Linkuri accesibilitate

PCRM: Nu putem vota și nu vom vota candidatura AIE


Grigore Petrenco
Grigore Petrenco

Interviu cu deputatul PCRM, Grigore Petrenco.

Invitatul nostru este deputatul communist, Grigore Petrenco, membru al Biroului Permanent din Parlament, aflat aici în studio.

Elena Cioina: Domnule Petrenco, pentru început, vor participa astăzi comuniştii la formarea comisiei ce se va ocupa de alegerea şefului statului sau nu?

Grigore Petrenco: Cel mai probabil, e că noi vom participa la crearea acestei comisii de alegere a şefului statului, dar eu cred că e vorba mai mult de o procedură tehnică, decât de ceva deosebit.

Elena Cioina: Domnule Petrenco, presa scrie diferit cu referinţă la doleanţele comuniştilor de a organiza alegeri anticipate. Unii vorbesc deja despre împărţirea partidului în două tabere, că una este condusă de Mark Tkaciuc şi vrea alegeri, chiar se pregăteşte deja prin nordul Moldovei, cică a fost în vizită, şi altă tabără este condusă de Vladimir Ţurcan, care spune că alegerile anticipate vor fi în defavoarea partidului şi că vor aduce puţine voturi. Dumneavoastră ce aveţi de spus?

Grigore Petrenco: Sunt foarte multe zvonuri în ultimul timp. Este şi normal probabil. Sunt foarte multe declaraţii, discuţii în presă. Noi n-avem nici o scindare în rândurile Partidului Comuniştilor, niciodată n-am avut. Chiar şi în legislatura din 1998 am avut 40 de deputaţi şi nu a fost scindare după 2001, după 2005. Şi în cazul dat avem un partid şi o fracţiune trainică şi unită. Noi considerăm că deciziile, care au fost luate la nivel de partid şi o să fie luate la nivel de fracţiune, vor fi respectate. Eu, de pildă, nu am aici nici o îndoială.

Elena Cioina: Deci, mergeţi spre alegeri anticipate aşa cum se vorbeşte?

Grigore Petrenco: Noi nu o dată am declarat, că în situaţia în care nu a fost posibil de creat coaliţia de centru-stânga, în situaţia în care există această coaliţie liberal-democrată, a fost ales preşedintele Parlamentului din partea acestei alianţe, a fost ales guvernul lor, în aceste condiţii, când a fost ignorată voinţa a mai mult de 700 de mii de alegători, care au votat pentru cel mai mare grup politic din actualul legislativ - PCRM, în asemenea condiţii noi nu putem vota şi nu vom vota candidatura propusă de Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE).

Vitalie Enache: Domnule Petrenco, vedem că europenii, iată, recomandă noii guvernări de la Chişinău să găsească pârghiile necesare pentru un dialog constructiv cu PCRM-ul, pentru a găsi voturile necesare pentru alegerea şefului statului. Dumneavoastră cum vedeţi că se poate ajunge la un dialog constructiv luând în considerare că până acum nu s-a ajuns?

Elena Cioina: Adică ce condiţii ar putea să accepte comuniştii pentru a vota preşedintele propus de alianţă?

Grigore Petrenco: Nu e vorba că nu vrem un dialog sau nu am acceptat niciodată un dialog. Apropo, domnul Ghimpu, care a declarat că noi am refuzat întotdeauna. Nu, dacă ţineţi minte de fiecare dată am propus acest dialog. Chiar şi înainte de alegeri, preşedintele Voronin a înaintat acele 5 principii, care ar putea sta la baza unei înţelegeri post-electorale între forţele politice care au intrat în Parlament. De fiecare dată, orice propunere a noastră a fost respinsă. Noi am încercat mai multe iniţiative. Ultimele au fost acele două declaraţii, care au fost înaintate din partea PCRM, în ceea ce priveşte reglementarea problemei transnistrene şi măsurile de anticriză. Ambele declaraţii au fost respinse, nici nu au fost incluse în ordinea de zi a şedinţelor plenare ale Parlamentului.

Vitalie Enache: Cei din AIE tocmai respingeau din start propunerile venite şi pentru că pomeneaţi de acele declaraţii, ar fi exemplu, punctul cu statutul prevăzut pentru regiunea transnistreană.

Grigore Petrenco: Astea sunt doar speculaţii. Nici un punct din aceste propuneri nu a fost luat din pod. Toate aceste puncte se conţin în acel pachet de propuneri, care sunt cunoscute de toţi mediatorii şi observatorii în procesul de reglementare a problemei transnistrene. Deci, nimic nou. Nu este vorba de federalizarea R. Moldova. Deci, acestea sunt numai speculaţii. Dar încă o dată repet gândul. Noi întotdeauna am mers la dialog, am mers la negocieri. Apropo, aceste negocieri au avut loc, chiar dacă componentele AIE declară că comuniştii nu vor negocieri şi după 5 aprilie, înainte de votarea doamnei Greceanîi aceste negocieri au avut loc, şi după 29 iulie negocierile au avut loc. De aceea, aceşti lideri ai acestor aşa-numite forţe democrate şi liberale, trebuie să fie sinceri în faţa cetăţenilor şi să nu inducă lumea în eroare. Negocierile au avut loc. Au fost întrevederi.

Elena Cioina: Cu cine aţi avut?

Grigore Petrenco: Oricum, au fost întrevederi cu aproape toţi liderii acestei alianţe, inclusiv cu domnul Lupu, inclusiv întrevederi la nivel de conducere a partidului. De aceea, noi nu putem spune astăzi că nu au avut loc discuţii sau negocieri. Domnul Lupu conştient a mers la crearea acestei coaliţii liberal-democrate, conştient l-a ales pe domnul Ghimpu în calitate de speaker al parlamentului. De aceea, în asemenea condiţii când este ignorată orice propunere venită din partea PCRM şi este ignorată voinţa alegătorilor care au votat pentru PCRM, noi nu putem vota candidatura alianţei.

Elena Cioina: Domnule Petrenco, credeţi totuşi că alegerile anticipate vor avantaja partidul comuniştilor ca şi în scrutinul din vară, având în vedere că R. Moldova e într-o criză economică profundă? Nu ar fi bine să încercaţi să rezolvaţi mai întîi problemele economice?

Grigore Petrenco: Sigur că noi alegeri anticipate reprezintă un stress şi pentru republică şi pentru societate.

Elena Cioina: Nu este vorba mai mult de stress, ci mai mult de bani în acest caz!?

Grigore Petrenco: Şi de bani. Dar niciodată, dacă aţi observat, noi n-am pledat pentru alegeri anticipate. Şi noi am declarat de mai multe ori că nu vom acorda 8 voturi sau câte voturi sunt necesare pentru alegerea preşedintelui, dar considerăm că dacă aceste alegeri noi, dacă vor fi provocate, sunt provocate în primul rând de această AIE, datorită faptului că nu sunt constructivi şi niciodată n-au vrut să meargă la un dialog şi la o înţelegere în acest sens.

Elena Cioina: Mergeţi dumneavoastră la un dialog!

Grigore Petrenco: Noi totdeauna am fost deschişi pentru dialog iar, în asemenea condiţii, orice dialog poate fi axat doar pe reformarea, să zicem, a acestei alianţe. Din câte înţelegem, componentele acestei alianţe nu sunt gata să discute aşa ceva. Noi am propus de asemenea, revocarea domnului Ghimpu din funcţia de preşedinte al Parlamentului R. Moldova, din mai multe considerente, am explicat recent.

Vitalie Enache: Domnule Petrenco, e bătută în cuie această condiţie de demitere a lui Mihai Ghimpu? Rămâne a fi ultima pentru votarea şefului statului sau ar putea să se mai schimbe lucrurile?

Grigore Petrenco: Iniţiativa de revocare a domnului Ghimpu, nu are legătură directă cu alegerea şefului statului, dar este, încă o şansă, să zicem, pentru unele forţe care au intrat în Parlament să revadă poziţia lor referitor la AIE.

Elena Cioina: Alte condiţii mai mult nu există din partea partidului comuniştilor?

Grigore Petrenco: Deci, rămân în vigoare iniţiativele noastre, declaraţiile care au fost propuse. Trebuie să începem măcar a le discuta.

Elena Cioina: Domnule Petrenco vă mulţumim. Vă reamintim că am discutat cu deputatul comunist Grigore Petrenco despre alegerea preşedintelui Moldovei.
XS
SM
MD
LG