Linkuri accesibilitate

Închegarea guvernului într-o echipă coerentă


Anatol Ţăranu
Anatol Ţăranu

Politologul Anatol Ţăranu despre potentialul corpului de vicepremieri şi domeniile preferate ale partidelor care i-au delegat in Executiv

Anatol Taranu: Eu cred ca domeniile au fost alese relativ bine. Din acest punct de vedere nu putem sa avem mari pretentii. Problemele incep mai departe, acolo unde apar persoanele respective. O parte din aceste persoane, cum ar fi de exemplu ministrul de Externe domnul Iurie Leanca, sau ministrul Economiei Lazar, fata de ei practic nu putem avea pretentii serioase fiindca acesti oameni demult s-au afirmat ca manageri de clasa inalta si eu cred ca ei sint la locul lor. Am putea sa avem anumite pretentii fata de celialti doi viceprim-ministri care nu au experienta respectiva. Dar trebuie sa tinem cont si de faptul ca partidele politice care au constituit Alianta pentru Integrare Europeana si care constituie majoritatea parlamentara sint in drept sa isi inainteze candidaturile pe care ele mizeaza. Din acest punct de vedere trebuie sa asteptam sa vedem care vor fi performantele.

Vasile Botnaru: Dupa ce ca s-a discutat despre Ministerul Reintegrarii, s-a vorbit ca se va ridica statutul acestei probleme, se deleaga un om care are o experienta politica modesta. Cum credeti ca s-ar putea desfasura lucrurile in subiectul reglementarii?

Anatol Taranu: Cred ca regelementarea politica in Transnistria va depinde de strategia pe care o va aplica guvernul si intr-o masura mai mica de persoana care nemijlocit va fi preocupata de aceasta problema. Cu toate ca, indiscutabil, calitatile personale ale viceprim-ministrului responsabil pentru acest domeniu extrem de important nu pot fi absolut neglijate. Din acest punct de vedere, stiind calitatile domnului Osipov, care cu adevarat este un novice, pot spune ca problema consta in faptul cit de repede va sti domnul Osipov sa invete. Din cite il cunosc pe domnul Osipov este o persoana inteligenta, bine instruita si acest lucru insufla optimism.

Vasile Botnaru: Cel mai dificil sector este totus cel social. Despre acest compartiment ce puteti spune?

Anatol Taranu: Sint destui de buni ministrii responsabili pentru segmentul social, doamna ministru Buliga, domnul ministru Hotineanu si domnul ministru Bujor. Din acest punct de vedere eu cred ca experienta lor si calitatile profesioniste vor putea cel putin la prima etapa sa suplineasca un anumit gol de experienta pe care il are astazi candidatul desemnat la postul de viceprim-ministru. Dar, iarasi voi spune ca domnul Negrei este o persoana cu studii bune, cu o experienta manageriala intr-un anumit domeniu. Dar trebuie sa recunoastem, si aici aveti perfecta dreptate, acest segment este extrem de responsabil si intr-o stare de criza.

Vasile Botnaru: Pornind de la datele problemei, asa cum le vedeti astazi, va fi in stare, asa cum va exprimaserati ieri la Jurnal TV speranta, va fi oare in stare cabinetul sa devina o echipa fara sa se uite peste umar la sefii de partide?

Anatol Taranu: Cred ca este posibil acest lucru si in mare masura acest lucru va depinde de calitatile de conducator ale domului Filat. Iar domnul Filat s-a manifestat ca o persoana care are destula vointa si capacitate manageriala, inclusiv la nivelul de conducere a persoanelor, a oamenilor ….

Vasile Botnaru: Dar ministrii din subordine, sint suficient de autonomi, sint personalitati puternice ca sa poata infrunta ispita fireasca a liderilor de partide sa le dea comenzi si dispozitii?

Anatol Taranu: Domnule Botnaru, este foarte greu de raspuns la aceasta intrebare a dumneavoastra din simplul motiv ca o serie dintre ministrii desemnati sint persoane putin cunoscute in mediul politic dar si in mediul public. Eu cred ca liderii politici, partidele respective care au delegat aceste persoane in govern, erau constienti de gravitatea situatiei in care astazi ne gasim si sint capabili sa receptioneze corect mesajul responsabilitatii care vine din partea societatii. Eu cred ca ei totusi au gindit bine, au calculat totul atunci cind au inaintat aceste candidaturi. Si aceasta ma face sa cred ca domnul Filat va avea, hadeti sa spunem asa, o problema relativ usoara de rezolvat in ceea ce priveste inchegarea guvernului in calitate de echipa coerenta.
XS
SM
MD
LG