Linkuri accesibilitate

"Fortăreaţa albă" de Orhan PAMUK


„Faptul că oamenii se puteau înlocui unul pe altul nu era oare cea mai bună dovadă că erau, pretutindeni, aceiaşi?”, exclamă protagonistul romanului Fortăreaţa albă, de Orhan Pamuk, Curtea Veche, 2007, la capătul unei naraţiuni în care tînărul veneţian captivat de turci ajunge să facă o strălucită carieră, sub o falsă identitate (a lui Hogea), la Istanbul, în timp ce Hogea se întoarce în locul lui, dar „împrumutîndu-i” înfăţişarea, la Veneţia. Shakespeare ar fi scris pe un asemenea subiect o altă Comedie a erorilor, scriitorul turc laureat al Premiului Nobel a ales să redacteze un roman în care căutarea adevărului îl plasează mai degrabă sub tutela unui Umberto Eco din Numele trandafirului sau Jorge Luis Borges din Alef.

„Acum însă totul are trei dimensiuni, realitatea are umbră...”, iar anevoiosul drum al cunoaşterii abia începe pentru cei doi, stăpînul Hogea şi robul acestuia, chiar tînărul veneţian. Împreună, se reflectă unul în cultura celuilalt, mai întîi în scris („ştiam că nu avea curajul să scrie fără să afle ce gîndeam eu despre felul cum gîndea”), apoi în oglindă (monumentală scenă, de citat cap-coadă: „El urma să îmi ia locul mie, iar eu, lui...”), şi doar „ca să aflu de ce eram cine eram” (spre deosebire de „Ei”, adică noi); în plus mai şi seamănă între ei, ceea ce le va înlesni substituirea din preajma bătăliei de la Fortăreaţa albă („trebuia să mă aflu acolo pentru că eram însuşi Hogea!”).

În tot acest răstimp, naraţiunea creşte fantasmagoric, la început în chip de poveste pe înţelesul padişahului-copil Mehmet al IV-lea, în vîrstă de 7 ani în primele pagini, apoi, odată cu maturizarea acestuia, sub formă de tratate ştiinţifice, pentru a se încheia, după o domnie de 39 de ani şi cca 200 de pagini, într-o... carte, Un turc pe care l-am cunoscut îndeaproape, ce nu face decît să relanseze povestea, „cu pasiunea şi vigoarea narativă a unei Şeherezede” (New York Times).

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG