Linkuri accesibilitate

Jurnal săptămînal de Daniela Guțu

Este pasionata de cinematografie, literatura, pictura, arta culinara si jurnalism. Absolventa a Scolii de Studii Avansate in Jurnalism. Face masteratul la Facultatea de Istorie si Relatii Internationale, specializare Securitate Europeana. Daniela Gutu este autoarea traditionalei rubrici “Jurnal saptamânal”.

Luni, 12 octombrie 2009

Luni dimineaţa mă trezesc la 9, deşi aş putea dormi şi până la 12. De două săptămâni cât sunt în Chişinău, ocupaţia mea a devenit aşteptarea. Pentru mine e cea mai grea. Aştept un document de la Ministerul Educaţiei din România, care să-mi confirme statutul de masterand. După ce obţin hârtia, voi putea primi şi viza de studii. Se pare însă că Ministerul nu se prea grăbeşte, iar eu, ca şi mulţi alţii în situaţia mea, dau nas în nas cu sistemul birocratic, fie el şi din Uniunea Europeană, şi îmi dau seama a mia oară cât de balcanici suntem. Sunt aproape convinsă că la Ministerul Educaţiei din Moldova s-ar fi întâmplat acelaşi.

Încerc să-mi fac program pentru ziua de luni. Dar renunţ. Protestez hotărât. Azi stau acasă.

Ca de obicei, ziua începe cu o cană de cafea, cititul ştirilor şi a mesajelor din poşta electronică. Decid să mă dedic cursurilor de germană. Mai lenevesc. Mai citesc un capitol din istoria templierilor. Mă întorc la germană şi învăţ un proverb care se potriveşte de minune cu situaţia mea: Warten ist eine Tugend, adică aşteptarea este o virtute. Deci, zilele astea învăţ să devin virtuoasă.

Marţi, 13 octombrie 2009

Marţi începe cu obişnuitele tabieturi: cafeau şi internetul. Mă amuză ştirea despre fiul lui Sarkozy, candidat la conducerea cartierului de afaceri La Defense. Mediile europene acuză nepotism. Deci, se întâmplă şi la case mai mari. Nimic nou sub soare. Mai târziu aflu despre căderea guvernului Boc. Imediat mă gândesc la hârtia pe care o aştept şi sper ca instabilitatea politică să nu mă afecteze direct.

După amiază, mă întâlnesc cu o bună prietenă, tânără regizoare şi mergem să vedem instalaţiile video, la galeria de artă Aorta. Galeria e aproape de Universitatea de Stat. E amplasată exact unde trebuie, lângă tânărul public studios şi intelectual. Dar mă întreb câţi din ei ştiu despre ea. După galerie, mergem la un ceai. Analizăm imaginile şi încercăm să răspundem în ce măsură cele văzute sunt artă. Este exact cum ai răspunde la întrebarea dacă un scurtmetraj cum cineva îşi taie unghiile sau îşi leagă şireturile e artă. O fi ea, dar pe mine mă lasă rece.

Afară plouă. Imediat vine troleibuzul de care am nevoie şi urc în grabă. E prima dată când merg cu troleibuzul după protestele pensionarilor. De sus picură, iar eu mă gândesc la cele 90 de troleibuze noi, promise de primar.

Miercuri, 14 octombrie, 2009

E miercuri - ziua oraşului. Pe facebook – zeci de felicitări. Deci Chişinăul e balanţă ca şi mine! La amiază hotărăsc să ies şi să văd cum sărbătoresc oamenii. Sun o prietenă şi ne dăm întâlnire în faţa magazinului central de pe strada Izmail. Microbuzul 113 extrem de aglomerat opreşte la fiecare colţ de stradă. Abia de putem respira. La una din staţii, urcă vreo trei tineri, raşi pe cap, scurte de piele. Nimic neobişnuit, Chişinăul e plin de ei. Aglomeraţia se înteţeşte. Aproape de destinaţie, spun şoferului să oprească, scot trei lei din buzunar şi plătesc. Mă îndrept spre magazinul central. Lume multă, prea multă pentru gustul meu. În momentul în care deschid geanta să scot telefonul şi să-mi sun prietena, observ că portmoneul a dispărut.

Încerc să mă conving că l-am uitat acasă, dar nu are cum. Deci mi l-au furat. 50 de lei moldoveneşti, 50 de euro şi aproape 200 de lei româneşti. Mă gândesc la cardul bancar pe care evident trebuie să-l blochez. După o serie de telefoane, reuşesc. Mă gândesc la ce vor face cu banii. Presupun un chef. Poate nu mi-ar fi părut aşa rău dacă aş fi ştiut că hoţii ar merge la un spectacol sau şi-ar cumpăra o carte. Ce iluzii.

Joi, 15 octombrie 2009

Joi dimineaţa, deschid portalurile de ştiri să văd ce s-a întâmplat în piaţă: petardă sau grenadă? E oficial: a fost o grenadă. Euronews, Le Figaro, New York Times. Devenim cunoscuţi şi interesanţi pentru Vest, îmi zic eu.

Pe la amiază după ce-mi rezolv problema cu cardul bancar, hotărăsc să merg la librăria de la Uniunea Scriitorilor. În librărie, eu şi încă doi potenţiali cumpărători. Imediat o vânzătoare mă abordează: „Ce doriţi domnişoară?” „Păi, mă uitam ce aveţi”, îi răspund relaxată. Mersi mult. E o librărie bună. Găseşti cam tot ce vrei. Îmi atrag atenţie preţurile pipărate la cărţile de beletristică. Idiotul lui Dostoievki ajunge la 287 de lei. Acum compar preţul cu versiunea rusă, care e cu vreo 200 de lei mai ieftină.

Îmi dau foarte bine seama că piaţa cărţilor e mult mai mare în Rusia, de aceea şi preţurile sunt mai mici. Dar în cazul ăsta îmi pare rău pentru cititorii vorbitori de română. Sunt în mare dezavantaj, pe unde pui că nici nu suntem mari cititori. Îmi aduc aminte că acum câţiva ani, Guvernul Turciei a promovat o acţiune de încurajare a cititului. În fiecare cafenea unde se bea ceai şi cafea... şi turcilor le place să bea ceai şi cafea, era plasată o mică librărie. Acolo ei puteau răsfoi titluri turceşti şi internaţionale. Mă gândesc dacă pentru Guvernul nostru asta ar fi o prioritate... Acum dacă tot vrem să devenim membri ai Uniunii Europene, trebuie să acordăm atenţie anumitor standarde ce ţin de cultură şi educaţie. Îmi cumpăr vreo 4 cărţi, plătesc în jur de 300 de lei. Vânzătoare devine amabilă şi foarte mulţumită.

Vineri, 16 octombrie, 2009

Vineri sunt trezită de un „La mulţi ani” din partea părinţilor. Apoi încep telefoanele şi mesajele. Sunt copleşită de atâta atenţie, dar mă simt foarte bine. Anul ăsta, nu ştiu de ce vreau cadou un ceas de mână. Poate pentru că încep să-mi dau seama de importnaţa timpului şi cât de mult poate face un om dacă e bine organizat şi ştie ce vrea. Afară plouă, iar eu includ Anotimpurile şi mă cufund în Toamna lui Vivaldi.

Pe aceeași temă

XS
SM
MD
LG