Linkuri accesibilitate

BERD, BM şi BEI suplinesc creditele FMI acordate ţărilor est-europene


Intrarea BERD de la Londra
Intrarea BERD de la Londra

Interviu cu economistul şef BERD Erik Berglof

Săptămâna viitoare, pe 14 octombrie, soseşte la Chişinău misiunea Fondului Monetar International pentru a discuta cu guvernul Filat condiţiile unui posibil credit. Necesar pentru a acoperi parte din deficitul bugetar, prevăzut să fie la sfirşitul anului cam de 4 ori mai mare decît cel prevăzut iniţial.
Pe 19 octombrie, la Chisinau, guvernul Filat se va întîlni cu reprezentanţii FMI, ai Băncii Mondiale şi ai altor donatori internationali.

Corespondentul Europei libere Ron Synovitz l-a întrebat pe Erik Berglof, economistul principal al Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare ce şanse are Moldova să primească un credit substanţial de la Fondul Monetar International ?

„Moldova este într-o situaţie precară. În acest moment, nu există un protocol cu FMI. Reluarea colaborării este negociată. Elementul încurajator este noul guvern din Moldova. Care pare foarte hotărât să rezolve problemele. Moldova este într-o situatie foarte dificilă şi merită tot sprijinul instituţiilor internaţionale. Se negociază şi după toate aparenţele va fi şi un program de colaborare” – este de părere Erik Berglof, economistul şef al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Berglof arată că ţările Europei Centrale şi de Est au fost foarte lovite de criza economică. Unele economii vest europene sunt pe cale să se refacă. Optimismul ar putea determina guvernele să renunţe la programele costisitoare de sustinere a economiilor – ceea ce ar da o lovitură serioasă Europei Centrale si de Est, care se reface mai lent.

BERD şi-a unit forţele cu Banca Mondială şi Banca Europeană de Investitii să suplinească creditele acordate de FMI ţărilor central şi est europene.
Cea mai de succes intervenţie, până acum, a fost in Ungaria.


”Ţările baltice, pe de altă parte, declară Berglof, au ani grei în faţa lor. Sud-estul Europei se reface de asemeni foarte greu. Cit priveste România, ca şi Ucraina, problema este nesiguranţa politica.

„Cu schimbarile din guvern, situatia politică din România este dificilă – continuă expertul BERD. Dar pină acum, intervenţia institutiilor internationale a fost un succes. Dovada este că majoritatea băncilor vest europene nu au părăsit România – precizează Berglof.

În Ucraina, lucrurile sunt mai complicate , pentru că luptele politice interne au paralizat instituţii financiare cheie, cum este Banca Centrală.

”În aceste condiţii, este foarte greu de aplicat programul FMI. Sunt mulţi care argumentează că în condiţiile date, FMI nu trebuia să elibereze a doua tranşă a creditului, dar situaţie era prea dificilă pentru a risca - declară Erik Berglof, economistul şef BERD în interviul cu Europa Libera.
  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

Previous Next

XS
SM
MD
LG