Linkuri accesibilitate

"Jurnal de doliu" de Roland BARTHES


26 octombrie 1977. Prima noapte de nuntă. Dar prima noapte de doliu?”
Banalitatea unei experienţe de viaţă – cea mai cumplită din câte se poate imagina, şi anume pierderea mamei – se întoarce, sub pana lui Roland Barthes, într-un eveniment literar major (adevărat, la distanţă de 3 decenii de la ultima notă scrisă, în 15 septembrie 1979): Jurnal de deuil vede lumina tiparului pe 5 februarie 2009, la Editura Seuil, iar peste alte două luni, în română, la Cartier.

Redactat esenţialmente la Paris şi la Urt, între 26 octombrie 1977 şi 15 septembrie 1979, Jurnalul de doliu conţine 330 de fişe, aşezate în ordine cronologică, titlul aparţinând lui Roland Barthes. În ce măsură însă aceste note alcătuiesc un text de sine stătător? Eric Marty, discipolul lui Barthes, iar mai încoace şi omul care i-a îngrijit Oeuvres complètes, în 5 volume, la Seuil, este categoric: „Avem un titlu, un act de nominalizare. În opinia mea, nu-i vorba de o efuziune, ci de un proiect de scriitură în toată puterea cuvântului”. La rându-i, Maurice Nadeau, directorul de la Quinzaine litteraire, ţine să nuanţeze lucrurile: „Notaţia nu este încă o scriitură. Am putea doar să ne imaginăm ce ar fi putut deveni [acest jurnal]”.

Şi unii şi alţii îl consideră mai degrabă un fel de scriere-palimpsest: nu atât o „ciornă” a Camerei luminoase, cât arhiva unei cărţi ce nu există (romanul proiectat „Vita nova”, niciodată scris, dar din care va rezulta cursul său pentru Collège de France, „La Préparation du roman”), în continuarea Fragmentelor dintr-un discurs îndrăgostit. „Tocmai aici rezidă frumuseţea acestui jurnal de doliu: el apasă cumplit, ca o piatră de moară, totodată însă conţine germenele unor cărţi, proiecte, dorinţe”, observă Marielle Macé, cercetătoare la CNRS, în Le Monde.

Idee dezvoltată de Gilles Macassar, în Telerama: „Departe de a se reduce la venerarea, de către un fiu homosexual, a unei figuri feminine idealizate, acest imn al dragostei materne celebrează, în egală măsură, valoarea pe care o incarnează, în ochii lui Roland Barthes, Mama şi Literatura: nobleţea.”

Nu în ultimul rând, amintesc că primul articol critic semnat de Roland Barthes, în 1942, este consacrat Jurnalului lui André Gide, pentru ca ultimele note să aparţină propriului Jurnal de doliu: cerc închis, cum ar fi – cercul artiştilor dispăruţi.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG