Linkuri accesibilitate

Cu sătenii din Horodiște despre răbdare și democrație


In așteptare la Horodiște (foto: Unicef)

In așteptare la Horodiște (foto: Unicef)

Din 29 iulie, cuvîntul „democraţie” poate fi auzit tot mai des. Pe stradă sau în transportul public, oamenii discută despre guvernul liberal-democrat sau majoritatea democrată. În centrul satului Horodişte, raionul Călăraşi, de unde oamenii iau autocarul spre Chişinău, colega noastră, Diana Răileanu a stat de vorbă cu sătenii despre aşteptare, răbdare şi democraţie.

Pe scaunul din preajma staţiei de autobuz i-am întâlnit pe cumetrii Ileana Chicu şi Grigore Barbăneagră. Îşi luau rămas bun de la copii şi nepoţi, care, înţeleg că au venit să-şi ajute buneii la cules poama. După ce autocarul şi-a reluat drumul spre Chişinău, bătrânii au rămas în staţie şi s-au aşezat pe scaun să mai schimbe două vorbe. Lângă ei şi eu cu microfonul. Îi întreb ce s-a schimbat după 29 iulie. Ambii strâng din umeri. Simţiţi că ar fi mai multă democraţie, îi întreb?

„Până acum nu a fost, dar acum poate va fi. Iată până la Anul Nou o să o mai aşteptăm şi poate se va schimba ceva. Eu am încredere că o să se schimbe”.

Moş Grigore dă a lehamite din mână. Nu are încredere în politicieni: „Cumătră Ileană nu trebuie de dat la unu la altu. Ei sunt cu toţii comunişti, au învăţat cu ruşii. S-au dat deja de-oparte şi se mănâncă acum între ei. Cui trebuiesc aceste socoteli?” Bătrânul nu crede că va apuca zilele când Moldova va fi un stat cu adevărat democratic. Îmi explică de ce: „Pentru că care politician nu vine la putere nicio dreptate nu face, mai ales pentru ţărani.

- Cumătre Grigore o să vedem acum cum va fi.

- Tot aşa va fi.

- Am nădejde că o să se schimbe lucrurile.

- Nu am. Eu deja nu cred pe nimeni. Toţi se gîndesc cum să-şi umple buzunarele, dar la oameni nu se gândesc deloc”.

În scurt timp, în jurul nostru s-au strâns mai mulţi săteni. Printre ei şi Ion Chicu care, aşezat lângă moş Grigore, i-a continuat gîndul: „Toată democraţia asta ca să apară la noi, trebuie multă vreme să treacă, generaţii întregi. Şi atunci nu se ştie dacă se va restabili. Conducerea aşa ne duce. Vezi că eu dacă eu un cal şi îl învăţ de mic, hăis cia, hăis cia, apu el merge după mine, cum îl conduc eu. Dar la noi conducerea tot aşa ar trebui să fie. Măi, eu ţara asta o conduc. Aici însă este alta situaţia – noi suntem oameni lăsaţi în voia soartei. Or dacă o pus mâna pe conducere, las să conducă, nu să se joace de-a ţara-n bunghi”.

În discuţie intervine un alt moş, Gheorghe Chicu care susţine că guvernarea liberal-democrată trebuie de şapte ori să cântărească, înainte de a lua o decizie. Oricum, spune el, va mai curge multă apă până promisiunile făcute înainte de alegeri vor deveni realitate: „Eu aş vrea să mai trăiesc atâţia ani ca să văd că a dispărut comunismul în ultima ţară din Europa”.

Discuţia cu localnicii se încheie când şoferul următorului autocar Horodişte-Chişinău mă invită să intru în salon, dacă nu vreau să mă prindă noaptea. La plecare moş Gheorghe îmi face semn să-mi aplec urechea. Îmi zice că nepoţii lui sigur vor prinde timpuri mai bune. Se îndoieşte însă că el va apuca să se bucure de acele zile.
XS
SM
MD
LG