Voinicul-cel-cu-cartea-în-mînă-născut

Cartea “ne face să trăim în afară de minciună, nedreptate şi prejudecăţi” spunea Mihail Sadoveanu... Şi câte alte proverbe mai sunt. Cartea este o comoară de înţelepciune. Cartea este cea mai importantă avuţie. Cine are carte are parte. Care mai este oare acum rolul cartilor in viata omului? Oamenii sunt tot mai puţin interesaţi de cărţi şi de cultură.

Motivele sunt evidente: pe de o parte interesul scăzut pentru cultură şi educaţie, lipsa banilor (asta în condiţiile în care preţul unei cărţi este tot mai mare), iar pe de alta parte proasta promovare a cărţilor şi tirajele tot mai mici. Nici un sat din Moldova nu mai are librărie. Prin anii ‘90, imediat după privatizare, au dispărut sutele sau chiar miile de “Luminiţe”, în locul lor fiind deschise magazine de produse alimentare. “Poţi găsi în ele orice, numai cărţi nu”. Cât de mult sunt ele citite la sate?

Incerc sa aflu de la oamenii din Onesti, o localitate de prin partile Hancestilor.

Cartea începe să piardă teren, pe zi ce trece, în faţa noilor mijloace de comunicare: internetul si televizorul. Ochii sunt mult mai atenţi în faţa unui calculator, a unui ecran de sticlă pe care se desfăşoară o imagine, decât în faţa unui ziar, a unei cărţi sau a unei reviste. Sunt parerile directorului liceului Vasile Alexandri de la Ungheni, Ion Chelaru.

Poate că dacă am interzice cititul în R. Moldova, s-ar trezi o mulţime de indivizi că ar cere dreptul lor… la lectură!? E parerea unei foste profesoare. Maria Fundureanu constată că situaţia în ceea ce priveşte consumul de cultură, este tragică. Pentru că aşa cum spune ea cartea a ajuns să fie un bun adresat mai degrabă persoanelor de vârsta a treia şi din ce în ce mai puţin tinerilor.

„Programul şcolii e foarte încărcat, iar elevul, dupa ce termină orele, nu mai are timp şi cheful necesar pentru a rămâne la biblioteca. Ar trebui să fie cateva ore pe săptămînă, de documentare, iar elevii să meargă la biblioteci în acele ore", crede Ana Sterpu, bibliotecară la un liceu din oraşelul Nisporeni.

Atunci cand am onoarea de a merge la Mălăieşti, la casa părintească a lui Vladimir Besleagă, scriitorul mă duce într-o încăpere răcoroasă, gălbuie şi luminată. Acolo, întinzându-se pe lungimea unui perete, dar şi în podul casei se află cel mai de pret lucru din viata lui, biblioteca. O colectie de cărţi dintre cele mai bune şi de notiţe proprii. Obişnuiam să mă uit cu invidie de fiecare dată când îmi explica valoarea unei cărţi şi importanţa acesteia în dezvoltarea normală a personalităţii omului. Prozatorul spune ca scrisul, ca si cititul, este un exerciţiu de evadare.

Cărţi de poveşti, enciclopedii pentru copii, literatură clasică românească şi universală, dar şi titluri de carte academică sau chiar tratate politice sau de filosofie, toate se regăsesc in librăriile din capitală. Cât de solicitată este cartea în Republica Moldova?- l-am întrebat pe Nicolae Gutanu, directorul Editurii Gunivas.

Scriitorul, eseistul, traducătorul Emilian Galaicu-Păun, redactor-şef al Editurii Cartier, spune că de când se ţine minte citeşte. Mirarea lui de a descoperi, pe timpul studenţiei, în Legende sau basmele românilor de Petre Ispirescu, un personaj care se numea... Voinicul-cel-cu-cartea-în-mînă-născut. El crede că dacă azi se citeşte puţin vina este în totalitate a părinţilor şi în mare parte a şcolii. Copiilor nu li se mai induce cultul cititului, nu li se mai stimulează curiozitatea de a afla chestii noi, ba din contra.

Ideea că internetul va lua locul cărţii sau cititului este oarecum eronată. Nu vom citi niciodată “Război şi pace” pe internet şi nici probabilitatea de a nu se mai scrie romane atât de groase numai pentru că nu pot fi citite pe internet nu există. Şi când au apărut radioul, cinematograful sau televiziunea, s-a spus că moare cartea. Cartea nu a murit.