Linkuri accesibilitate

Deţinuţi din izolatorul miliţiei de la Tiraspol în greva foamei


În sprijinul greviştilor ar putea interveni doar organizaţiile internaţionale

Asociaţia Promo Lex, specializată în apărarea drepturilor omului în regiunea transnistreană, spune că aproximativ 90 de deţinuţi din izolatorul miliţiei de la Tiraspol ar fi declarat greva foamei. Deţinuţii, acuzaţi de diferite încălcări şi aflaţi în aşteptarea proceselor, ar protesta faţă de tratamente inumane şi degradante din partea miliţiei.

“Eram la secţia de miliţie mai multe femei cu valize cu alimente şi am mers la şef. Asta a fost marţi, 13 octombrie. Ne-a spus că va lua pachetele de la noi, însă le vor transmite doar cînd feciorii noştri vor dori să le primească. Am aflat de la şefii de acolo că deţinuţii au declarat greva foamei. Nu ne-au oferit alte amănunte, dar probabil că nu de viaţă bună ţin foame...”, povesteşte mama unuia dintre deţinuţi, Ludmila Bezrodnîi. Feciorul ei, Alexandr în vîrstă de 23 de ani, este liderul organizaţiei Lumea Tineretului de la Tiraspol şi a fost arestat cu două luni în urmă pentru că s-ar fi luat la bătaie pe stradă cu trei miliţieni, mai spune mama acestuia. Ea zice că pregăteşte acum o plângere către procurorul Transnistriei: ”Vreau să cred că procurorul mă va ajuta, deşi nu sunt foarte sigură că va interveni in apararea drepturilor fiului meu. Sper totusi cineva să mă ajute.”

Mama unui alt tînăr deţinut, Tamara Baluţa care locuieşte la Dubăsari povesteşte că zilnic merge la Tiraspol ca să obţină o întrevedere cu fiul său, dar deocamdată zadarnic: ”Chiar azi am adresat un demers intanţei de judecată ca să-mi fie eliberat fiul. Consider că a fost reţinut ilegal. A fost furat din stradă şi dus la izolator. M-am adresat la toate instanţele de aici, dar aici, în Transnistria, e un cuib banditesc, un cerc vicios unde nu ai cui să te plingi. În 2004 cînd a fost reţinut prima dată, feciorul meu a fost bătut de miliţieni în cap. De atunci are mari probleme de sănătate. Nu ştiu care acum este starea lui în izolator. Dar presupun că nu are cum să scape de tortură pentru că aici oamenii reţinuţi sînt fortaţi să-şi asume comiterea unor infracţiuni pe care nu le-au săvîrşit.”

Fiul Tamarei Baluţa este ţinut de o lună în susbsolul miliţiei din Tiraspol pentru că ar fi încălcat interdicţia de a părăsi localitatea. El este cercetat pentru presupuse fapte de huliganism şi un presupus omor încă din anul 2004. Tamara Baluţa: ”Sunt acuzaţii ilegale. Feciorul meu nu este vinovat. Acum aştept ajutor numai de Chişinău: am trimis plîngeri prin poştă la misiunea OSCE, Procuratura Generală şi Ambasada rusă.”

Unul dintre activiştii transnistreni, Alexandru Radcenco, director al Fundatiei pentru Drepturile Omului si Politică Efectivă, ne-a zis că nu cunoaşte amănunte despre ceea ce se întîmplă acum în izolatorul miliţiei de la Tiraspol: ”Am aflat despre greva foamei din izolatorul de la Tiraspol după ce m-au telefonat părinţii şi rudele unor deţinuţi. Eu le-am recomandat să se adreseze la Procuratură cu o plângere. Am mai fost anunţaţi şi anterior că persoanele reţinute sunt umilite şi bătute în izolatoarele de anchetă, însă noi, organizaţiile de apărare a drepturilor omului, nu le putem verifica pentru că nu avem acolo acces, nici chiar deputaţii Sovietului Suprem nu au. Aceasta este o temă închisă pentru public. Ar putea interveni doar organizaţiile internaţionale, care ar cere intervenţia ţărilor garant în procesul de negocieri, astfel încît participanţii la procesul de negocieri să obţină soluţionarea acestor probleme. Altă cale nu există. “

Asociaţia Promo Lex, în atenţia căreia se află cazurile mai multor deţinuţi din izolatorul miliţiei de la Tiraspol, a cerut autorităţilor moldovene şi ruse, Ucrainei, misiunii OSCE, Uniunii Europene şi Statelor Unite, care participă la soluţionarea conflictului transnistrean, să se implice în regim de urgenţă pentru a asigura respectarea drepturilor omului de către miliţia de la Tiraspol.
Previous Next

XS
SM
MD
LG