Linkuri accesibilitate

Cînd poezia ţinea loc de multe, de la religie şi filozofie, la distracţie şi televizor

16 octombrie 1999

Oameni, destine, istorie”.

Poeta Ana Blandiana. O emisiune de Radu Călin Cristea.

Ana Blandiana începe prin a-și aduce aminte de greutatile pe care le-a avut să primească dreptul de a studia filologia la Cluj, din cauză că tatăl ei era închis. Preot la Timişoara şi înainte profesor, tatăl poetei fusese atât de popular încât regimul comunist s-a decis să-l înlăture, „să-l scoată din circuit”.

A plecat la Bucuresti ca sa lucreze la revista Amfiteatru. Generatia de literaţi a anilor 60, îşi aduce aminte Ana Blandiana, nu se percepea ca un curent ci mai degrabă ca o punte din interbelic spre prezent, făcând un salt peste proletcultism.

În anii aceia, continuă Ana Blandiana „poezia ţinea loc de multe, de la religie şi filozofie, la distracţie şi televizor”.

La 30 de ani, Ana Blandiana publicase 4 volume şi „profita” de primii ani de deschidere ai regimului Ceauşescu. Cu toate acestea, spune poeta, până în 1989, a luptat mereu cu cenzura. O luptă pe care crede că a câştigat-o pentru că volumele ei pot fi retipărite şi traduse şi după căderea comunismului.
XS
SM
MD
LG