Linkuri accesibilitate

Înfiinţarea Consiliului de Presă


Petru Macovei (Asociaţia Presei Independente)
Petru Macovei (Asociaţia Presei Independente)

Petru Macovei (API) pledează pentru responsabilizarea presei prin auto-reglementare

În Republica Moldova a fost fondat în premieră un Consiliu de Presă. Noua structură va fi una de auto-reglementare în domeniu. Printre fondatori se află organizaţii neguvernamentale din domeniile mass-media, drepturile omului şi politici publice. De ce ar vrea presa să se reglementeze pe sine însăşi şi ce ar avea de cîştigat spre exemplu cititorii, vom afla un răspuns, imediat după buletinul de ştiri, de la invitatul nostru, Petru Macovei, directorul executiv al Asociaţiei Presei Independente.

Radu Benea: Invitatul nostru este directorul executiv al Asociaţiei Presei Independente, Petru Macovei, animatorul ideii acestui consiliu. Am să vă adresez întrebările împreună cu colega mea, Valeria Viţu. Dle Macovei, de ce aţi ales anume această cale – autoreglementarea - pentru că există ţări în care ceea ce ţine de norma etică a jurnalistului e trecut în legislaţie, dacă a greşit cu rea intenţie – răspunde corespunzător.Şi atunci, la ce bun un Consiliu de Presă?

Petru Macovei: Cu siguranţă, reglementarea legală nu este soluţia pentru situaţiile de care vorbim.Aţi spus şi Dvs anterior despre responsabilizarea presei. Eu, ca om de presă, şi foarte mulţi colegi din breaslă insistăm pe ideea autoreglementării ca fiind cea mai bună cale care pe de o parte, ar permite presei să-şi menţină credibilitatea, iar pe de altă parte, ar fi o soluţie corectă şi pentru consumatorii de media care nu întotdeauna îşi doresc să tragă în judecată anumite instituţii media, ci îşi doresc mai curând să se producă un act de justiţie în sensul în care presa să recunoască greşelile pe care le face.

Radu Benea: Dar, este un lucru ştiut, în Moldova avem o presă cvasi-înregimentată, care face parte dintr-o tabără politică sau alta. Cum ar putea atunci un Consiliu de Presă, chiar dacă sunt reprezentative, să împace aceste tabere răzleţite care periodic se încolţesc şi se ajunge la situaţii conflictuale?

Petru Macovei: Radu, la acest moment îmi vine greu să-ţi răspund la această întrebare cum ar putea. Sunt sigur, însă, că se poate. Refuz din start ideea că în R.Moldova nu ar putea funcţiona un asemenea Consiliu de Presă, or, nu este admisibil ca în ţara noastră, lucrurile să meargă altfel decât merg în alte ţări. Întotdeauna la noi se spune şi despre alte idei bune. Cu siguranţă, un asemenea Consiliu are sorţi de izbândă atâta vreme cât vor exista organizaţii locomotivă iar în această situaţie asociaţia pe care o reprezint, este acea locomotivă care va face ca trenul să meargă şi să ia viteză din ce în ce mai mare. Este important ca şi consumatorii de media din ţara noastră să aibă acest mecanism care ar putea ajuta la soluţionarea litigiilor în afara instanţei de judecată. La sfârşitul anului trecut, Asociaţia Presei Independente a realizat şi un studiu de percepţie a unui asemenea mecanism în rândul oamenilor de presă, a editurilor de presă, a jurnaliştilor, a patronilor acestora. Rezultatele au arătat că în jur de 82 la sută din respondenţi au spus că o asemenea idee este bună, însă, mai mulţi de jumătate s-au arătat sceptici că în ţara noastră un asemenea mecanism ar putea funcţiona. De asemenea, am făcut şi studii de percepţie la nivelul consumatorilor de media. Acest lucru a fost mai greu de realizat tocmai din considerentul că consumatorii din R.Moldova nu cunosc cum funcţionează un asemenea mecanism iar, după ce am explicat cum funcţionează consiliile de presă din majoritatea democraţiilor lumii, iar în Europa sunt consilii care activează de 50 de ani, cum ar fi cel din Olanda, spre exemplu, oamenii au spus că un asemenea Consiliu este tocmai soluţia care poate să o ofere societatea, o soluţie contra-balanţă reglementării legale.

Radu Benea: Am înţeles că aţi folosit tocmai un asemenea model clasic.

Petru Macovei: Este adevărat. Am mers pe un model, după mai multe consultări şi cu colegii din societatea civilă şi cu colegii din meserie, dar şi cu grupuri de consumatori media. Am ales o soluţie clasică, în care, din 9 membri ai Consiliului de Presă, majoritatea va fi deţinută de consumatorii de media iar 4 membri vor reprezenta mediul jurnalistic.

Valeria Viţu: Totuşi, dacă am lăsa deoparte problema înregimentării politice a presei, goana după senzaţional oricum va rămîne o preocupare predilectă a unor media sau a unor jurnalişti. Cum aveţi de cînd să-i disciplinaţi sau să-i responsabilizaţi?

Petru Macovei: Valeria, goana după senzaţional, după mine, nici nu este o problemă chiar atât de mare, în situaţia în care acest senzaţional ţine de interesul public. Problema cea mare rezidă în faptul că, de foarte multe ori în această goană după senzaţional, mulţi colegi ai noştri încalcă normele etice elementare, încearcă şi reuşesc de cele mai multe ori să discrediteze anumite persoane şi nu neapărat persoane publice. Sunt foarte multe cazuri când cetăţenii simpli nimeresc în această maşinărie a presei care încearcă să producă evenimente din anumite situaţii şi atunci, cu siguranţă, existenţa unui Consiliu de Presă ar putea să ofere soluţii, inclusiv pentru aceste situaţii. În activitatea mea, de foarte multe ori, unii cetăţeni au apelat la Asociaţia Presei Independente crezând că este o organizaţie ierarhic superioară peste ziarele care sunt membre în API, solicitând anumite intervenţii, pentru ca, un ziar sau altul să repare o greşeală care a fost comisă intenţionat sau fără intenţii şi atunci, cu siguranţă aceste atribuţii ar trebui să revină unui Consiliu de Presă. Este adevărat că, în multe ţări ale lumii acest Consiliu activează pe bazele unui acord care este dat de către mass-media pentru a îndeplini anumite decizii ale unui asemenea Consiliu de Presă. În ţara noastră, tocmai din motivul înregimentării politice exagerate, acest lucru deocamdată nu este posibil însă, într-o perspectivă sper eu nu foarte îndepărtată, s-ar putea ca această înregimentare politică să slăbească în R.Moldova, asta o dată cu realizarea unor modificări în legislaţie care ar permite presei să fie mai puternic economic, deci, mai puţin dependentă de politică.

Radu Benea: Asta tocmai vroiam să vă întreb. Credeţi că anul acesta presa din R.Moldova va ieşi din categoria ţărilor în care nu există o presă liberă? Şi cînd ar putea, după părerea Dvs în R. Moldova să fie o presă cu adevărat liberă?

Petru Macovei: În acest an nu este posibil, pentru că trebuie să luăm în calcul şi evenimentele din 7 aprilie cu tot ce a însemnat asta pentru cetăţenii simpli care au protestat dar şi pentru mass-media care a cunoscut cele mai grave abuzuri din partea autorităţilor. Cu siguranţă, că R.Moldova va figura, probabil,în acest an încă în categoria ţărilor cu presă neliberă. Dar există o dorinţă din partea noilor autorităţi, cel puţin una declarată, de a face nişte reforme în felul în care presa din ţara noastră să devină mai liberă, iar asociaţiile de jurnalişti deja şi-au manifestat acordul de a susţine acest acord în sensul în care să ofere proiecte de legi de calitate care ar putea să ducă la schimbarea situaţiei în acest domeniu. Şi rămâne de văzut cum aceste promisiuni ale guvernanţilor se vor materializa iar în funcţie de acţiunile sau inacţiunile guvernanţilor, vom putea spune dacă presa din R.Moldova are şansa să devină una cu adevărat liberă.
XS
SM
MD
LG