E un fapt uşor de constatat acela că multe terenuri de sport din Chişinău nu prea corespund cerinţelor mileniului nostru. În fapt, copiii din toate cartierele oraşului se joacă pe nişte terenuri învechite, degradate, prăfoase, năpădite de gunoaie, cu porţi de fotbal şi coşuri de baschet ruginite, fără plase. Există, ce-i drept, cîteva terenuri noi, care pot fi închiriate, dar eu mă refer aici la terenurile împrăştiate prin cartierele urbei care sînt la îndemîna tuturor copiilor. Aceste terenuri arată jalnic.
Şi mai tristă e situaţia la ţară. Nu toate satele moldoveneşti au terenuri de fotbal. Totuşi, cele existente, avînd mai puţini vizitatori, sînt mai curate decît terenurile capitalei. Există însă la ţară un alt pericol pentru terenurile de sport.
Am plecat în week-end în satul unui prieten. Acolo am decis să ne relaxăm un pic pe terenul de fotbal. Am luat o minge, dar, ajungînd la faţa locului, am constatat stupefiaţi că terenul de fotbal se transformase într-o păşune. Vreo zece vaci se plimbau pe terenul de fotbal, păşteau, şi acopereau metodic terenul cu moviliţe de balegă. Era imposibil să joci acolo, printre acele mormane de balegă. Un sătean ne-a lămurit apoi că de la o vreme mai mulţi localnici îşi aduc vacile pe terenul de fotbal. Deranjaţi de invazia rumegătoarelor, copiii au renunţat să mai joace fotbal.
Faptul e de-a dreptul ciudat. Satul acela are păşuni şi e limpede că iarba terenului de fotbal nu e mai bogată decît vegetaţia păşunelor. Pesemne unii săteni s-au lenevit să-şi dea vacile la cireadă şi folosesc terenul de sport pe post de păşune. Terenul de fotbal e mai aproape de casă şi, fireşte, pe proprietarii vacilor îi doare-n cot de sănătatea tinerei generaţii.
Aşa trăim noi în Moldova. Nu numai că nu putem găsi bani pentru renovarea şi construcţia terenurilor de sport, ci şi acoperim cu balegă modestele terenuri pe care le-am moştenit de la făuritorii comunismului.
Şi mai tristă e situaţia la ţară. Nu toate satele moldoveneşti au terenuri de fotbal. Totuşi, cele existente, avînd mai puţini vizitatori, sînt mai curate decît terenurile capitalei. Există însă la ţară un alt pericol pentru terenurile de sport.
Am plecat în week-end în satul unui prieten. Acolo am decis să ne relaxăm un pic pe terenul de fotbal. Am luat o minge, dar, ajungînd la faţa locului, am constatat stupefiaţi că terenul de fotbal se transformase într-o păşune. Vreo zece vaci se plimbau pe terenul de fotbal, păşteau, şi acopereau metodic terenul cu moviliţe de balegă. Era imposibil să joci acolo, printre acele mormane de balegă. Un sătean ne-a lămurit apoi că de la o vreme mai mulţi localnici îşi aduc vacile pe terenul de fotbal. Deranjaţi de invazia rumegătoarelor, copiii au renunţat să mai joace fotbal.
Faptul e de-a dreptul ciudat. Satul acela are păşuni şi e limpede că iarba terenului de fotbal nu e mai bogată decît vegetaţia păşunelor. Pesemne unii săteni s-au lenevit să-şi dea vacile la cireadă şi folosesc terenul de sport pe post de păşune. Terenul de fotbal e mai aproape de casă şi, fireşte, pe proprietarii vacilor îi doare-n cot de sănătatea tinerei generaţii.
Aşa trăim noi în Moldova. Nu numai că nu putem găsi bani pentru renovarea şi construcţia terenurilor de sport, ci şi acoperim cu balegă modestele terenuri pe care le-am moştenit de la făuritorii comunismului.
