Linkuri accesibilitate

Guido Westerwelle, viitorul vicecancelar şi ministru de externe al Germaniei


Liderul FPD Guido Westerwelle

Liderul FPD Guido Westerwelle

Cotat ca un om politic serios și de încredere.

Despre alegerile din Germania s-a vorbit destul în ultimele zile. S-a vorbit mai puţin despre politicienii care de acum încolo vor domina scena politică germană. Deocamdată nu au început nici negocierile între creştin-democraţi şi liberali, care vor încheia o alianţă de guvernare, aşa că nu există încă informaţii despre cei care vor intra în noul executiv. Cu siguranţă se poate spune însă că Guido Westerwelle, preşedintele Partidului Liberal (FDP), va fi viitorul vicecancelar şi ministru de externe.

În Germania Westerwelle este cunoscut mai ales ca orator talentat, care timp de 11 ani s-a aflat pe băncile opoziţiei. Nu este o figură ştearsă, ci dimpotrvă, este bătăios, uneori ironic, evitînd, însă, să sară peste cal. El este, de fapt, în prezent singura figură binecunoscută a liberalilor, care în ultimii ani nu au mai avut politicieni harismatici a la Hans-Dietrich Genscher care, între anii 1974 pînă-n 1992, a fost aproape fără întrerupere ministru de externe.

Westerwelle, născut în anul 1961, este jurist. El a activat din timpul studenţiei în organizaţia tineretului liberal. În 1983 a devenit preşedintele acestei organizaţii. Între anii 1994 şi 2001 a fost secretar general al liberalilor, iar ulterior preşedintele acestei formaţiuni politice. Din 1996 este deputat în Bundestag, adică în parlamentul federal. Este cotat ca un politician serios şi de încredere care se ţine de cuvînt şi nu-şi încalcă princpiile politice.

În urma propagării unor concepte neoliberale, Westerwelle a pierdut mulţi simpatizanţi care susţin principiile economiei sociale de piaţă. Pe de altă parte, Westerwelle şi-a mărit cercul de simpatizanţi din cauza sincerităţii sale dezarmante, inclusiv în ceea ce priveşte orientarea sa sexuală. Noul vicecancelar şi ministru german de externe şi-a asumat deschis homosexualitatea, apărînd în public alături de partenerul său. Societatea modernă germană nu are probleme cu orientarea sexuală a unor persoane, indiferent dacă este vorba de persoane publice sau particulare. Nimănui nu i-ar veni ideea să organizeze demonstraţii împotriva homosexualilor, aşa cum se mai întîmplă în unele ţări răsăritene, unde grupări radicale şi fundamentaliste organizează campanii politice de denigrare, instigă la intoleranţă şi instrumentalizează anumite prejudecăţi.

Rămîne de văzut cum va fi primit Westerwelle, ca şef al diplomaţiei şi ca reprezentant oficial al Germaniei, în ţările în care se află la putere forţe islamo-fundamentaliste. Oricum, a-l ignora ca reprezentant al Germaniei ar echivala cu o provocare şi ar însemna o sfidare deschisă a sistemului democratic-liberal german.


Pe aceeași temă

XS
SM
MD
LG