Linkuri accesibilitate

Ajustarea tarifelor în domeniul energetic.


Imagine de la ședința guvernului
Imagine de la ședința guvernului

Guvernul se apleacă asupra datoriilor în lanț din sistemul energetic.

Tarifele în domeniul energetic, inclusiv pentru tranzitul gazelor ruseşti, vor fi ajustate, a declarat astăzi premierul Vlad Filat, fără altă precizare.
Totodată, guvernul a constatat că sistemul energetic este ameninţat de fenomenul datoriilor în lanţ, în valoare de aproape 1 miliard de lei.
Elena Moldoveanu relatează
:

Tarifele în domeniul energetic, inclusiv pentru tranzitul gazelor ruseşti, ar putea fi ajustate, a declarat astăzi premierul Vlad Filat, fără altă precizare. Totodată, guvernul a constatat că sistemul energetic este ameninţat de fenomenul datoriilor în lanţ, în valoare de aproape 1 miliard de lei.

Premierul Vlad Filat
De acum încolo tarifele în sectorul energetic vor fi modificate din raţiuni economice şi nu politice. Aceasta promisiune a făcut-o astazi premierul Filat după întrevederea cu manageri din sector: “prin oraş circulă camazuri cu paie, poate fără paie, la fel cum se întîmplă şi în sectorul energetic din R. Moldova, fără ca să aibă sarcină energetică sau mai puţin energetică. Ne aşteaptă un exerciţiu responsabil - ajustarea tarifelor. Şi noi avem iarăşi posibilitatea să vorbim despre ce se va întîmpla peste o lună sau două la capitolul cărbune, dar dacă nu se va discuta ce se va întîmpla la capitolul gaze naturale şi tariful respectiv, şi cum se va regăsi acest nou tarif în tarifele conexe, să zicem pe lanţ şi să avem în vedere că ajungem pînă la urmă la consumator, o să fim cel puţin nesinceri unii cu alţii.”

Totuşi membrii cabinetului dar şi administratorii întrerpinderilor energetice nu s-au grăbit să pună în faţa premierului şi soluţii concrete, deşi au operat din abundenţă cu date, unele mai impresionante decît altele. Concluzia generală a fost una optimistă: instituţiile bugetare sunt pregătite de iarnă aproape în totalitate. Iar directorul Agenţiei rezerve materiale, Ion Ţurcanu a dat asigurări că in rezerva statului sînt suficiente cantităţi de carburanţi care să facă faţă unor eventuale situaţii de risc: „este suficient avînd în vedere cum au fost evaluate aceste măsuri în anii trecuţi.”
Ion Țurcanu


Directorii centralelor de termoficare CET 1 şi CET 2 deşi s-au plîns de problemele financiare pe care le au faţă de furnizor, au raportat că sub aspect tehnic sînt pregătiţi de iarnă. Despre lipsa surselor financiare a vorbit şi managerul de la Termocom care s-a plîns că nu poate recupera datoriile de la primăria capitalei, chiar daca i s-a dat dreptate prin cîteva decizii de executare judiciară.


Ministrul economiei Valeriu Lazăr
Trecerea în revistă l-a determinat pe ministrul economiei, Valeriu Lazăr să formuleze concluzia că sectorul electroenergetic din Moldova ar trebui cît mai urgent restructurat: „am moştenit o situaţie care este caracterizată prin existenţa unor blocaje financiare pe lanţ. Şi cred că este rezultatul unei politici în domeniu inadecvate. Am impresia că noi am revenit în sector la situaţia cum era poate cu zece ani în urmă. De fapt pe lanţ noi avem datorii de ccca un mlrd de lei. Noi avem riscul să avem falimente în lanţ sau cel puţin iniţierea unor proceduri de faliment în lanţ. Chiar şi sub aspect tehnic lucrurile nu sunt perfecte.”

La rîndul său, directorul Moldova Gaz, Alexandr Gusev a exclus eventuale blocaje tehnice de livrare a gazului rusesc către R. Moldova, însă a subliniat el, riscul ar putea să apară din cauza neplăţilor pe care le are Moldova pentru consumul de gaze. Gusev a precizat că Moldova împreună cu Transnistria, datorează Gazpromului în jur de 2,2 mlrd de dolari, cu tot cu penalităţi.
Alexandr Gusev


Întrebat ulterior de presă dacă ar putea interveni modificari de tarife la gazul natural, premierul Vlad Filat a spus: „urmează să vedem care va fi politica tarifară a Gazprom-ului, fiindcă această politică tarifară reiese din contractul deja semnat. Şi cu certitudine urmează să ne conformăm în cazul în care va exista o asemenea situaţie. Contractul prevede în anumite perioade de timp ajustarea tarifului, raportarea la preţul petrolului. Însă urmează să administrăm şi rezervele interne, ceea ce ţine de modul în care este calculat tariful în măsura în care să micşorăm presiunea asupra consumatorului. În sarcina noastră este să asigurăm cetăţeanul R. Moldova cu servicii calitative şi la preţuri reale accesibile”. Cît priveşte tarfiul de tranzit al gazului rusesc prin Moldova, Filat a conchis: „s-ar putea să avem abordări şi la acest subiect.”

Premierul a cerut managerilor din sectorul energetic să gîndească în mai puţin de două săptămîni un plan de măsuri pe care să-l analizeze într-o altă şedinţă.
Previous Next

XS
SM
MD
LG