avem de-a face cu o ascensiune, numai că – fiind nesemnificativă – ascensiunea asta nu a schimbat deloc viaţa de zi cu zi a cetăţenilor moldoveni. Asemenea permutări nesemnificative şi irelevante, asemenea salturi sau coborîri de 5-10 trepte au loc mereu în subsolul clasamentului în care se înghsuie ţările sărace.

Spre deosebire de codaşele, care oscilează permanent între locul 70 şi 104, statele din fruntea plutonului se ţin mai bine pe treptele lor. Saltul Moldovei, prin urmare, e unul foarte modest. Iar dacă ţinem cu tot dinadinsul să-l considerăm o ascensiune spre prosperitate, atunci ar trebui să precizăm că paşii noştri spre bunăstare sînt liliputani, că mersul nostru e unul tîrîş-grăpiş. Mîine e posibil să coborîm cinci-şase trepte. Aşa e în subsolul clasamentului.

Mai impresionant e saltul Mongoliei, care a ajuns tocmai pe locul 50! Mongolia e acum înaintea vecinilor noştri - Rusia şi Ucraina. Nu ştiu dacă avem potenţialul mongolilor.

Cred că aceste clasamente, care ani de zile numai decepţii ne provoacă, ar trebui, în sfîrşit, să ne responsabilizeze. E timpul să schimbăm ceva în viaţa noastră. Altminteri vom fi înfrăţiţi cu sărăcia pe vecie.

XS
SM
MD
LG