Linkuri accesibilitate

Se ştie bine: „Vai de soldatul care nu visează să ajungă general!”; s-a tot spus: „În raniţa fiecărui soldat se află bastonul de mareşal”. Dar nici marii strategi, nici gura lumii nu suflă un cuvînt despre cazurile cînd un general (declară că) vrea să se înroleze ca simplu soldat. Atunci cînd acest general mai este, la momentul declaraţiei, şi Conducătorul Suprem al forţelor armate, gestul lui capătă o cu totul altă semnificaţie – fie că trişează pe faţă (după modelul colonelului Mu’ammar al Gaddafi, oficial doar „ghid al Revoluţiei islamice”), fie că-şi lucrează, pe la spate, comilitonii (asemeni SMERŞ-ului de tristă pomenire), şi într-un caz şi-n altul Ex-ul, în absenţa unui moştenitor „legitim”, „se vede forţat să-şi supravieţuiască la nesfîrşit” (Jean Baudrillard).

Numele acestui general (în retragere, dar cît de ofensiv!) este Vladimir Voronin; istoria îl va reţine nu atît în calitate de ministru de Interne care nu s-a supus ordinului Moscovei cerîndu-i să tragă în mulţimea ce asedia sediul ministerului, în 1988, cît sub chipul de soldăţoi instigînd la violenţă, pe faţă şi din umbră (Vladimir Ţurcan aprobă, dacă nu chiar comandă arborarea celor două drapele, al României şi al UE, pe batimentele Parlamentului şi al Preşedinţiei; prem-Irodul Zinaida Greceanîi – în „calitate de mamă” – ordonă tăierea pruncilor), aruncînd cuvinte grele duşmanului extern (cine altul dacă nu România?!) şi de clasă (opoziţia liberală), trimiţînd „на хрен!” (din acelaşi repertoriu ca şi „мачить в сортире”, care a făcut epocă în Rusia lui Putin) oponenţii politici, iar în final trîntind uşa pentru a intra pe... fereastra telecompaniei Moldova 1, cu un discurs de „rămas bun – pe mîine”. Abia difuzat, mass-media controlată de PCRM s-a şi grăbit să-l elogieze, primul sărind cu gura acelaşi Constantin Starîş (un soi de clonă în miniatură a lui Aleksandr Nevzorov), tot el autorul filmuleţului propagandistic „Атака на Молдову”, de tristă faimă. În aceeaşi seară, (încă) partinicul Mesager, de la 19.00 şi de la 21.00, a dat cîteva reportaje din stradă, cu oameni deplîngînd într-un glas – cu toţii în limba rusă! – retragerea („cu inima grea”) a Conducătorului. Nici o voce discordantă, ca şi cum nu ar fi existat şi o populaţie – chiar majoritară! – care a votat Opoziţia.

Mai mult decît atît, locotenenţii generalului (în retragere, după cum spuneam, dar tot mai ofensiv!), Victor Stepaniuc şi Vladimir Ţurcan, s-au şi grăbit să declare – după ce Parlamentul a votat interimatul lui Mihai Ghimpu în funcţia de Preşedinte al R. Moldova, alias de Conducător Suprem al forţelor armate – că avem, de facto, doi preşedinţi, unul (mereu) în exerciţiu şi altul interimar. Cum vine asta, nu s-au obosit să explice – dar acelaşi (întotdeauna gata!) Mesager a difuzat, cu lux de amănunte, ceremonia de înmînare a distincţiilor de stat colectivului AŞM care a elaborat Enciclopedia Moldovei, ceremonie prezidată de Vladimir Voronin (de cîteva săptămîni insul nu face altceva decît să-şi decoreze comilitonii, ca şi cum şi-ar trece în revistă trupele; cu sau fără ceasuri elveţiene însă, vremea lui a trecut, după cum s-a văzut – la ora Moldovei – odată cu votul Curţii Constituţionale!), pe de-o parte, şi un vitriolant reportaj despre întîlnirea lui Mihai Ghimpu cu reprezentanţii structurilor de forţă, pe de-alta. Una peste alta, tocmai Moldova 1 – aservită PCRM, dacă nu chiar vitrina acestuia – acuză partidele liberale de ingerinţă în politica editorială.
Aşa stînd lucrurile, mă întreb cum va arăta ceremonia de predare a puterii – şi am văzut deja două, de la Mircea Snegur la Petru Lucinschi, şi de la acesta din urmă la V.V. –, de vreme ce se joacă după regula cel care pleacă, rămîne. Nu că mi-ar plăcea să-şi strîngă – protocolar – mîinile preşedintele ales cu cel demisionard, dar – vorba vine – noblesse oblige!

La asta vroiam să ajung: în absenţa unei nobilimi ereditare sau a spiritului, clasa politică s-a erijat în elită a societăţii. Or, niciun preşedinte moldav nu e cu sînge albastru, iar ultimul are pur şi simplu sîngele unor tineri pe mîini. E adevărat, s-a murit şi sub preşedinţia lui Snegur, dar pe timp de război, şi în numele integrităţii teritoriale, mai mult rîvnite – ceea ce nu constituie o circumstanţă atenuantă; însă niciun alt regim din ’91 încoace (mai exact, de la tentativa avortată a ГКЧП-ului) nu a înscenat o lovitură de stat pentru a dezlănţui faimosul „красный террор”, nu a schingiuit pînă la moarte tineri, nu a transfromat comisariatele de poliţie în secţii de judecată ad-hoc etc., etc. Astfel încît, după ce că în 1988 generalul sovietic de miliţie n-a tras în mulţime, avînd ordin de sus s-o facă, în 2007 pe final de mandat Preşedintele R. Moldova a făcut-o, fără să(-şi) fi ordonat formal. Demobilizează-ţi trupele, tov. General al Armatei-Moarte (degrabă executoare a ordinului: „Moarte intelectualilor!”), şi lasă-l şi pe frate-miu la vatră!

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG