Linkuri accesibilitate

Conferinţa UE: 70 de ani de la Pactul Molotov - Ribbentrop


Demonstraţia organizată în ţările baltice la 23 august 1989 (la 50 de ani de la semnarea Pactului Molotov - Ribbentrop)
Demonstraţia organizată în ţările baltice la 23 august 1989 (la 50 de ani de la semnarea Pactului Molotov - Ribbentrop)

Hans Gert Pöttering: " Ambele ideologii totalitare au distrus demnitarea individului"

Au trecut 70 de ani de la Pactul Molotov-Ribbentrop care......si aici apar primele divergente, intre est si vest, intre conservatori si socialisti, intre istoricii traditiomalisti si colegii „revizionisti. Pentru a clarifica sau a gasi un numitor comun pentru acest „care”, Parlamentul European a organizat la Bruxelles o conferinta sub titlul „Europa, la 70 de ani de la Pactul Molotov-Ribbentrop”. La care a participat si corespondentul europei libere Ahto Lobjakas.

Conferinta a fost organizata la initiativa statelor baltice, impreuna cu Polonia, Romania si Finlanda – asadar la initiativa tarilor care au fost victimele directe ale Pactului. Iar scopul lor era de a convinge mai ales lumea istoricilor occidentali sa accepte ca si Uniunea Sovietica poarta o mare parte din vina pentru izbucnirea celui de al doilea razboi si mai ales pentru suferintele provocate dupa aceea.

Interpretarea oficiala, traditionala, este ca Pactul nu a fost una din cauzele razboiului. Germania poarta singura vina si responsabilitatea. O teza reluata de istoricul german Egbert Jahn de la Universitatea din Mannheim. Jahn a mers mai departe aratand ca nici impartirea Europei, decisa la Yalta si Potsdam, nu poate fi vazuta drept o consecinta a Pactului Molodov – Ribbentrop. Yalta nu a facut decit sa consfiinteasca realitatea de pe teren.

Jahn a precizat ca Uniunea sovietica a dus greul unui razboi pe care nu-l provocase si ca oricum, teritoriile care au intrat in zona ei de influenta, erau deja ocupate de Armata Rosie. Nu exista, realist vorbind, nici o cale de a forta retragerea armatei sovietice. Cat priveste Pactul Molotov– Ribbentrop, acesta este in interpretarea istoricului german „ o alianta tactica” , care nu era gandita sa dureze.

Istoricul francez Stephan Courtois – cunoscut in est mai ales pentru „Cartea neagra a comunismului” – a atras atentia ca nu se va putea vorbi de o Europa cu adevarat unita atata timp cat interpretarile istoriei recente vor ramane atat de diferite si mai ales atata timp cat diferentele vor fi rezultatul direct al experientei traite de o parte sau alta a Cortinei de fier.

Cum este in ultimii ani cazul in Uniunea Sovietica. Sub Putin si Medvedev, istoria sovietica a fost din nou „recitita” in cheie patriotica, exonorindu-l pana si pe Stalin de orice vina sau crima. O interpretare „neosovietica”, o califica istoricul francez Francois Thom. In aceasta interpretare, pactul este un act defensiv, necesar pentru a impiedica o coalitie imperialista impotriva Uniunii Sovietice”.

In Occident, observa corespondentul Europei Libere Ahto Lobiakas, politicienii sunt mai dispusi de cat istorici sa accepte pozitia est-europeana care pune mare parte din vina si responsabilitatea pe umerii Uniunii Sovietice nu numai pe cei ai Germaniei naziste. „Ambele ideologii totalitare – este de parere Hans Gert Pottering, conservator german – au distrus demnitarea individului, demnitarea oamenilor. Prin natura lor, erau criminale”.
  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

Previous Next

XS
SM
MD
LG