Linkuri accesibilitate

"Rusia Unită" - învingătoare la alegerile locale


Alegătoare într-o circumscripţie de la Moscova
Alegătoare într-o circumscripţie de la Moscova

Un scrutin simptomatic - opoziţia este marginalizată şi electoratul apatic

Ruşii au participat ieri la alegeri locale în peste 75 de entităţi teritoriale ale Federaţiei, inclusiv în capitală. Deşi n-au fost încă numărate toate voturile, partidul de guvernămînt, “Rusia Unită”, fidel premierului Putin, şi-a anunţat victoria. Spicherul Dumei de Stat Boris Gryzlov, care este şi preşedintele unei structuri de conducere în “Rusia Unită”, a spus că potrivit cifrelor preliminare şi sondajelor la ieşirea de la urne, partidul său este pe cale să câştige “practic toate campaniile de pe teritoriul Federaţiei Ruse”.

Gryzlov a mai anunţat că în legislativul local al Moscovei partidul “Rusia Unită” va avea “nu mai puţin de două treimi din locuri” şi a conchis că rezultatele alegerilor “atestă unitatea dintre popor şi actuala guvernare”.

Partidele de opoziţie, cum sunt comuniştii sau blocul “Yabloko”, au contestat corectitudinea alegerilor. Comunistul Ivan Melnikov, vicepreşedinte în Duma de Stat, a declarat ziariştilor că alegerile de ieri au fost mai incorecte decât cele din precedentul ciclu electoral. S-a votat masiv în numele absenţilor şi un număr mare de persoane au fost purtate cu autobuzul de la o secţie la alta, votînd repetat – a mai spus Melnikov, care a promis că partidul comuniştilor va avertiza justiţia în legăturile că încălcările puse pe seama partidului de guvernămînt.

Potrivit relatărilor serviciului rusesc al postului nostru de radio, în multe circumscripţii candidaţilor incomozi pentru putere nu li s-a permis să intre în cursa electorală. Iar analistul moscovit Mark Urnov crede că acesta este unul din motivele pentru care alegerile de ieri au fost “de rutină, plicticoase şi neinteresante”. Urnov ne-a spus că alegerile au adus prea puţine suprize, pentru că aparatul administrativ a muncit numai şi numai pentru partidul “Rusia Unită”.

Dmitri Oreshkin, alt analist politic de la Moscova, crede că alegerile de ieri sunt simptomatice pentru starea democraţiei ruse, în care nu este loc pentru “outsideri”. Oreshkin ne-a spus că opoziţia, mai ales aceea din afara partidelor politice, n-are nici o şansă să-şi facă vocea auzită. Ea este periferică şi marginalizată, nu are acces la mass-media şi nu are dreptul nici să se înregistreze eventual ca structură politică. În consecinţă, crede analistul moscovit, alegerile din Rusia sunt de fiecare dată mai mult expresia puterii aparatului guvernamental, decât a voinţei alegătorilor. O dovadă ar fi şi participarea redusă la vot în capitala Rusiei, de numai 30 la sută.

Mark Urnov spune că alegerile de ieri au fost un fel de atavism. Autorităţile în Rusia îşi fac propria politică, decid cine are şi cine nu are voie să ocupe un post. Guvernanţii, a conchis Urnov, cred că politica este numai şi numai problema lor şi nici nu se obosesc să-i implice în vreun fel această problemă pe simplii cetăţeni.
  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG