Linkuri accesibilitate

Parlamentul European începe să lucreze cu adevărat, odată cu declanşarea dezbaterilor din Comisii. În aparenţă, Comisiile dau o producţie de observaţii, întrebări şi micro-amendamente fără greutate. Temele mari par prea mari pentru acest gen de tîmplărie fină, în care schimbarea a două-trei cuvinte ocupă două-trei ore de discuţii amănunţite.

Însă prima săptămînă de lucru pe Comisii a demonstrat că ansamblul european trăieşte un moment foarte complex şi contradictoriu. Linia politică europeană e aproape strivită de presiunile contrare exercitate de interese economice şi valori de drept. Mai clar, toate punctele de ieşire în lume ale Uniunii sînt dominate de situaţii limită.

Primul şi cel mai evident caz e chestiunea politicii energetice. Apariţia lui Eneko Landaburu, Director General pentru relaţii externe, în Comisia Europeană, în faţa Comisiei de Politică Externă (AFET) a descris perfect contradicţiile de bază ale poziţiei europene. Landaburu a făcut o prezentare abilă a problemelor de politică energetică europeană, slalomînd cu destulă precizie, într-un teren minat de compromisuri discutabile. Chestiunea definitorie e, desigur, autonomia energetică a Europei, un statut egal, în acest moment, cu desprinderea din imbrăţişarea condiţionată a Rusiei.

Landaburu a vorbit în termeni direcţi despre problemele politice „create de ruşi”, a amintit tehnica blocajului de livrare aplicată de Moscova în mai multe rînduri, precum şi formula oficială rusă după care relaţia energetică s-ar normaliza, din clipa în care UE ar garanta cumpărarea anuală a unui pachet energetic minim din Rusia.

Landaburu a descris corect ambivalenţa situaţiei, vorbind despre nevoile urgente ale Europei dar şi de dependenţa financiară rusă de încasările din exportul de energie. Mai departe, însă, intervenţia lui Landaburu a demonstrat că, în ciuda unei analize iniţiale corecte, politica energetică europeană nu are centru. Cu alte cuvinte, e plină de dubii şi lipsită de voinţă. Politica energetică europeană nu are prea multă energie.

Astfel, Landaburu a deplîns formula în care Rusia îşi promovează interesele politice prin mijloace energetice dar a adăogat imediat că Europa „ nu are ce face”. Europa nu va găsi un furnizor care poate înlocui Rusia. „Asta e realitatea!” - a conchis Landaburu. În aceste condiţii, cooperarea energetică pe direcţia Rusia, presupune „ o relaţie lipsită de tenisuni politice”. Remarcile lui Landaburu echivalează cu o declaraţie de abţinere sau pasivitate politică faţă de acţiunile politice ale Moscovei.

Asta, în vreme ce acelaşi Landaburu a precizat clar că UE nu va intra în negocieri energetice cu Azerbaijanul, atîta vreme cît autorităţile azere nu îmbunătăţesc situaţia drepturilor omului. Aceeaşi ambivalenţă şi în cazul Nabucco versus South Stream. Nabucco rămîne un proiect vital dar, a adăugat, atent, Landaburu, „ şi South Stream e un proiect viabil”. Dezbaterile s-au încheiat cu impresia covărşitoare a unui impas care nu permite formularea unei politici enegetice explicite şi robuste la nivel european.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG