Linkuri accesibilitate

"Nu există în lume o altă dovadă a binelui decît frumuseţea"

“Frumuseţea nu înseamnă nuditate, ci dezgolire” – iată, într-o formulă memorabilă, chintesenţa uneia dintre cele mai scandaloase cărţi, publicată la vremea ei, acum 50 de ani bătuţi pe muchie, fără a se menţiona nici numele editorului, nici cel al autorului. În acel îndepărtat 1959 trebuia să ai curajul lui Eric Losfeld ca să dai la tipar un manuscris venit de niciunde atît de incendiar, cum este Emmanuelle. 1. Lecţia bărbatului – acum şi în traducere românească, Editura Trei, 2006.

Cum, bănuiesc, toată lumea a privit cel puţin unul din cele 15 filme ale serialului Emmanuelle, nu voi repovesti intriga cărţii; mai degrabă istoria apariţiei acesteia mi se pare pasionantă: scris la doar 18 ani, de o tînără de origine thailandeză, căsătorită la 16 ani cu un diplomat francez de la UNESCO, romanul şochează nu atît prin rafinamentul senzual, de o cruditate dezarmantă, ci prin vasta cultură pusă în slujba Erosului (autoarea îi frecventează pe Mallarme, Bataille, Paul Eluard, Artaud etc.), dublată de o filosofie hedonistă pe măsură. Trasă iniţial într-o ediţie clandestină, tot atunci interzisă, Emmanuelle a fost salutată de spiritele novatoare ale veacului cum ar fi Andre Breton, Andre Pieyre de Mandriargue, pentru a deveni – cîteva decenii mai tîrziu – o capodoperă a literaturii erotice, alături de scrierile lui Sade şi Bataille.

Acum să nu vă aşteptaţi că voi cita nişte scene fierbinţi, nu puţine în economia cărţii, chair dacă ar merita cu brio. Mă voi mulţumi să dau citirii unui început de conversaţie, de dinainte de, poate prinde şi la noi: „– (...) ce înţelegeţi prin erotism? – Ei, bine (...) Cultul plăcerii simţurilor, eliberat de orice morală. – În nici un caz, replică Mario triumfător, este exact contrariul. Nu este nici un cult, ci victoria raţiunii asupra mitului. Nu este o mişcare a simţurilor, ci un exerciţiu al spiritului. Nu este excesul plăcerii, ci plăcerea excesului...”

Închei aici, în acord cu această adevărată apoftegmă: „nu există o altă datorie mai înaltă în lume decît inteligenţa, un alt destin decît dragostea şi o altă dovadă a binelui decît frumuseţea”.
XS
SM
MD
LG