Linkuri accesibilitate

Trei puncte, zice-se, determină un plan. Primul datează din 1985, cînd la o editură din Tallin apărea antologia lui Svetlan Semenenko, Свет в декабре, cuprinzînd o vastă selecţie din poezia contemporană estoniană; ei bine, am avut un adevărat şoc citind poemul lui Tomas Lijv, Лебедю, убившему танк – trupele sovietice făceau (fărăde)legea în Afghanistan, iar printre eroii acelui război se număra şi generalul Aleksandr Lebed! – , din care citez primele 3 strofe:

ох лебедь прекрасный белый лебедь лебедь не убивай
этот тaнк лети прочь лебедь пусть он живет
этот железный танк беспомощно как больная
лягушка барахтающийся средь колосящегося

поля не убивай этот железный танк
ведь он так же хочет жить как и ты лебедь
ох лебедь прекрасный белый лебедь лебедь что ты
делаешь что ты творишь ты оторвал у танка

пушку ох ужасный лебедь убийца душегуб
что ты наделал теперь глядит бедный маленький
танк пустой кровавой глазницей на мир
пустой кровавой глазницей глядит на все это

великолепие etc., etc

Nu ştiu cum a lăsat cenzura să treacă un asemenea text, în plină stagnare (cartea este semnată pentru tipar pe 2 ianuarie 1985); probabil s-a făcut trimitere la tema luptei pentru pace. Or, într-o ţară care a strivit sub şenilele tancurilor revoluţia maghiară din 1956, Primăvara Pragheză din 1968 ş.a.m.d. adevăratul mesaj se citea printre rînduri.
Cel de-al doilea punct ar fi trebuit să fie primul, în ordinea cronologică, dar cum pe atunci cartea românească îşi făcea intrarea cu mare greu în librăriile „Дружба” din RSSM, „decalajul orar” e oarecum scuzabil. Este vorba de poemul lui Mircea Dinescu Chinezării, din volumul La dispoziţia dumneavoastră (1979), pe care-l citez integral:

În anul 200 înaintea erei noastre
poetul (chinez) Ly-Ber
descojind o portocală
a descoperit o mică balerină
care se rătăcise în pădure
în timpul dinastiei Nu-Tank.
În anul 1978
descojind emoţionat o portocală
m-a izbit dintr-odată boarea sulfatului de mercur
şi micuţul vierme
ce pusese stăpînire pe miez
mi-a strigat furios:
„nenorocitule să nu mai crezi în legende”.

Dincolo de aparenţe, poemul izbeşte prin directeţea atacului la adresa unui regim unde „boarea sulfatului de mercur” ţine de atmosferă. Se-nţelege că numele poetului (chinez – sic!) se citeşte Liber, iar replica finală (a viermelui!) punea capăt perioadei de dezgheţ de după ’68.

Artistul plastic moldovean Ghenadie Popescu pune cel de-al treilea punct, deja hăt după 2000, creînd din papier mâché o coloană de tancuri în miniatură, de culoare albă, purtînd urme de... ruj de buze (vezi foto). Ca şi cum toate femeile din RM au pupat, delaolaltă, redutabilele maşini de război – ceea ce ne aduce aminte de evenimentele de acum cca două decenii, cînd parada militară din 7 Noiembrie a fost oprită de o mînă de femei ce s-au culcat în faţa tancurilor.
Pe această notă optimistă s-ar fi putut pune... punctul final, dacă nu apărea un al patrulea – chiar subsemnatul – cu un poem inspirat dintr-un fapt real, iată-l:

tanka

nepereche în nopţile când îşi desface picioarele, unul mai fără-nceput şi sfârşit decât altul, ca două războaie
mondiale — înscrişi între ele, cei douăze'ş'unu de ani ai lui, cînd a intrat la ea, de perioadă
interbelică, taie măsura exactă a pasului, linia coapsei, măiastra de aer a golului dintre
craci, cum ai şlefui cu germana lui das ewig weibliche pronunţia
franţuzească (chercher la femme) — şi care-i vor fi inspirat comparaţia graţie semnului
din născare în formă de tanc, de pe latura interioară a gambei, cu ţeava-ndreptată în sus, ţintind sexul
(o poveste a gestului: mâna adusă la burtă a tinerei
profesoare de mate, în chiar timpul lecţiei când, despicându-l în două,
o coloană de tancuri sovietice tocmai intra-n sat, ca pentru a-şi
feri sarcina/ fătul zvâcnind prima oară-n turela maternă de cha(i)r la atingerea
celei care, la tablă, cu creta-ntre deşte — ea însăşi ca dată cu var — explica: "două linii
paralele nu se intersec...")
fată mare, înjură de naşterea mă-si/ se roagă de doamne,
maica domnului. numele ei fie tanka, chiar dacă-i maria. în numele precistei poartă cu graţie
cele două războaie — cel stâng, cu warice! — prin inima târgului, nepăsătoare la trecerea timpului – zebră de
zile albe şi negre —, la focul pieziş din privirea bărbaţilor — mama-i zicea: "de pisică
şi de om te desparţi la intrare, altminteri nu scapi de ei" —, cum ai străbate un
câmp minat fără hartă, închisă în propria sa carapace — tanchistă din naştere — ca o zeiţă-n armură. blin-
dată-n naşterea mă-si! uşoară de parcă nici maică-sa n-a fost în veci grea cu dânsa,
nici fecioara maria cu Unul născut nu făcut (o poveste de dragoste: cum s-au luat
golul dintre picioare cu goala stăpână-a acestora, -n sensul că cine s-aseamănă
se adună).
istoria trece cu pas de femeie: în '89, pe 7 noiembrie, -n timpul paradei
militare, culcată sub tancuri, alături de alte o sută, luată-n căruţă de
ofiţerul ulise ieşind din cei (câţi?) cai-putere pân' la epoleţi: "ăsta calcă, nu f...!";
ridicată-n picioare în '91, o dată cu statul, golem scris/făcut cu
degetul în ţărână, să-i vină doar numele: "r(â)m(a)"; să nu i se vadă
semnul fiarei? waricele? de pe picioare, cu cizmele de cernoziom trase până
peste ochi (Requiescat in pace!); pe drumuri (nici unul nu duce la roma
decât via albania!)-n ultimii ani; adunată
cu genunchii la gură, cum şi-ar legăna, abia rupţi de la ţâţă, doi gemeni.
în puterea ei — facerea; mâinilor lui nu-i s-a dat decât scrierea.
şi atunci numai după ce-i intră sub piele, se face în tancul
de pe latura interioară a gambei, aprinde motoarele, pune-n mişcare pistoanele, trage
ţintind sexul
(poema concepţiei imaculate se rupe
de pe buze: "desfă-mă!")

Cum ar fi – punct şi de la capăt.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG