Linkuri accesibilitate

N-au trecut nici şapte ani — pentru cîţiva, "ai vacilor grase"; pentru majoritatea, "ai vacilor slabe" — de la apariţia antologiei semnate de Eugen Lungu, Portret de grup. O altă imagine a poeziei basarabene (Ed. Arc, 1995), şi un alt opus, de data aceasta în două volume, îşi anunţă cu trîmbiţe şi surle — cităm din Invitaţie: "Dragă prietene (numele), Te invităm la o mare şi neobişnuită sărbătoare a Poeziei, prilejuită de lansarea antologiei..." — intrarea pe piaţa literară inter(trans?)riverană, Iubire de Metaforă. Antologie de Mihail Dolgan (Chişinău, 2001; în realitate volumele văd lumina tiparului în februarie 2002).

"Evenimentul" s-a consumat în cadrul unei serate din incinta Casei de Cultura a U.S.M. în chiar ultima zi a lunii februarie, amintind, mai degrabă, de o repetiţie generală a unor colective de amatori în preajma deschiderii Festivalului Mărţişor: s-a cîntat, s-a dansat, s-a recitat din poeţii antologaţi (în lectura autorilor, precum şi de către studenţi, pe roluri), dar mai ales s-a mulţumit vîrtos. Chiar dacă atmosfera festivistă — "Cu prilejul împlinirii a 55 de ani de la fondarea Universităţii de Stat din Chişinău...", cităm din prefaţa dlui Gheorghe Rusnac, rector al U.S.M. — contrasta izbitor cu aerul de libertate al acelor zile (sîntem în plină grevă a elevilor şi studenţilor din Piaţa Marii Adunări Naţionale), lucrurile au mers cum au mers, ca la şezătoare, adică pe loc, astfel încît a trebuit să luam o anumită distanţă pentru a scrie — sine irae et studio — despre o carte care ar fi putut şi, mai ales, ar fi trebuit să devină un "eveniment editorial".

În cele ce urmează, propunem trei perspective de abordare a opusului dolgan, nu înainte de a povesti — pe post de "căutarea tonului" — următoarea anecdotă: Optimistul, Pesimistul şi Realistul sînt condamnaţi la moarte prin decapitare. Fireşte, primul încalecă ghilotina Optimistul. Harşti! Lama ghilotinei se opreşte undeva pe la jumătate, astfel că, din respect pentru tradiţie, insul este graţiat. "V-am spus eu — viaţa e frumoasă!", exclamă Optimistul. Povestea se repetă întocmai cu Pesimistul, care, decepţionat de cele întîmplate, conchide cu năduf: "Asta-i viaţă?! Nici de murit nu-i bună..." În cele din urmă este invitat Realistul, care preia imediat iniţiativa: "Sigur că da!... Dar mai întîi, reparaţi ghilotina".

Cronica Optimistului

Din capul locului se cere apreciat efortul autorului antologiei de a aduna împreună peste 130 de autori care, dincolo de faptul că au trecut (cîţiva — pasager) prin aulele Universităţii, nu prea au alt "numitor comun", nici măcar — în cazul unei duzine de nume — legitimaţia de membru al USM: de la prima promoţie (1951, Igor Creţu) la ultima (2000, Svetlana Corobceanu), generaţiile se succed compact, fără rupturi dramatice sau goluri între ele, semn că, în mare, creşterea intelectualităţii de creaţie pe băncile iubit(oare?)i Alma Mater coincide cu însăşi evoluţia poeziei basarabene postbelice, cu toate vîrfurile şi prăpăstiile acesteia, U.S.M. descifrîndu-se şi Uzina de Scriitură & Maculatură. Puţinii autori mai mult sau mai puţin importanţi care au scăpat de îmbrăţişările U.S.M.-iste — Teleucă, Vodă, Hadârcă, Suceveanu ş.a. — n-au decît să se consoleze cu includerea lui Gr. Vieru, pe post de punct pe i, în Iubire de Metaforă, cu un ciclu care aneantizează zecile de pagini rezervate unor scribi ca Arhip Cibotaru, Agnesa Roşca, Tudor Palladi, Ion Vieru etc., etc. (procedeul pare a fi preluat de la Laurenţiu Ulici care, în finalul celor O mie şi una de poezii româneşti, publică Odă în metru antic).

Cum după '89 nu s-a publicat nici o antologie cu grafie latină a poeziei basarabene postbelice (cele anunţate de Adrian Dinu Rachieru şi Gr. Vieru se lasă aşteptate), lucrarea lui Mihail Dolgan ar fi o posibilă carte de vizită a acesteia, dar şi o placă turnantă spre România (ceea ce n-a reuşit să devină, la vremea respectivă — chiar dacă scoasă la Bucureşti —, Constelaţia lirei). Mai mult decît atît, Iubire de Metaforă ar putea cotiza — prin ciclurile unor An. Codru, An. Ciocanu, N. Esinencu, V. Romanciuc, M. Benea, V. Grosu şi cîţi alţi nedreptăţiţi de Ulici, Mincu, Indrilaru, Abăluţă, Chioaru şi Văcărescu — pentru orice antologie de poezie românească, oriunde s-ar edita. Totodată, ea oferă un posibil exemplu de toleranţă interetnică şi supraconfesională, incluzînd texte — în original şi în traducere — ale unor poeţi ruşi, găgăuzi, evrei şi bulgari, fără a crea senzaţia de babilonie lingvistică. Într-un cuvînt, o carte a tuturor aşteptărilor — valorile confirmă, nulităţile/mediocrităţile dezamăgesc!

Cronica Pesimistului

Distanţa dintre ce-şi propune Mihail Dolgan ("masiva antologie de versuri în 2 volume Iubire de Metaforă se vrea a fi şi, de fapt, este o Carte unicat, o Carte de excepţie, o Carte singulară în contextul literelor naţionale...") şi ce realizează domnia sa creşte o dată cu alegerea celui mai banal titlu posibil (şi uşor de parodiat — ne gîndim, bunăoară, la Liubov' k triom apelsinam de Prokofiev) şi luarea drept motto a unor versuri de-a dreptul stupide aparţinînd Lorei Rucan, o cvasi-anonimă chiar şi în contextul basarabean, ia amploare în urma improvizatelor "remanieri generaţioniste" cel puţin inexplicabile, se dă în petec în de departe cel mai amplu, din p.d.v. numeric, compartiment, VI. Cu metafora pe margine de suflet şi pe vîrf de peniţă, pentru a culmina prin conferirea titlului de poet honoris causa şi, implicit, acordarea "vizei de reşedinţă" lui Grigore Vieru, produs (alături de Spiridon Vangheli, cu care va redacta mai tîrziu, la patru mîini, Abecedarul) al Institutului Pedagogic de Stat "Ion Creangă" (nu-i de găsit, în schimb, autorul vitriolantului poem Ţara mea, Iulian Frantaşu, dublu licenţiat al U.S.M., în Litere şi în Drept). Dacă punem la socoteală şi opera poligrafică propriu-zisă (poza alcătuitorului în fruntea ambelor volume, coperta bună mai degrabă pentru o etichetă a vreunui produs farmacologic; grafica stilizat-folclorică; reluarea celor două prefeţe, a rectorului şi a antologatorului, în volumul 2), avem de-a face cu un monument al kitsch-ului în materie de carte.

Aşadar, de ce NU CREDEM, alături de rectorul Gheorghe Rusnac, că "proiectul de a edita o antologie a tuturor poeţilor-absolvenţi ai Universităţii de Stat din Moldova şa fostî tradus în viaţă excepţional de bine (subl. noastră) de către profesorul universitar Mihail Dolgan"? Aşezînd în capul mesei "criteriul generaţionist de orînduire/ structurare a autorilor", primul care dă cărţile pe sub masă şi deci trişează este chiar alcătuitorul: cohorta şaizeciştilor, a "întoarcerii la izvoare", după Mihail Dolgan (a "primăverii pragheze", în opinia noastră, cu Dumitru Matcovschi şi Ion Vatamanu revenind pe baricadele anului de graţie '89), se pomeneşte "umflată", pe de-o parte, cu nume precum Arhip Cibotaru, Agnesa Roşca sau Vitalie Filip, care doar la "restabilirea artei în drepturile sale" n-au contribuit, pe de-alta, Mihai Prepeliţă, Vlad Zbîrciog, Tudor Palladi, Gheorghe Bosi-Dumeneanu (tuspatru debutînd ca "poeţi" după '89!), dar refuză să-i încorporeze pe Gheorghe Ciocoi şi Ion Vieru, desantaţi la şaptezecişti; aceştia din urmă, înghesuiţi în formula "ochiul al treilea", improprie în cazul unor autori cu un pronunţat spirit livresc ca Leo Butnaru sau Andrei Ţurcanu, n-au nimic în comun cu Galina Furdui, Claudia Partole, Maria Briede-Macovei, Vasile Spinei, Marcela Mardare ş.a., care nu aparţin nici unei generaţii literare dat fiind că nu sînt poeţi; optzeciştilor, văzuţi "sub semnul înnoirilor postmoderniste" (ceea ce e valabil doar în cazul a două-trei nume), li se pune în cîrcă un cvartet format din Elisabeta-Lidia Hlib, Raisa Plăieşu, Ion Mihalca-Ursanu (sic!!!) şi Gheorghe Bîlici, cvartet care nu valorează nici cît un taraf de amatori; la nouăzecişti — nici o certitudine (în lipsa lui Iulian Fruntaşu!), în schimb — cîteva prezenţe inoportune (Victoria Fonari, Galina Ionesi).

Despre selecţia propriu-zisă, aflăm că "mai întîi versurile preferenţiale au fost propuse de către poeţi, apoi cernute şi completate — de către alcătuitor". Aşa se face că pînă şi autoarea Ţării cu mesteceni (volum nesemnalat la bio-bibliografie) trece drept... promotoare a idealurilor naţionale, ca şi cum realismul socialist nu ar fi fost marca literaturii sovietice moldoveneşti. Volens-nolens, Iubire de Metaforă vine să instaureze un fals istoric: în realitate, producţia anilor '50-'80 a fost în temei partinică, absoluta majoritate a şaizeciştilor şi, într-o măsură mai mică, şaptezeciştilor slujind zelos "cauza lui Lenin", fapt ocultat cu grijă de alcătuitor, altminteri unul dintre cavalerii (roşii) ai cauzei (vezi Conştiinţa civică a poeziei contemporane sau Poezia: adevăr artistic şi angajare socială). Dacă dl Mihail Dolgan ar fi avut curajul să selecteze textele cu adevărat reprezentative ale perioadelor date, mai puţin cele de ultimă oră, am fi avut probabil un document tulburător al "anevoioasei căutări de sine" şi nu o "poză de familie" trasă în 400 de exemplare.

Nu e cazul să ne facem iluzii vis-a-vis de producţia poetică a tuturor acelor "autori care, afirmîndu-se definitiv în alte domenii de activitate, (...) au practicat/ practică simultan şi poezia", 29 la număr (!), ilustrînd, fiecare cum poate, compartimentul VI (de la A.P. Cehov încoace — nefericită cifră; suficient să ne aducem aminte de art. 6 din Constituţia URSS!). Altminteri, apreciem simţul măsurii de care dă dovadă criticul Mihail Dolgan, atunci cînd îl plasează pe poetul cu acelaşi nume, alături de alţi 28, la... amatori: "Ca să nu incomodăm sau chiar să nu nedumerim pe poeţii profesionişti..." Singurul nostru regret e că nu a perseverat (cel puţin încă pe atîtea nume s-ar fi putut alătura iubitorilor de Metaforă, fără a rarefia rîndurile "poeţilor profesionişti").

Oricîte argumente ar aduce dl Dolgan, includerea lui Grigore Vieru în volum, deasupra tuturora, într-un compartiment intitulat Poetul de Onoare al Universităţii de Stat... (de ce nu Finis coronat opus?!), ni se pare un abuz: pe de-o parte, la adresa poeţilor antologaţi, care — vezi, Doamne! — au nevoie de întăriri, pe de-alta, faţă de autorul Numelui tău (indiscutabil, "Poet de onoare" sună fals în cazul unui poet de vocaţie; altminteri, şi Ceauşescu era "miner/ oţelar/ ceapist etc., etc. de onoare" şi la ce i-a folosit?!). E ca şi cum Antologia poeziei române de la origini pînă azi (Editura Paralela 45, Piteşti, 1998) ar începe cu... Orfeu, pămîntean de-al nostru, nu?, iar Poezia română actuală (Editura Pontica, Constanţa, 1998) s-ar încheia cu... Ovidiu, dat fiind că ilustrul latin a fost surghiunit la Tomis. Halal de construcţia care necesită o proptea de autoritate!

Cronica Realistului

Fără doar şi poate, Iubire de Metaforă — titlu psihanalizabil spunînd "totul" despre autorul monografiei Metafora poetică şi semnificaţiile ei în poezia sovietică moldovenească (1974) — nu e decît o operă de palmares a celui care, prins pe contre-pied în '89, încearcă din răsputeri să revină în actualitatea literară (coordonează şi editează, în 1998, Literatura română postbelică. Integrări, valorificări, reconsiderări; întocmeşte antologia, în două volume, Nu e om să nu fi scris o poezie), fără vreun impact asupra reliefului literar de la noi. Cu atît mai puţin recomandabilă pentru export: dacă Portret-ul de grup reuşea, la scurt timp, să impună în Ţară o altă imagine a poeziei basarabene, antologia dolgană întreţine o stare de confuzie, atît valorică (ca pentru a le compromite, rînd pe rînd, fiecărei generaţii îi sînt strecurate, pe sub uşă, tot felul de nechemaţi), cît şi istorică (nici un cuvînt despre dezmăţul realist-socialist căruia s-au dedat o bună parte din cei antologaţi, acum de-a valma "români verzi" şi "buni creştini"). Semn cert că bunele intenţii continuă să rămînă un excelent material de construcţie pentru pavarea drumului către iad. Din fericire, raza de acoperire a Iubirii... e doar de 400 ex. Din nefericire, acestea vor nimeri, mai mult ca sigur, în mîinile studenţilor de la Litere, cărora, iată, li se pune la dispoziţie un ersatz de istorie a liricii basarabene postbelice. În anumite condiţii, jumătate de adevăr e mai nociv decît o minciună întreagă: fără a ilustra colaboraţionalismul scriitorului moldovean cu puterea comunistă, e de neexplicat curajul unui poem cu valoare de manifest ca Ce vor scriitorii? al regretatului Ion Vatamanu. A converti din mers şi mai ales necritic poezia sovietică moldovenească în română e ca şi cum ai umple pachetul de Marlboro cu Temp-ul autohton — una scrii, alta fumezi!

Ce anume nu merge în mecanismul, uns şi răsuns, al antologiei date? de ce impozanta construcţie compozită, de 956 de pagini, are mai degrabă un aer butaforic? cum poate fi pusă pe roate? Supusă unui examen critic, constatăm cu stupoare că ghilotina — de vreme ce operează o selecţie pe viaţă şi pe moarte, orice antologie este o ghilotină — lui Dolgan nu are... lamă! Restul pieselor (cv-uri, poze, puterea de cuprindere etc.) da, sînt asamblate temeinic, păcat de zis... N-am dori ca "bucuria (alcătuitorului - n.n.) de a încheia enorma trudă de sute şi mii de zile asupra acestei extraordinare antologii" să se întoarcă în scîrbă, d'aia punem punct, nu înainte de a-i ura neobositului critic: "Să vrei pîn' la o mie, să poţi pîn' la o sută!"

Ultimul cuvînt (al unui poet antologat)

Citind în prefaţa dlui Dolgan că generaţia '80 ar mer'e "pe calea unei intense şi complexe intertextualizări, realizate cu multă dexteritate lingvistică", ce ne-a venit în minte? Ia să dăm o probă, pe loc, de faţă cu toată lumea. Aşadar, se ia Infernul lui Dante, se combină cu manifestul avangardist al lui Ilarie Voronca, apoi se citeşte în glas, pe două voci.
Vocea întîi: "Văzui un trunchi fără de cap, şi-mi pare/ că şi-azi îl văd, şi singur îl văzui/ umblînd şi el ca şi-alţii orişicare.// Ţinea de păr în mînă capul lui,/ cum porţi un felinar în mîna vie,/ iar capul ne-a văzut şi-a scos un hui!// (...) Cînd drept sub poala punţii-a fost, apoi,/ ne-ntinse capu-n mîna ridicată/ spre-a-i face glasul mai vecin cu noi,// şi-a zis..."
Vocea a doua: "BĂRBIERIŢI-VĂ CU GHILOTINA!"

––––––––––
Iubire de Metaforă. Antologie de Mihail Dolgan, Chişinău, 2001.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG