Linkuri accesibilitate

Hugo Chavez recunoaşte secesioniştii georgieni


Dmitry Medvedev şi Hugo Chavez la Moscova

Dmitry Medvedev şi Hugo Chavez la Moscova

Abhazia şi Osetia de Sud vor avea astfel relaţii diplomatice cu Venezuela şi Nicaragua, deşi sunt ignorate de statele CSI (cu excepţia Rusiei)

Presedintele venezuelean Hugo Chavez a declarat la Moscova ca, incepind chiar de astazi, tara sa recunoaste independenta celor doua republici secesioniste ale Georgiei Abhazia si Osetia de Sud, independenta carora a fost recunoscuta pina acum doar de Rusia si de Nicaragua.

„ In curind vom incepe demersurile pentru a stabili relatii diplomatice cu aceste tari” a declarat Hugo Chavez la Moscova, in deschiderea intilnirii sale cu presedintele Rusiei. O decizie, pentru care liderul de la Kremlin Dmitri Medvedeev a multumit: "Noi am sustinut intotdeauna ca este decizia suverana a fiecarei tari de a recunoaste sau nu noi subiecte ale legislatiei internationale. Dar, bineinteles ca nu ne este indiferenta soarta acestor doua tari si vreau sa iti multumesc..."

Reactia Georgiei nu s-a lasat prea mult asteptata, premierul adjunct de la Tbilisi, Temur Yakobashvili a minimalizat efectul acestei recunoasteri, considerand ca ea nu va avea prea multe consecinte politice. „Cind politicieni marginali si proscrisi, precum Chavez sau Ortega (presedintele din Nicaragua) iau astfel de decizii, este limpede ca avem de-a face cu anomalii politice", a spus politicianul georgian citat de agentia France Presse.

Liderul abhaz Serghei Bagapsh a declarat ca spera ca decizia presedintelui venezuelean va duce la relatii politice si economice strinse intre Abhazia si aceasta tara a Americii latine si ca o delegatie de la Suhumi se va afla in curind in Venezuela.

Jurnalistul transnistrean Grigore Volovoi, presedintele centrului de aparare a drepturilor omului din Transnistria, a declarat Europei Libere, ca , in opinia sa, declaratia lui Chavez nu are prea multa greutate politica: "Sigur ca aceasta stire va avea o influenta asupra Transnistriei pentru ca conducerea Transnistriei si propaganda oficiala va folosi aceasta veste ca sa demonstreze ca frontul celor care recunosc independenta celor doua noi formatiuni se largeste. Dar vreau sa spun ca faptul ca Hugo Chaves a recunoscut cele doua regiuni este bineinteles interesant, dar e doar doar un fapt exotic, nu mai mult. Secretarul executiv al CSI când a fost intrebat daca este posibila intarea Abhaziei si Osetiei de Sud in CSI, el a raspuns ca pentru asta este necesar acordul tuturor membrilor CSI. Haideti sa ne amintim cine din CSI a recunoscut cele doua regiuni. Nici macar Belarusul, cel mai apropiat aliat al Rusiei nu a recunoscut independenta lor, ce sa mai zicem de restul?

Dar miza reala a vizitei presedintelui venezuelean, un critic zgomotos al Statelor Unite, capitalismului si politicii Occidentului, a fost legata de colaborarea dintre cele doua tari in domeniul gazelor naturale si al armamentelor. Venezuela a semnat acorduri de achizitie de arme rusesti, iar subiectul infiintarii unui catel al gazelor pe modelul OPEC (Organizatia tarilor exporttaoare de petrol) s-a aflat in capul listei pe agenda discutiilor Chavez – Medvedeev- Putin. Rusia a fost una dintre tarile care au initiat acest proiect pe care, iata, il promoveaza acum cu consecventa Chavez.

Federico Bordonaro, analist al unui grup de expertiza italian euilibri.net, vede in aceasta propunere un motiv real de ingrijorare: "Un cartel al gazelor daca el va exista, va insemna ca puterea tarilor producatoare de gaze va creste inca si mai mult si ca vor avea un cuvint mai greu de spus in legatura cu pretul gazelor. Ceea ce este un motiv important de teama pentru tarile consumatoare".
XS
SM
MD
LG