Linkuri accesibilitate

Alegeri anticipate: pro şi contra


De unde trebuie să pornească integrarea europeană a Moldovei?

În ultima săptămână, problema alegerilor anticipate a revenit pe agenda politică de la Chişinău. Surprinzător, dar, pentru anticipate, scrie în „Timpul” Constantin Tănase, se pronunţă nu numai comuniştii; şi în unele medii democratice au apărut opinii potrivit cărora anticipatele nu ar mai fi o catastrofă pentru ţară, ba mai mult, pot fi o salvare chiar. Astfel, rezultă că pentru organizarea alegerilor anticipate se pronunţă nu numai comuniştii, ci şi unele voci din Alianţa pentru Integrare Europeană. Constantin Tănase se întreabă ce variantă comportă mai multe riscuri pentru R. Moldova - alegerea lui Marian Lupu în funcţia de preşedinte al republicii şi evitarea anticipatelor sau nealegerea acestuia şi provocarea alegerilor anticipate?

Tot despre alegerile anticipate, vorbeşte într-un interviu, citat de „România Liberă” şi deputatul comunist Vladimir Ţurcanu. Potrivit lui, constituirea unei coaliţii de centru-stânga ar fi benevenită pentru că „nu este vorba de o coaliţie de dragul coaliţiei ci de nişte precizări de ordin politic, întrucât ceea ce se întâmplă, astăzi, cu regret, nu corespunde intereselor statului Republica Moldova”. Posibilitatea alegerilor anticipate este de 50 la 50, a mai spus Ţurcanu.

De unde trebuie să pornească integrarea europeană a R. Moldova? O întrebare la care încearcă să dea un răspuns sociologul Dan Dungaciu întru-un comentariu publicat în „Timpul”, intitulat „România, cea mai mare provocare pentru R. Moldova”.

Agenţia de ştiri „Novâi Region” scrie că delegaţii Transnistriei în Comisia Unificată de Control s-au adresat reprezentanţilor Federaţiei Ruse pentru a da curs solicitării de a majora numărul pacificatorilor ruşi în regiune de la 500 la 2400. De fapt, asupra acestei cifre s-a convenit încă în 1992, după războiul din stânga Nistrului dar ulterior a fost micşorată. Transnistrenii motivează majorarea contingentului de pacificatori ruşi prin faptul că cetăţenii din regiune au nevoie de o mai bună siguranţă.

„Petreceri fastuoase pe timp de criza” este titlul unui articol de pe prima pagină a ziarului „Moldova Suverană”. De aici cititorii pot afla că deşi ne aflăm „în plină criză economică mondială din care nu ştim cum vom ieşi, la Chişinău, chiar de ziua Hramului, a sosit o misiune a Fondului Monetar International de la care guvernanţii speră să obţină un împrumut spre a ieşi din glodul de sărăcie în care ne zbatem de aproape un an de zile electoral”. „Moldova Suverană” mai scrie că, în cadrul unei întrevederi, preşedintele PCRM şi Ambasadorul Statelor Unite ale Americii s-au declarat pentru continuarea dialogului prietenos de interes comun.

Şi, în final, UNIMEDIA a anunţat că tânărul care a aruncat grenada la concertul din centrul Chişinăului, este pasibil de o pedeapsă de privaţiune de libertate între 8-15 ani. Martorii şi toţi care au imagini video sau foto au fost rugaţi să participe la anchetarea cazului.
XS
SM
MD
LG