Linkuri accesibilitate

Un program umanitar american în valoare de 150 mii de dolari aplicat la Orfelinatul din Strășeni


Stomatologii americani Wyillis James și George Dow la Strășeni

Stomatologii americani Wyillis James și George Dow la Strășeni

Dentiști din Garda Națională a Carolinei de Nord în ajutorul copiilor de la Strășeni

De la începutul acestei săptămâni, doi dentişti profesionişti din Garda Naţională a Carolinei de Nord, din Statele Unite, tratează pe gratis dantura copiilor din orfelinatul de la Străşeni. Împreună cu copii a stat la coadă, sub uşa stomatologilor americani şi colega noastră Diana Răileanu.

Zeci de copilaşi se înghesuiau astăzi în holul din preajma cabinetului stomatologic al orfelinatului din Străşeni. Cu toţii mi-au spus că abia aşteaptă să-şi trateze dinţii, dar mai ales să-i vadă pe medicii americani. Descurcăreţi din fire, pacienţii care nu cunosc engleza, mi-au spus cum le vor explica doctorilor care măsea doare.

„Cu mânile, prin semne. O să casc gura şi o să-i arăt cu degetul”.

Pentru Vitalie, un băiat de 9 ani frica de stomatolog e depaşită. El şi-a reparat dinţii şi anul trecut: „Întâi îmi amorţeşte măseaua, pe urmă îmi pune un fel de plombă şi ne-o pune ca să se ţie plomba de măsea”. Vitalie ştie exact şi ce produs trebuie consumat cu atenţie de cei care vor să-şi păstreze dantura sănătoasă: „Dulcele. Aşa vreo două - trei. Dar nu se poate multe. Că îţi strici dinţii şi te doare pântecele”.

În viaţa de zi cu zi dr. Wyillis James şi George Dow acordă servicii stomatologice ofiţerilor americani din Garda Naţională a Carolinei de Nord. În Moldova sunt pentru a doua oară. Au mai fost în aprilie, când au avut grijă de sănătatea dinţilor copiilor de la orfelinatul din Ialoveni, îmi spune Locotenent colonelul Craig Mix: „Până acum am lucrat doar pentru copii din orfelinat. Toate serviiciile sunt gratuite. O parte din echipament este donat de oamenii din Carolina de Nord. Ne bucură zâmbetul de pe faţa copiilor şi senzaţia că am reuşit să le fim de ajutor”

Ofiţerul Mix îmi spune că pe parcursul a 2 ani de când au fost lansate aceste programe umanitare s-au investit peste 150 de mii de dolari. Săptămâna aceasta o absolventă a Universităţii de Medicină munceşte cot la cot cu colegii veniţi de peste ocean.

Mihail Negru
Mihail Negru, directorul gimnaziului internat din Străşeni îmi spune că de când au venit specialiştii americani, copiii cer tot mai des să meargă la punctul medical. Chiar şi cei care au toţi dinţii sănătoşi. Vizitele medicilor americani îi bucură nu doar pe copii, dar şi pe administraţia instituţiei, spune Mihail Negru: „Gimnaziul internat nu poate să-şi permită să cumpere tot necesarul deoarece suntem limitaţi în surse financiare. Când vin încoace, vin nu cu mâinele goale. Mai râmân o parte din instrumentele necesare care sunt pentru medicul nostru”

Medicii americani speră că pe viitor să poată oferi astfel de servicii şi copiilor din alte orfelinate cum ar fi de exemplu, cel din Orhei.
XS
SM
MD
LG