Linkuri accesibilitate

Bruxelles - Consiliul UE


Spre Bruxelle ne-am pornit noaptea tîrziu. Autocarul trebuia să ne fie casa noastra pentru următoarele 24 de ore. Acest oraş a constituit obiectul vizitei noastre de studiu din motivul că avem localizate aici unele dintre Instituţiile Uniunii Europene. Cum ar fi Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeana etc.
Ziua începe greu, dar trebuie un efort ca la ora şapte deja să fim pregătiţi să facem prima noastră vizită. Ţinem calea spre Consiliul Uniunii Europene. Ne-am oprit cu toţii în faţa clădirii impunătoare, ca să vedem încă odată dacă nu cumva careva dintre noi şi-a uitat paşaportul, căci fără el nu puteam intra. Sediul dat, după cum am aflat, are şi denumirea sa, care este Justus Lipsius.

Consiliul Uniunii Europene deţine o parte importantă din puterea executivă şi legislativă la nivel european. Consiliul are misiunea de a coordona acţiunile din Uniunea Europeană şi dispune de puterea de decizie. Consiliul este unica instituţie a Uniunii Europene care decide toate actele legislative şi bugetare.
Această instituţie este cea care reglementează relaţiile Uniunii Europene cu restul lumii, din care facem parte şi noi, mica noastră ţară, care are visul său de a face cîndva parte integrantă din acest mecanism.

Este dificil să prognozăm dacă acest vis poate fi realizat, dar cum se spune: “Speranţa moare ultima”. Principalul este că la moment Republica Moldova participă la politica europeană de vecinătate, Uniunea Europeană susţine şi încurajează ţara noastră în calea sa de integrare progresivă în structurile economice şi sociale europene.
XS
SM
MD
LG