Linkuri accesibilitate

29.09.99 - Nostalgia autoritarismului la români


Ioan Bogdan Lefter

Ioan Bogdan Lefter

29 septembrie 1999

Extras din emisiunea „Actualitatea românească” – Ion Bogdan lefter despre „Nostalgia autoritarismului

„Ce semnificaţie în sine poartă creşterea îngrijorătoare a infracţionalităţii ?” În ultimul timp, în ultimul an – aminteşte Ion Bogdan Lefter – se vorbeşte tot mai insistent despre „descompunerea, dezagregarea instituţiilor statului”. „Încet, încet, teza lansată de presă şi-a făcut loc şi este acceptată de toată societatea”.

În opinia comentatorului, concluzia este total falsă, face abstracţie de cauzele reale, socio-economice şi sare, nenatural, la o explicaţie colorată propagandistic. Se pleacă de la ideea că instituţiile statului ar trebui să reacţioneze autoritar in faţa valului de infracţionalitate; cum nu o fac, partidele coaliţie aflate la putere sunt considerate vinovate pentru „teribilele lucruri petrecute pe străzile oraşelor patriei, în bănci sau în defileul Jiului”.

„Cu bună sau rea credinţă, din neînţelegere sau din interes, acuzatorii actualei puteri ignoră faptul că autoritatea statului democratic se construieşte în timp şi pe o bază consensuală, prin progrese legislative şi instituţionale graduale”- remarcă în încheierea Ion Bogdan Lefter.


XS
SM
MD
LG