Linkuri accesibilitate

Miniaturală, de o eleganţă tipic pariziană, descinsă parcă din Micuţa vînzătoare de proză a lui Daniel Pennac, Catherine Durandin este, de ceva timp, o prezenţă inconturnabilă în spaţiul cultural românesc, dacă nu chiar o referinţă. Nu există cercuri intelectuale, la Bucureşti, Iaşi sau Cluj, iar de cîţiva ani şi Chişinău, în care numele său să nu fie evocat drept garant al probităţii.

Totul a început în îndepărtatul an 1970, cînd tînăra agregată în istorie ateriza la Bucureşti, iar şocul primei întîlniri – abia coborîtă din avion, serviciile de ordine publică i-au bătut obrazul pentru fusta mini; „Pot s-o dau jos chiar acum!”, le-a întors-o pe loc franţuzoaica – i-a dezvăluit brusc o cu totul altă ţară decît acea Românie care mai făcea încă impriesie bună în cancelariile occidentale, după episodul ’68. Urîţenia „epocii de aur”, întrezărită înainte chiar de cotitura din 1971 – cînd începe un adevărat cult al personalităţii lui Ceauşescu, după modelul chinez –, nu a împiedicat-o însă să iubească România profundă, revenind în ţară ori de cîte ori a fost cu putinţa, pentru ca în cele din urmă să ia cu dînsa România la Paris, adevărat – în formă de carte. Cărţi, la pluralul majestăţii, şi nu doar de istorie – cel puţin două romane au subiecte româneşti, Le Bel été des camarades şi La Trahison. De prisos să mai adaug că atît istoricii cît şi literaţii şi-o revendică, pe bună dreptate, chit că primii au cîteva argumente în plus, cel puţin cantitativ.

Venită în aceste zile la Chişinău, după o escală bucureşteană, pentru a-şi lansa proaspătul volum Statele Unite şi lumea moştenite de Obama, Cartier, 2009 (o premieră în lumea noastră – cartea încă nu a ieşit în volum pe piaţa franceză!), Catherine Durandin s-a reîntîlnit de fapt cu un public al său căruia i-a tot vorbit, în ultimii ani, atît la USM din Chişinău, cît şi la Universitatea Pedagogică „Alecu Russo” din Bălţi sau la Universitatea „Taras Şevcenko” din Tiraspol. Globe-trotter (al planetei Moldova, sunt tentat să adaug), iat-o descălecînd RM şi după schimbarea de regim din iulie curent, despre care scrie cu competenţă în prefaţa cărţii lui Pierre Verluise, 20 de ani de la căderea Zidului. Europa reconfigurată, Cartier, 2009. (Mă întreb, fără a deschide alte paranteze, dacă această schimbare nu i se datorează în oarece măsură, ştiut fiind faptul că ori de cîte ori se întîmplă ceva important în Ţările Româneşti, domnia sa e consultată îndeaproape.)

În ultimă instanţă, nu lansarea propriu-zisă – altminteri, memorabilă, cu un Oleg Serebrian în mare formă, secundat de Ion Varta şi Igor Munteanu, ambii foarte buni –, ci conferinţa romancierei cu acelaşi nume, desfăşurată în după-amiaza zilei de luni la Alliance Française din Chişinău, în cadrul sărbătorii „Lire en fete”, mi-a ridicat mingea la fileu: în ce măsură trebuie să te pătrunzi de istoria şi cultura unei alte ţări, încît această să te urmărească o viaţă?! Altfel spus, România e bine prezentă în cariera istoricului Catherine Durandin; nu cumva însă face parte şi din biografia intimă a autoarei, de vreme ce un al treilea roman cu subiect românesc tocmai stă să înceapă?! (Între paranteze fie spus, i-am citit Le Bel été des camarades, o cutremurătoare frescă despre ultimii ani ai regimului Ceauşescu, avîndu-l în prim-plan pe securistul Nicolae Mărgineanu – numele nu vă aminteşte de cinevă?! –, mirîndu-mă că pînă la acea oră nu fusese încă tradus în Ţară; din fericire, romanul urmează să apară la Curtea Veche.)

Preţ de două ore, cît a durat conferinţa de la Alliance Française, istoria unei vieţi mai degrabă împlinite s-a suprapus peste istoria unei jumătăţi de secol în care o lume – bipolară, a Războiului Rece – s-a prăbuşit, nu fără aportul intelectualilor, iar alta, cu o singură supraputere, tocmai se reconfigurează, iarăşi în capetele gînditoare ale Bătrînului Continent. Sunt ceva mai încrezător în viitorul nostru de cînd am aflat că dna Catherine Durandin se gîndeşte să scrie o carte despre Republica Moldova!

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG