Linkuri accesibilitate

Terapia (prin votul) de şoc


Una din cele mai dramatice dezbateri desfăşurate în Parlamentul European s-a soldat cu un şoc. La primire: stînga europeană. După mai multe săptămîni de manevre parlamentare şi presiuni extra-parlamentare, stînga a reuşit să forţeze o dezbatere asupra „Situaţiei presei în Italia”.

Dezbaterea n-avea ce căuta în Parlamentul European. În primul rînd, pentru că Parlamentul European evită să dezbată chestiuni şi conflicte care pot fi discutate şi rezolvate de instituţiile naţionale. În al doilea rînd, pentru că „situaţia presei în Italia” e la fel de bună, dacă nu mai bună, ca „situaţia presei” în orice alt stat democratic european. Mai clar, nu există nici un caz de persecuţie de presă în Italia.

Există, în schimb, o frustrare uriaşă a stîngii italiene şi a aliaţilor ei europeni care au decis că italienii nu trebuie conduşi de guvernul pe care l-au votat, dacă acest guvern e de dreapta şi, mai ales, dacă în fruntea lui se află Silvio Berlusconi. Într-adevăr, Berlusconi e un personaj atipic, un om cu moravuri mai mult decît discutabile dar şi un politician votat în mod repetat de italieni. În ochii stîngii, culpa lui Berlusconi e succesul. Cazul construit împotriva lui se bazează pe invenţii lansate cu o mare rezonanţă mediatică. Tehnica urmăreşte, după o regulă dragă stîngii, asamblarea unui zid sonor în care intensitatea şi unanimitatea ţin loc de argumente.

În acelaşi timp, palmaresul catastrofal al stîngii în materie de libertate a presei e trecut sub tăcere. Rusia lui Putin a deschis un cimitir nelimitat pentru jurnalişti şi livrează asiduu cadavre unor persoane ucise doar pentru că îşi exprimă opinia în scris sau fac anchete de presă necomandate.

În Ungaria, ministrul socialist de finanţe a trimis în judecată un ziarist de la Magyar Hirlap. Acuzaţia: ziaristul a contestat datele economice oferite de minister. În Portugalia, guvernul socialist a binecuvîntat preluări de trust media care dau putere unei reţele prietene.

În România, campania prezidenţială a candiatului stîngii, Mircea Geoană, e promovată deschis de reţele de televiziune şi ziare „independente”. Televiziunea publică e condusă de Alexandru Sassu, fost secretar executiv al partidului condus de Geoană. Consiliul Naţional al Audiovizualului face şi el ce poate, tăcînd pe toată linia sau ocupîndu-se, cel mult, de amenzi pentru greşeli gramaticale în prezentarea ştirilor. Manipularea grotescă a informaţiilor nu produce emoţii la CNA.

Toate aceste practici tradiţionale ale stîngii nu au încăput, desigur, în Rezoluţia prin care stînga europeană (socialişti, comunişti, verzi şi liberali) au încercat să implice Parlamentul European în confictul din Italia. Textul acestei rezoluţii fabricate a fost îmbogăţit de europarlamentarii liberali cu o referinţă perversă la „situaţia presei în România şi Bulgaria”. Referinţa la România şi Bulgaria sugera că presa e strivită de intervenţa statului, după modelul italian.

Da, asemănarea e într-adevăr frapantă. Şi în Italia şi în România sau Bulgaria, presa pe care stînga o prezintă în postură de victimă a „dictaturii” abia mai are timp să introducă reclame între şedinţele de insulte şi calomnii la adresa „dictatorii”. Nici un ziarist italian sau român nu a avut de suferit, la capătul tradiţionalelor maratoane de dezinformare care au devenit noul sport naţional de presă. Mai mult, referinţa la problemele presei în România şi Bulgaria trimite, mai departe, la Raportul organizaţiei Freedom House. Cine se bazează pe onestitatea liberalilor şi bănuieşte că Raportul Freedom House semnalează, într-adevăr, gravitatea situaţiei presei în România se înşală. Raportul Freedom House vorbeşte de „îmbunătăţirea situaţiei presei în timpul mandatului Preşedintelui Băsescu”. Mica străduinţă a liberalilor e, pur şi simplu, o minciună care ascunde starea de fapt din România şi îşi falsifică propriile referinţe.

Odată început votul în parlamentul European, alianţa stîngii şi-a făcut datoria. Rînd pe rînd, dreapta (popularii europeni) au pierdut toate voturile de parcurs. Avertismentele prin care parlamentari ai grupului popular avertizau asupra riscurilor pe care le atrage adoptarea Rezoluţiei au fost ignorate sau luate în rîs. Ideea după care această Rezoluţie (care solicită o Directivă specială a Comisiei Europene) va crea un precedent ce va permite amestecul Comisiei Europene în viaţa de presă naţională au fost huiduite. În utlima clipă, Laszlo Surjan, europarlamentar popular maghiar, a cerut stîngii să se mai gîndească o dată şi să înţeleagă că va fi judecată sever pentru lipsă de onestitate.

După ce toate amendamentele potrivnice stîngii au fost înlăturate, a urmat votul final asupra Rezoluţiei. În ciuda tuturor aşteptărilor, Rezoluţia a fost învinsă. Parlamentarii stîngii au rămas împietriţi în scaune, în timp ce dreapta a izbucnit în urale demne de un stadion. Nimeni nu ştie ce s-a întîmplat. A trădat un grup de socialişti roşi de remuşcări? S-a clătinat blocul socialist maghiar sub infuenţa intervenţiei lui Surjan?

E imposibil de ştiut dar votul care a doborît rezoluţia socialistă e o mare victorie. Parlamentul European a fost ferit de o imixtiune necugetată iar propaganda a pierdut, în sfîrşit!, în faţa bunului simţ.

Traian Ungureanu

Fost parlamentar european (2009 – 2019), din partea PD-L (Partidul Democrat Liberal, apropiat președintelui Traina Băsescu) și ulterior a PNL (Partidul Național Liberal).

Jurnalist în România, între 1983-1988, Traian Ungureanu a lucrat la BBC, redacția pentru România, între 1989 – 2003. După care a devenit colaboratorul extern al Europei Libere, unde a scris despre politica din România și Europa, a ținut o cronică sportivă iar după ce a devenit europarlamentar, o cronică europeană. Semnează un blog politic și în fiecare vineri, un Jurnal de corespondent de la Londra.

Opiniile autorului nu reprezintă, neapărat, punctul de vedere al radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG