Linkuri accesibilitate

Deputaţii PCRM se întrunesc la Parlament pentru a auzi că şi-au format fracţiunea


Vladimir Ţurcan

Vladimir Ţurcan

Vladimir Ţiurcan: Şedinţa de astăzi va fi formală, nu deliberativă

Aşadar, deputaţii comunişti par a fi decişi să continue astăzi şedinţa în plen a Parlamentului din 28 august, cînd decanul de vîrstă Ivan Calin a anunţat o pauză pentru constituirea fracţiunii Partidului Comuniştilor. Ce a urmat se ştie: deputaţii majoritari din Alianţa pentru Integrare Europeană au declarat această pauză drept ilegală şi au continuat şedinţa în lipsa comuniştilor, alegîndu-l pe Mihai Ghimpu ca preşedinte al Parlamentului. Numai că şi parlamentarii PCRM consideră drept ilegale acţiunile majorităţii parlamentare. Ultimul cuvînt în această dispută îl va avea Curtea Constituţională, care se va pronunţa la 8 septembrie, asupra sesizării PCRM.

Între timp, preşedintele în exerciţiu Vladimir Voronin a anunţat la reuniunea republicană a PCRM că pînă la 14 septembrie, cel tîrziu, va anunţa dacă renunţă la funcţia supremă în stat, în favoarea mandatului de deputat. Comuniştii speră să rămînă la guvernare, dacă vor reuşi să spargă unitatea noii alianţe majoritare din Parlament, iar dacă nu – atunci nu exclud declanşarea alegerilor anticipate. Despre eventuale evoluţii politice, discutăm cu una din personalităţile proeminente ale Partidului Comuniştilor, deputatul Vladimir Ţurcan
.

Radu Benea: Dle Ţurcan, întâi de toate vreau să vă întreb ce veţi face astăzi? Veţi merge la parlament, chiar dacă nu aveţi cvorumul să ţineţi şedinţa?

Vladimir Ţurcan: Noi nu odată am explicat că, având în vedere că pe data de 28 august preşedintele şedinţei de constituire dl Ion Calin a anunţat o întrerupere, în legătură cu necesitatea acordării unui timp suplimentar de 1 săptămână, pentru a fi sistate toate procedurile formale de constituire a fracţunii PCRM, a fost anunţată această pauză până pe 4 septembrie. Astăzi, noi venim la şedinţă, pentru a continua şedinţa în plen.

Radu Benea: Nu credeţi că era mai judicios să se aştepte decizia Curţii Constituţionale?

Vladimir Ţurcan: Logic parcă ar fi şi-i corect, dar din punct de vedere juridic, cu regret este imposibil, de ce? Pentru formarea fracţiunilor se dă 10 zile. Deci a fost anunţată pauza până pe 4 septembrie şi atunci când Calin a anunţat această pauză, nimeni nu a aşteptat că cei 53 vor proceda în aşa mod că noi vom fi nevoiţi să sesizăm aceste acţiuni şi hotărâri la Curtea Constituţională. De aceea, dorim, nu dorim, dar astăzi noi trebuie să fim în şedinţă, să audiem cel puţin prezentarea faptului că a fost formată fracţiunea PCRM. De fapt, procesul-verbal ieri a fost depus la secretariatul Parlamentului, şi eu sunt de acord ca după ea să fie anunţată pauza ca următoarea şedinţă, sper comună, dacă astăzi nu va fi comună, să aibă loc după pronunţarea Curţii Constituţionale. Şedinţa de astăzi e adevărat că nu va fi deliberativă, dar partea formală noi trebuie s-o executăm.

Radu Benea: PCRM mai păstrează speranţa rămânerii la putere?

Vladimir Ţurcan: Speranţa noastră e că ţara se va dezvolta în mod normal, aşa cum doreşte alegătorul şi pentru ca să se întâmple aşa ceva, evident că reieşind din rezultatele alegerilor din 29 iulie, avem nevoie de o conciliere, de un consens, cel puţin între cei care într-adevăr se consideră patrioţi ai ţării. De aceea noi şi menţinem această speranţă că totuşi vom găsi limbă comună cu forţele sănătoase în Parlamnet şi vom prelungi această activitate.

Radu Benea: Ce veţi face dacă nu veţi reuşi să spargeţi unitatea Alianţei pentru Integrare Europeană? Veţi provoca alegeri anticipate, prin nevotarea unui preşedinte democrat?

Vladimir Ţurcan: În aceste condiţii şansele sunt egale 50 la 50. Nu excludem să se voteze, dar şi să nu se voteze.

Diana Răileanu: Dle Ţurcan, dar ce ar avea PCRM împotriva lui Marian Lupu, de ce nu ar vota PCRM pentru el, dacă, să zicem, ar pleca de la conducerea Partidului Democrat? Sau după ce unii comunişti l-au declarat trădător, pentru că a părăsit PCRM-ul, acum pur şi simplu nu-l mai pot vota?

Vladimir Ţurcan: Acum nu se discută problema persoanei concrete, acum se discută problema atingerii unei înţelegeri. Apoi urmează să discutăm persoanele concrete care vor fi înaintate la unul sau alt post.

Radu Benea: Dar liderii alianţei au zis că nu vor partaja nicio funcţia cu PCRM şi vor discuta doar principii şi valori comune de dezvoltare.

Vladimir Ţurcan: Domnii au declarat şi anterior mai multe lucruri, ceea ce nu s-a îndeplinit. Eu cred că ăsta-i rezultatul unui proces de maturizare şi sper că raţiunea şi luarea în consideraţie a voinţei poporului va prevala asupra acestor declaraţii.

Radu Benea: Şi atunci vă asumaţi răspunderea pentru declanşarea alegerilor anticipate?

Vladimir Ţurcan: Nu, în cazul dat nu noi am început aceste acţiuni, deoarece logica noastră este destul de simplă. Uitaţi-vă, mai mult de 700 de mii de alegători au votat pentru PCRM, pentru fiecare dintre membrii Alianţei au votat de două-trei ori mai puţin. Să punem pe cântar, este vorba de o necesitate a unei concilieri sau nu? Evident că da. Iată de ce noi pledăm pentru această conlucrare.

Radu Benea: Pe de altă parte şi liderii Alianţei pledează pentru conlucrare

Vladimir Ţurcan: Atunci când noi vorbim de fapte concrete, ei spun: Nu, noi nu mergem la colucrarea cu comuniştii, unii din ei în orice caz, noi nu mergem la partajarea funcţiilor, etc. Declaraţiile şi faptele nu coincid.

Radu Benea: Dle Ţurcan, alianţa majoritară din parlament învinuieşte comuniştii că pur şi simplu ar trage de timp, că nu-şi pot recunoaşte înfrîngerea, cu alte cuvinte, că aţi tergiversa transferul de putere, dar într-o situaţie de criză economică ţara are urgentă nevoie de un guvern şi un parlament funcţional.

Vladimir Ţurcan: Care înfrângere? Încă o dată mai repet, peste 700 mii de alegători au votat pentru comunişti. Vom vedea care va fi soarta acestei majorităţi. O zi de majoritate, nu înseamnă ani întregi de activitate în acestă majoritate. Practica europeană confirmă acest fapt, nici într-o ţară nu există o coaliţie din cel mai mult 3 partide, deoarece această coaliţie de obicei, pe parcursul unui an, se destramă.

Radu Benea: Dle Ţurcan, vă mulţumim pentru această discuţie. Vă reamintim, că am discutat cu deputatul Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Ţurcan.
XS
SM
MD
LG