Linkuri accesibilitate

Încă pe vremea URSS-ului, am prins drag de Armenia, cea mai mică dintre „republicile-surori”, nu atît pentru frumuseţea peisajului (nu fusesem la faţa locului), cît graţie unei lucrări de Ghevorg Emin în care distinsul poet armean îşi prezenta ţara drept una eminamente a cărţii. Aşa se face că, două decenii mai tîrziu, iată-mă-s invitat la Erevan, pentru a participa la cel de-al III-lea Forum al Traducătorilor şi Editorilor din statele membre ale CSI şi din Ţările Baltice (6-11 octombrie); nu se ratează o asemenea ocazie!

Cum era şi firesc, Forumul a început cu o expoziţie de carte a ţărilor participante: printre editurile din Federaţia Rusă, Ucraina, Belarus, Estonia, Letonia, Uzbekistan, Tadjikistan etc. (în total 12 ţări invitate), fără a uita de gazde (Armenia & Karabahul de Munte), standul Cartier făcea de departe figură aparte – dacă toate celelalte case prezentau mai curînd producţia locală în tălmăcire rusă, editura chişinăueană arăta ca o vitrină a lumii occidentale, ceea ce l-a şi atras imediat pe Leonid Gurevici, preşedintele Uniunii Traducătorilor din Rusia, redactorul-şef al revistei „Мир перевода”. Minte strălucită, experimentatul traducător a surprins din prima specificul nostru: „Et vous, vous étes le Cartier Latin de Kichinau?C.t.d.

Tot făcînd turul expoziţiei, m-am surprins refăcînd, într-un fel, însuşi istoricul editării de carte din ultimele două decenii: tipărituri arătînd ca pe timpul sovietic, altele amintind de publicaţiile primilor ani de după destrămarea URSS-ului, în sfîrşit cîteva – bunăoară titlurile scoase de casa moscovită CoLibri – de nivel european. După felul cum arătau tipăriturile se putea judeca şi despre nivelul de cultură din cutare sau cutare stat, ceea ce aveau să confirme ulterior traducătorii & editorii ţărilor respective în cadrul meselor rotunde.

Sesiunea de deschidere a lucrăriilor Forumului a avut-o pe post de speaker pe dna Aspic Pogasian, ministrul Culturii din Armenia. Ca să fiu sincer, demult nu am văzut un funcţionar de stat care să mă impresioneze în asemenea măsură. Dezinvoltă, uitîndu-se în hîrţoage doar pentru a pronunţa corect numele vorbitorilor (şi nu e un lucru simplu, cînd vine vorba de uzbeci, azeri sau estonieni!), nuanţînd anumite aspecte şi deschizînd paranteze ce ar face lumină asupra unor realităţi pe care – se vedea cu ochiul liber – le cunoaşte în profunzime, dna ministru a vrăjit toată lumea şi totodată a garanat, nu atît prin prestanţa funcţiei, cît a autorităţii sale, buna desfăşurare a Forumului.

La rîndu-le, cuvîntările de salut ale reprezentanţilor „celor 12” au fost – fiecare în parte – acea hîrtie de turnesol ce dă pe faţă chintesenţa stării de lucruri din statele participante: aşa se face că unii vorbitori te duceau cu gîndul la „Zilele literaturii sovietice (din cutare sau cutare republică unională)”, cu nelipsitul patos triumfalist; alţii relatau, în cunoştinţă de cauză, despre aspectele concrete ale practicii traducerii şi piaţa naţională de carte; şi unii şi alţii urmînd să-şi ciocnească ideile în cadrul meselor rotunde, anunţate pentru a doua zi. Scurt pe doi, la capătul cîtorva ore, s-au detaşat trei plutoane: primul urmărind să refacă, prin intermediul limbii ruse, „духовное пространство” de altădată; cel de-al doilea căutînd să stabilească, iar acolo unde există, să dezvolte relaţii bilaterale dintre culturile interesate; cel din urmă funcţionînd ca o placa turnantă a culturilor naţionale spre Occident şi invers.

Profitînd de pauza de masă, iesim în oraş. Pe hartă, centrul Erevanului seamănă cu o rodie într-un desiş de crengi pornind în toate părţile. Ne îndreptăm spre catedrala Sf. Grigor, iar ceea ce ni se arată ne reaminteşte oarecum de Chişinăul anilor ’90 – micul comerţ stradal, sărăcia omniprezentă, degradarea clădirilor vechi, dar şi – aici încep diferenţele! – numeroase macarale înălţînd case de beton mai degrabă plăcute vederii. Colegul meu Gheorghe Erizanu fotografiază în stînga şi-n dreapta, dar se pomeneşte cu un ins apărut din senin care-i cere, fără a se mai obosi să se legitimeze, să şteargă imaginile surprinse în plină stradă. Aparatul de fotografiat nu vrea pe semne să-şi scape prada din dinţi, refuzînd cu încăpăţînare să şteargă ultimele cadre: ori totul ori nimic! După ce-i spunem insului cine suntem şi ce căutăm la Erevan, ne lasă în pace, nu înainte de a negociază prin raţie cu un superior. Carevasăzică, după ce că am venit să construim punţi de comunicare cu Armenia, iată-ne suspectaţi că am fi spioni! Brusc, din oaspeţi ne simţim străini...

(va urma)

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG