Linkuri accesibilitate

Jurnal de corespondent: Rostul bicicletei și amărîtul biciclist român


Scurtă dizertație în jurul bicicletei și a foloaselor ei în Est și Vest.

Pana nu mi-au venit in vizita, zilele trecute, niste rude indepartate din Romania, nu mi-am dat seama de un element care separa foarte abrupt estul de vestul Europei: bicicleta!... In Europa noastra de est, cineva care merge cu bicicleta la lucru, la serviciu, e un parlit si un sarantoc... In occident, aceeasi persoana ar fi catalogata drept un respectabil ecologist si un om de stanga care e preocupat de incalzirea planetara si de respectul pentru ceea ce le vom lasa in urma copiilor.

Asa se face ca rudele mele din Romania au fost foarte uimite cand au vazut ca duc copiii dimineata la scoala pe bicicleta. Le-am inteles mirarea numai cand m-au intrebat: „Dar nu-ti e frica? Nu te gandesti la bietii copii?”... Frica?!... E drept ca in ziua aia cadea o ploaie marunta, cum poate sa ploua saptamani in sir in caldarea asta climaterica dintre Bruxelles si Londra. Bunele mele rude nu se gandeau insa la raceala pe care puteau s-o capete copiii din cauza ploii sau ca li s-ar uda ghiozdanul.

Nu, ei transpuneau dusul copiilor cu bicicleta spre ceea ce ar insemna acelasi lucru intr-un mare oras al Europei de est. Acolo, a merge cu bicicleta prin oras este –la propriu- o tentativa sinucigasa. Prin partea noastra a lumii, in lumea fosta comunista, numai un om care nu e intreg la minte isi duce copiii prin oras cu bicicleta la scoala. Copiii pot muri in trafic... E periculos pe strada, printre masini, s.a.m.d... La noi, copiii trebuie dusi la scoala cu jeepul, care, ajungand in fata scolii, trebuie oprit cu doua roti pe trotuar, sau chiar pe linia de tramvai, cata vreme copiii coboara, lent, indiferenti fata de claxoanele din urma si de faptul ca nici tramvaiul nu mai poate trece cat timp ei se dau jos, cu pupaturi si caiete uitate in masina.

Si apoi, cum sa mergi, dumnezeule, cu bicicleta prin oras, ca un amarat si un „loser”, cand e atat de satisfacator sa conduci – cu muzica tare si claxonand -, ca intr-o scena din Mad Max, sau din Soferii Groazei, sau indiferent din care film, ca si cum strazile orasului ar fi doar un decor de jocuri video. In lumea noastra trebuie sa ai masina, iar cand o ai trebuie sa conduci claxonand. Cine nu claxoneaza nu exista.

Asa incat, rudele mele au fost dezamagite de varul lor din Belgia. Abia dupa ce au mers la Amsterdam si au vazut ca cei care merg cu bicicleta prin oras sunt aceiasi care fumeaza marijuana –ceea ce e legal in Olanda-, au inceput sa vada bicicleta altfel... Numai ca nici aici nu a iesit bine, pentru ca eu nu fumez... Asa ca s-au intors in Romania zicandu-si ca eu m-am rupt de tara. Iar eu va las acum, pentru ca trebuie sa-mi duc copiii la scoala... pe bicicleta.

Pe aceeași temă

XS
SM
MD
LG