Ultimul refugiu al președintelui ceh Vaclav Klaus de a bloca intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona și a reformării Uniunii Europene, cererea sa de exceptare a Cehiei de la prevederile Cartei Drepturilor Fundamentale ale Omului este, dincolo de motivația politică, simptomatică pentru o convingeri și în ultimă instanță mentalități cehe moștenire a epocii comuniste.
Motivată de dorința de a împiedica pe viitor orice cale ca germanii originari din Sudeți și expulzați de pe teritoriul Cehoslovaciei la încheierea celui de-al doilea război mondial, să poată revendica restituiri de proprietăți sau indemnizații, cererea președintelui Klaus, joacă populist pe sentimentele ambivalente și temerile unei părți a populației cehe față de germani.
Relația istorică, adeseori simbiotică, dintre populația cehă și cea germană care a trăit în spațiul actualei Cehii, a fost măturată și ascunsă sub covor timp de decenii de către regimul comunist. Abia sub președinția predecesorului lui Klaus, a fostului dizident și a omului de cultură Vaclav Havel s-au făcut primele gesturi fundamentale de apropiere ceho-germane și, concomitent, de reîmprospătare a unei istorii, culturi și educații înghețate într-o viziune care falsifica trecutul comun. Cercetătorii istoriei locale au început atunci să dezvăluie actele sîngeroase de vendetă petrecute la încheierea războiului, abuzurile ce au însoțit ulterior expulzarea populației germane, în timp ce istoricii culturii au reînceput să vorbească despre dispăruta în uitare dar celebra Operă germană din Praga, despre Filarmonica cehă și soarta membrilor ei germani ș.a.m.d.
Procesul de conștientizare a trecutului este departe de a fi încheiat iar cei care militează în prezent activ sînt oameni de cultură din generațiile mai tinere din Cehia. Unul dintre ei este dramaturgul și regizorul Dušan
Regizorul Dušan PařizekPařizek care a pus recent în scenă la Praga, la Teatrul de Comedie, o piesă foarte controversată. Subiectul piesei este o scurtă și furtunoasă istorie de dragoste între o tînără actriță cehă, Lida Baarová și personajul infam care a fost ministrul nazist al propagandei Joseph Goebbels.
Idila, reală, a început în 1935 cînd Lida Baarová a plecat la Berlin, unde studioul de film UFA îi oferise un contract artistic. Cum se știe, Goebbels s-a sinucis în 1945, în bunker-ul lui Hitler și rămîne un subiect de speculație care i-ar fi fost soarta dacă ar fi cedat, așa cum o atestă jurnalul său, presiunilor tinerei sale amante cehe de a divorța și a pleca împreună cu ea în Japonia.
Lida Baarová
Versiunea inițială a piesei a fost scrisă de dramaturgul german Oliver Reese, bazată pe mențiunile din jurnalul lui Goebbels. Regizorul ceh Dušan Pařizek a scris o altă versiune, bazată pe interviurile actriței Lida Baarová, care a trăit pînă la vîrsta de 86 de ani, în Austria. Rezultatul combinării celor două versiuni, este spectacolul jucat în prezent la Praga, practic două monoloage separate de circa 40 de minute, ce recompun viața celor două personaje.
Un spectacol ce a pus pe gînduri și a dat naștere la controverse, într-o măsură incomod chiar pentru actori, dat fiind, între altele, o serie de replici pline de ură la adresa evreilor, pronunțate de personajul Goebbels sau sentimentele filo-naziste ale unei părți a intelectualității artistice cehe din epocă.
Dušan Pařizek explica într-un interviu cu radiodifuziunea cehă care au fost intențiile sale punînd în scenă o asemenea piesă și, implicit, care este miza ei în societatea actuală: „Ar fi prea ușor să înscenezi această fantastică piesă care este o compilație a gîndurilor și memoriilor lui Joseph Goebbels. Pentru o societate cum este cea din Cehia zilelor noastre a trebuit să schimbăm perspectiva și să ilustrăm felul și cît de mult a avut de-a face această mare carieră cu societatea cehoslovacă din anii 1930. Este interesant că una din slăbiciunile acestui om ce a personificat răul și care va reprezenta răul pentru generații, a fost o actriță cehă, Lida Baarovà.”
Regizorul Dušan Pařizek este altfel convins că fiecare spectator care părăsește teatrul a înțeles că dincolo de relația de dragoste înfățisată, „a fost invitat să reflecteze la trecutul acestei societăți, a societății cehe moderne, care încearcă să devină un stat democratic dar nu-și privește suficient în ochi propriul trecut. Despre acest lucru am vrut să vorbim și din acest motiv producția piesei este atît de dezbătută în presă, fiindcă am atins ceva din societatea cehă de astăzi, care rămîne ca o rană deschisă. Oamenii nu meditează pe cît ar trebui la propriul trecut.”
Motivată de dorința de a împiedica pe viitor orice cale ca germanii originari din Sudeți și expulzați de pe teritoriul Cehoslovaciei la încheierea celui de-al doilea război mondial, să poată revendica restituiri de proprietăți sau indemnizații, cererea președintelui Klaus, joacă populist pe sentimentele ambivalente și temerile unei părți a populației cehe față de germani.
Relația istorică, adeseori simbiotică, dintre populația cehă și cea germană care a trăit în spațiul actualei Cehii, a fost măturată și ascunsă sub covor timp de decenii de către regimul comunist. Abia sub președinția predecesorului lui Klaus, a fostului dizident și a omului de cultură Vaclav Havel s-au făcut primele gesturi fundamentale de apropiere ceho-germane și, concomitent, de reîmprospătare a unei istorii, culturi și educații înghețate într-o viziune care falsifica trecutul comun. Cercetătorii istoriei locale au început atunci să dezvăluie actele sîngeroase de vendetă petrecute la încheierea războiului, abuzurile ce au însoțit ulterior expulzarea populației germane, în timp ce istoricii culturii au reînceput să vorbească despre dispăruta în uitare dar celebra Operă germană din Praga, despre Filarmonica cehă și soarta membrilor ei germani ș.a.m.d.
Procesul de conștientizare a trecutului este departe de a fi încheiat iar cei care militează în prezent activ sînt oameni de cultură din generațiile mai tinere din Cehia. Unul dintre ei este dramaturgul și regizorul Dušan
Idila, reală, a început în 1935 cînd Lida Baarová a plecat la Berlin, unde studioul de film UFA îi oferise un contract artistic. Cum se știe, Goebbels s-a sinucis în 1945, în bunker-ul lui Hitler și rămîne un subiect de speculație care i-ar fi fost soarta dacă ar fi cedat, așa cum o atestă jurnalul său, presiunilor tinerei sale amante cehe de a divorța și a pleca împreună cu ea în Japonia.
Versiunea inițială a piesei a fost scrisă de dramaturgul german Oliver Reese, bazată pe mențiunile din jurnalul lui Goebbels. Regizorul ceh Dušan Pařizek a scris o altă versiune, bazată pe interviurile actriței Lida Baarová, care a trăit pînă la vîrsta de 86 de ani, în Austria. Rezultatul combinării celor două versiuni, este spectacolul jucat în prezent la Praga, practic două monoloage separate de circa 40 de minute, ce recompun viața celor două personaje.
Un spectacol ce a pus pe gînduri și a dat naștere la controverse, într-o măsură incomod chiar pentru actori, dat fiind, între altele, o serie de replici pline de ură la adresa evreilor, pronunțate de personajul Goebbels sau sentimentele filo-naziste ale unei părți a intelectualității artistice cehe din epocă.
Oamenii nu meditează pe cît ar trebui la propriul trecut.
Dušan Pařizek explica într-un interviu cu radiodifuziunea cehă care au fost intențiile sale punînd în scenă o asemenea piesă și, implicit, care este miza ei în societatea actuală: „Ar fi prea ușor să înscenezi această fantastică piesă care este o compilație a gîndurilor și memoriilor lui Joseph Goebbels. Pentru o societate cum este cea din Cehia zilelor noastre a trebuit să schimbăm perspectiva și să ilustrăm felul și cît de mult a avut de-a face această mare carieră cu societatea cehoslovacă din anii 1930. Este interesant că una din slăbiciunile acestui om ce a personificat răul și care va reprezenta răul pentru generații, a fost o actriță cehă, Lida Baarovà.”
Regizorul Dušan Pařizek este altfel convins că fiecare spectator care părăsește teatrul a înțeles că dincolo de relația de dragoste înfățisată, „a fost invitat să reflecteze la trecutul acestei societăți, a societății cehe moderne, care încearcă să devină un stat democratic dar nu-și privește suficient în ochi propriul trecut. Despre acest lucru am vrut să vorbim și din acest motiv producția piesei este atît de dezbătută în presă, fiindcă am atins ceva din societatea cehă de astăzi, care rămîne ca o rană deschisă. Oamenii nu meditează pe cît ar trebui la propriul trecut.”
