Linkuri accesibilitate

20 de ani de la demonstraţiile de luni de la Leipzig


„Stasi, afară! Stasi, afară!“

Luni, 4 septembrie 1989. În oraşul est-german Leipzig mii de persoane scandează sloganul: „Stasi, afară! Stasi, afară!“ Participanţii la această demonstraţie inaugurează astfel un lung şir de manifestaţii paşnice care va zgudui Germania răsăriteană. Manifestaţiile au intrat în istorie sub denumirea de „demonstraţii de luni“, fiindcă ele se desfăşurau totdeauna în prima zi a săptămînii, după slujbele iniţiate de Christian Führer, preotul protestant al bisericii Sf. Nicolae, Nikolaikirche.

Ţinta asupra căreia se îndrepta mînia manifestanţilor era poliţia politică răsăriteană, temuta Stasi. Sloganul, „Stasi, afară!“, va fi preluat ulterior şi de demonstranţii din celelalte oraşe RDG-iste care în urmă cu 20 de ani au reuşit pe cale paşnică să doboare regimul.

În vara anului 1989 mii de est-germani au încercat să ajungă în Occident. Unii s-au refugiat în ambasadele Germanei apusene din ţările răsăritene, alţii au încercat să plece din Ungaria, unde s-au deplasat ca turişti.

Dorinţa de a pleca din RDG nu mai putea fi stăvilită. Mulţi dintre cei care au luat parte la prima demonstraţie de la Leipzig aveau rude apropiate care reuşiseră deja să ajungă în Occident. Ei cerau acum cu insistenţă respectarea drepturilor omului, libera circulaţie a oamenilor şi reunificarea familiilor despărţite.

„Vrem să plecăm! Vrem să plecăm!“ - devenise sloganul nemulţumiţilor, sătui de socialism şi colectivism impus cu forţa.

„Vreau să jung la soţul meu în RFG,“ striga o femeie. „Bărbatul meu e plecat de doi ani, stau aici singură cu fiică mea.“

Poliţia şi agenţi ai poliţiei secrete Stasi, îmbrăcaţi în civil, încercau să intervină. Însă fără prea mult succes. Lumea nu s-a mai lăsat intimidată. Datorită posturilor de televiziune şi de radio occidentale, s-a aflat în toată ţara amănunte legate de această primă demonstraţie.

Deşi exista teama că în cele din urmă autorităţile ar putea să recurgă la „soluţia chineză“, adică la reprimarea sîngeroasă, numărul demonstranţilor creştea de la o săptămînă la alta. În numeroase localităţi se constituiau grupuri opoziţioniste, cel mai cunoscut fiind „Noul Forum“, înfiinţat pe data de 10 septembrie 1989. Activiştii acestor organizaţii cereau reforme smilare cu cele iniţiate de Gorbaciov în Uniunea Sovietică, liberalizarea internă, dialogul cu puterea.

La demonstraţia din 25 septembrie s-au adunat la Leipzig 5000 de persoane, pe 9 octombrie erau deja 70.000. Pe 18 octombrie liderul de partid şi de stat, Erich Honecker îşi dădea demisia. Revoluţia paşnică înregistrînd astfel primul succes răsunător.
Previous Next

XS
SM
MD
LG