Linkuri accesibilitate

Administrația americană își re-evaluează opțiunile în conflictul din Afganistan


Războiul cu talibanii din Afganistan a intrat în faza cea mai violentă din ultimii 8 ani.

In Afganistan, opt militari americani si-au piedut viata intr-una dintre cele mai ample confruntari cu insurgenti, din acest an. L-am intrebat pe corespondentul Europei Libere la Washington, Valeriu Sela ce raspuns au autoritatile americane si cele aliate la cresterea violentelor.

Luptele la care ne referim au avut drept cadru localitatea Nuristan, din districtul Kamdesh, o zona de munti, la frontiera cu Pakistanul. Fortele americane si-au anuntat de-acum intentia de a se retrage de acolo, in cadrul strategiei noului commandant Stanley McChrystal de a se concentra asupra centrelor populate.

Ce s-a intimplat este ca militii de la o moschee locala si un sat invecinat au declansat atacul asupra unor avanposturi, apartinind fortelor NATO si celor afgane. Efectivele NATO din zona sint americane. In acest context, Alianta Nord-Atlantica a anuntat ca planul de retragere ramine neschimbat. Incidentele la care ne referim au generat numarul cel mai mare de victime americane din iulie 2008, cind noua americani au fost ucisi in apropiere de provincial Kunar.

De altfel cele mai singeroase confruntari in care militari americani au fost implicati pina acum s-au petrecut in estul Afganistanului, unde NATO si armata afgana incearca sa controleze caile de tranzit, in munti, intre Afganistan si Pakistan, utilizate de fortele talibane. In conformitate cu noua strategie, anuntata de McChrystal numarul relativ redus al trupelor aliate nu permite protejarea centrelor populate si o campanie eficace in cele izolate, din munti. Generalul prefera sa incerce sa reduca influenta talibana in zone urbane cu mare concentrare de populatie si din acesta cauza a optat sa se retraga din celelalte.

Problema cu care este confruntat presedintele Obama este ca razboiul din Afganistan a intrat in cea mai violenta faza din ultimii opt ani, de cind talibanii au fost inlaturati de la putere. Atacurile insurgentilor s-au extins din sud si est catre zonele nordice si vestice, considerate pina nu demult relativ pasnice. McChrystal comanda in prezent circa 100 de mii de militari, doua treimi dintre acestia americani. El a cerut suplimentarea efectivelor cu zeci de mii de persoane, pentru a reusi sa puna in aplicare noua strategie. Generalul a avertizat ca daca aceasta solicitare nu e aprobata e posibil ca razboiul din Afganistan sa fie pierdut.

Acum, presedintele Obama, care a ordonat anul acesta aducerea a inca 21 de mii de militari americani in Afganistan, isi reevalueaza optiunile. Dar anumite voci din administratie sustin ca el ar trebui sa faca exact opusul a ceea ce McChrystal cere, adica sa reduca efectivele militare si sa se concentreze doar asupra combaterii pericolului terorist, reprezentat de reteaua Al Queda.
XS
SM
MD
LG