Linkuri accesibilitate

Cele mai intersante şi mai aprinse dezbateri parlamentare europene au loc, aproape fără excepţie, în Comisia de Politică Externă (AFET). Între atîtea dezbateri captivante, cea mai dramatică e discuţia asupra politicii energetice comune europene. În primul rînd, pentru că aşa ceva nu există. Există doar o literatură procedurală enormă pe această temă şi un asalt continuu, purtat în mod eroic de doar cîteva grupuri de parlamentari.

Miza e autonomia energetică şi, deci, politică a UE. De aici, un conflict acerb între interesele naţionale şi interesele europene comune. Cum e posibil aşa ceva? Cu ajutorul politicii economico-financiare ruseşti care reuşeşte, deocamdată cu succes, să atragă în orbită proprie interese economice, companii şi chiar guverne naţionale ale statelor membre UE. Strategia rusească urmăreşte atragerea şi anexarea energetică totală a consumatorilor UE, într-un cleşte de furnizori şi conducte, pe două rute. La nord, North Stream. La sud, South Stream. Dacă desenul rusesc se finalizează, proiectul Nabucco (numele conductei care ocoleşte Rusia şi asigură independenţa europeană de furnizorul unic) se prăbuşeşte.

Împărţirea Parlamentarilor în cursul dezbaterilor asupra politicii energetice e cît se poate de instructivă. În genere, grupurile dreptei sînt conştiente de ambiţiile ruseşti şi presează în direcţia finalizării proiectului Nabucco. Stînga e mult mai des adepta celor două conducte ruseşti sau propune „diversificarea” rutelor de transport, o formulă care susţine atît conductele ruseşti cît şi Nabucco, pretinzînd, totodată, că nu înţelege caracterul complet incompatibil al celor două proiecte.

La nivel naţional, italienii sînt cei mai activi adepţi ai formulei ruse. Germanii se mişcă în aceaşi zonă de argumente. Francezii oscilează. Esticii, în special românii şi polonezii, sînt categoric pro-Nabucco şi descriu, în mod sistematic, riscurile politice ale variantei ruseşti.

Discuţia e deschisă, poate prea deschisă. Dezbaterea prelungită mănîncă timp, mai precis mănîncă din timpul de finalizare a proiectului Nabucco. Între timp, dezertările marilor companii naţionale (cel mai recent exemplu: EDF - nr. 1 energetic, în Franţa) slăbesc poziţia pro-Nabucco. Dealtfel, răsturnarea progresivă a opţiunilor strategice americane în Europa de est presează în aceaşi direcţie. Faza Obama a politicii externe americane e, deja, un factor de nesiguranţă strategică în zonă. Eforturile prin care est-europenii caută garanţii împotriva strategiei ruseşti în zonă sînt în impas.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG