Linkuri accesibilitate

O dezbatere îndoielnică a înghiţit o zi şi jumătate de replici şi recitaluri în Parlamentul European. Parlamentarii au discutat rezultatul referendumului din Irlanda, asupra Tratului de la Lisabona.

Referendumul a mers bine, din punctul de vedere al suporterilor unei Europe unificate. Rezultatul (67,13% pentru, 32,87% împotrivă) e o ştire bună şi pentru state ca România, pentru care orice formă de majorare a structurilor şi influenţei europene sînt vitale. Însă, dincolo de aceste puncte de vedere care cochetează cu interesul politic şi economic, există un alt punct de vedere: bunul simţ.

Irlandezii au votat a doua oară asupra unui Tratat constituţional european. Prima oară, pe 12 iunie 2008, au respins clar prevederile Tratatului (53,40% împotrivă, 46,60% pentru). După mai puţin de 16 luni, irlandezii au fost chemaţi din nou la urne. De ce? Pentru că UE a adus în faţa lor un nou Tratat. Cel puţin asta susţine UE. Foarte mulţi comentatori spun, însă, că, practic, e vorba de documentul pe care irlandezii îl respinseseră deja, plus un alt titlu, plus cîteva alte amenajări cosmetice. Oricum, e foarte greu de imaginat că un nou Tratat putea fi elaborat în 16 luni, după ce redactarea primului document a durat 36 de luni. Evident, aşa cum afirmat înuşi Valery Giscard d’Estaing, părintele primului Tratat, nu există diferenţe reale între cele două documente.

Aşadar, irlandezii au fost chemaţi să voteze a doua oară asupra aceluiaşi document. Cu alte cuvinte, prima lor decizie (NU) a fost declarată inacceptabilă. Prin urmare, UE a cerut un nou vot, sub pretextul ridicol al apariţiei unui nou tratat. Sugestia e limpede: votaţi, pînă iese DA! Problema acestui comportament instituţional e că încalcă evident bunul simţ şi voinţa exprimată a unui electorat. Repetiţiile electorale în căutarea rezultatului dorit nu aduc pe lume rezultatul „corect” (aşa cum au insistat parlamentarii europeni care au felicitat electoratul irlandez) ci o depreciere netă a democraţiei. Fără efecte şi putere de rezistenţă, votul (convenabil sau neconvenabil) exprimat de alegători îşi pierde valoarea. De vreme ce poate fi, practic, anulat, reluat şi îndrumat, votul aprobă dar nu dă legitimitate. Fără această componentă internă, democraţia electorală e în pericol şi exact acest pericol a lăsat indiferentă majoritatea parlamentarilor care au luat cuvîntul, în cursul dezbaterii. Mai mult, cei cîţiva parlamentari irlandezi şi englezi care au atras atenţia asupra inconsecvenţei democratice pe care o instituie referendumul repetat în Irlanda au fost fluieraţi de majoritatea „pro-europeană” a Parlamentului.

Nu cred că un Parlamentar European care rămîne fidel exigenţelor democratice e, prin asta, „anti-european”, aşa cum nu cred că huiduielile şi declaraţiile de auto-satisfacţie ale celor ce au salutat „triumful din Irlanda” pot dovedi convingeri „pro-europene”. Asta rămîne valabil şi pentru corul care se ocupă acum cu demonizarea lui Vaclav Klaus. Spre desoebire de detractorii lui, Preşedintele ceh are convingeri pe care le-a sistematizat şi prezentat într-o literatură de calitate care ar trebui, totuşi, citită.

Entuziasmul non-critic pentru cauzele „superioare” a umplut istoria de erori şi regrete tîrzii. Nu există excepţii de la rigorile acestei reguli elementare, pentru că nu există democraţie deasupra sau dincolo de valoarea de bază a suveranităţii exprimate prin vot. Efectele insistenţei arogante şi pripite în numele Tratatului de la Lisabona se vor vedea mai tîrziu, cînd Europa va face, poate apel, la sprijinul alegătorilor şi nu va mai găsi nimic în acel loc.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG