Linkuri accesibilitate

Şoferii privilegiaţi


Găsesc deunăzi, într-un tabloid, o confesiune curioasă a unei vedete recente. Zice vedeta: “Mai încalc din cînd în cînd regulile de circulaţie, centura de siguranţă mi-o pun rar. De multe ori am fost oprită de poliţia rutieră fiindcă vorbeam la telefon, dar niciodată nu am plătit amendă!”
Vedeta recentă vorbeşte despre încălcarea regulilor de circulaţie ca şi cum ar vorbi despre şotia unui copil sau despre un fapt divers. Vedeta e poznaşă, spirituală, şi vrea, probabil, ca cititorii să zîmbească şi să fie pătrunşi de admiraţie.

Ei bine, eu unul am fost descumpănit şi chiar contrariat. Iese că există o castă privilegiată a şoferilor care, deşi încalcă regulile de circulaţie, nu este amendată! Bună treabă! Simplii muritori, la cea mai mică abatere, sînt penalizaţi, pe cînd vedetele sînt menajate. Şi e firesc să ne întrebăm dacă nu cumva această castă privilegiată a şoferilor e una măricică. Dacă poliţiştii sînt atît de indulgenţi cu o simplă interpretă, de ce să nu admitem că ei sînt la fel de indulgenţi cu marii cinovnici şi politicieni? Deşi, în mod normal, poliţia ar trebui să fie mereu intransigentă, să amendeze şi vedetele recente. Pentru că şi o vedetă poate provoca un accident de circulaţie, chiar dacă e frumoasă, volubilă şi iubită de popor.

“De multe ori am fost oprită de poliţia rutieră fiindcă vorbeam la telefon, dar niciodată nu am plătit amendă!” mărturiseşte cu nonşalanţă vedeta.
Sînt curios să ştiu ce mesaj ne transmite nouă tabloidul cu pricina atunci cînd inserează asemenea confesiuni ciudate. Poate trebuie să regretăm că nu sîntem într-atît de importanţi, încît să putem încălca în voie regulile de circulaţie? Poate sîntem încurajaţi să devenim “oameni mari” ca să putem face, nestingheriţi de poliţişti, “pozne” pe şoselele patriei?
XS
SM
MD
LG