Linkuri accesibilitate

La originea timpului - turist la Geneva


Geneva are foarte multe atracții pentru vizitatorii și turiștii ei. Pentru cei interesați de artă în oraș există de peste patruzeci de muzee publice și private, de asemenea și un mare număr de galerii de artă. Diferitele colecții sunt apte să satisfacă toate interesele și gusturile, în ceea ce privește arheologia, artele frumoase, știința sau tehnologia.

Principalul muzeu al Genevei este cel de Artă și Istorie. Acest muzeu este considerat unul enciclopedic reunind toate mărturiile esențiale ale artei occidentale de la origine pîină în zilele noastre. Un alt muzeu unic în Elveția și unul dintre cele mai importante din Europa este cel consacrat în întregime artelor focului. În muzeul cu denumirea interesantă de ARIANA putem găsi colecții prestigioase de ceramică și sticlă unice pentru Geneva. Cu cele de peste 20.000 de obiecte expuse colecția reflectă șapte secole de creație în această artă dificilă, dar magnifică.

Știm faptul că Elveția este mondial cunoscută prin industria sa de ceasuri. Aici la Geneva avem marea plăcere să admirăm un simbol al artei de ceasuri, faimosul orologiu înfloritor amplasat în Grădina Engleză din 1955, acesta este în același timp și o operă de artă de tehnică și o operă cde artă a frumuseții. Este un ceas construit din opt cadrane care se schimbă cu locul în dependență de sezonul care domină și soiul de flori care compune covorul. Dacă suntem pasionați de ceasuri putem de asemenea vizita muzeul Patek Philippe. Aici sunt expuse importante colecții de orologii de diferite origini, care datează cu secolele XVI pîină în secolul XX. Mai putem vizita și biblioteca care este în întregime dedicată diferitor documente cum se crează ceasurile, precum și cum a luat amploare industria orologiilor la Geneva.

Înainte de a părăsi orașul să nu uitați cumva să faceți și niște provizii de ciocolată din Geneva și să procurați pentru prieteni faimosul cuțit cu mai multe lame ce este folosit de armata elvețiană.
XS
SM
MD
LG